Părintele Ilie Imbrescu (1909-1949)

Părintele Ilie Imbrescu s-a născut pe 26 aprilie 1909 în satul Dalboşet, Caraş-Severin. A fost preot la Balcic şi Bucureşti. Pentru prima dată a fost arestat în Săptămîna Patimilor în anul 1938 şi dus în lagărul de la Miercurea-Ciuc. Ajunge şi în lagărul de la Sadaclia, format special pentru preoţii legionari deţinuţi, închişi de regele Carol al II-lea, în complicitate cu patriarhul Miron Cristea.

În acel lagăr, a îndurat alături de fraţii de suferinţă, cumplite suferinţe: foamete sufletească şi trupească, santinelele urlînd toată noaptea, din cinci în cinci minute, anume ca să nu poată dormi deţinuţii. “Numai în iad ar putea fi ceva mai rău decît acolo”, îşi amintea părintele mai tîrziu.

Este eliberat la 20 decembrie 1938, doar după ce a semnat un act impus de lepădare de legămîntul legionar.

Este din nou arestat în septembrie 1939, ca armare a uciderii lui Armand Călinescu. În anul 1940, publică volumul “Biserica şi Mişcarea Legionară”.

Este rearestat în martie 1948, şi condamnat în luma iulie a aceluiaşi an la 10 ani de temniţă grea şi 15 ani de muncă silnică. Cei care l-au cunoscut spun că a dus o viaţă de sfinţenie şi a murit ca un martir. În anul 1949, pe 19 noiembrie, moare la Aiud.

Mai jos reproducem cîteva fragmente din cartea sa “Biserica şi Mişcarea Legionară”:

“În acest punct, deci, se întîlnesc şi se contopesc, în una şi aceeaşi Chemare sfîntă, rosturile pe care le au de îndeplinit: Preotul, în slujba Bisericii şi pentru binecuvîntarea Neamului – Legionarul, în slujba Neamului şi pentru binecuvîntarea Bisericii. Orice preot adevărat, va fi, prin firea lucrurilor, şi legionar, aşa cum orice legionar, tot prin firea lucrurilor, va fi cel mai bun fiu al Bisericii. Că la noi, azi, mulţi slujitori ai Bisericii sunt cu totul altceva decît ceea ce trebuie să fie, este o dovadă mai mult că Mişcarea Legionară a fost rînduită tocmai la timp ca să fie gata a da din Neamul nostru şi Bisericii caracterele cele mai tari, pe care să fie altoit şi Darul Preoţiei fără batjocură…

Preotul României Legionare – care va fi cea mai strălucită manifestare în lume a Trăirii şi Slujirii de îngemănarea “Creştin-Român” – va fi cel mai frumos dar de recunoştinţă făcut Bisericii de către Mişcarea Legionară, pentru că el va trebui să fie darul sfinţeniei, în care roua năzuinţelor legionare se va topi şi transfigura în roua însuşirilor, pe care Preotul trebuie să le întruchipeze după Sfintele Canoane şi după exemplul Sfinţilor!

De aceea, dacă Legionarii, la un moment dat, au fost învredniciţi să devină Martiri ai lui Hristos, în prigoana iudeo-masoneriei şi a generaţiei sale satanice din veacul nostru – Preotul trebuie să ardă permanent pe rugul Martiriului, al rugăciunilor şi lacrimilor şi al jertfei pentru Hristos. Iar printre Legionarii rămaşi pentru ziua biruinţei, Preotul va trebui să fie prezenţa neîntreruptă a martiriului. Şi prin ei, printre toţi fiii generaţiei harice a Creştinătăţii româneşti, care va zidi România Legionară. În raport cu Legionarii “nebuni pentru Hristos”, Preotul trebuie să fie cel mai mare “nebun pentru Hristos”. Amin!”

O relatare al unui fost frate de suferinţă:

“Mai greu au trecut sărbătorile. Iisus a fost totuşi prezent în celule: în colindele murmurate, în strânsul mâinilor, în glasurile tremurânde care rosteau urarea: „La mulţi ani!”. Pe la ceasul vecerniei din ziua întâi de Crăciun, când paznicii au întârziat ceva mai mult pe la căminele lor (pe întreg etajul era de pază doar Florea cel bun), a început să răsune, ca într-o catedrală pravoslavnică, întâi mai încet, apoi tot mai plin, Irmosul Naşterii: „Îngerii cu păstorii măresc,/Iar magii cu steaua călătoresc…”.

Şi întrebarea: „Cine-i? Cine-i?” a înconjurat celularul, ca să se întoarcă şi să se furişeze, prin toate celulele, răspunsul şoptit: „Părintele Imbrescu, de la Biserica Boteanu din Bucureşti”. Glasul de bariton al Părintelui Imbrescu a declanşat o explozie generală. Întâi un zumzet, de pe toate laturile T-ului uriaş, ca să crească şi să răsune apoi, ca un vuiet de ape multe, vestirea despre Cel născut în ieslea Betleemului. (pr. Zosim Oancea, „Închisorile unui preot ortodox”, Bucureşti, 2004, p.95).

Pentru mai multe informaţii, accesaţi legătura dată.