Planurile iudaismului faţă de pămîntul şi neamul românesc

romania_colonie_ue3Este unul dintre cele mai cutremurătoare fragmente din cartea “Pentru legionari”, scrisă de Căpitan. Ideile păstrează amprenta vremii, şi prin urmare, unora le-a putea părea învechite.
Dar, haideţi să citim aceste fraze din afara cenzurii corectitudinii politice. În final veţi observa că atît în perioada interbelică, dar mai ales în cea post-comunistă, poporul român a fost supus acestui gen de etnocid.
De altfel, cine au ocupat bogăţiile ţării, şi au creat vrajbă prin presă şi partide, dacă nu jidanii? Cine, dacă nu jidovii ne-au otrăvit prin rachiu, ne-au îndemnat la defrîu şi ni l-au scos pe Dumnezeu din suflete?…
“Deci, încã odatã: nu ne aflãm în fata unor bieti indivizi veniti la întâmplare, de capul lor, dupã adãpost aici la noi. Ne aflãm în fata unui stat iudaic, a unei armate care vine la noi cu planuri de cucerire.  Miscãrile de populatie jidãnesti sunt împinse spre România dupã un plan bine stabilit.
Probabil, marele stat iudaic urmãreste crearea unei noi Palestine, pe o portiune de pãmânt care pleacã de la Marea Balticã, cuprinde o parte din Polonia si din Cehoslovacia, jumãtate din România pânã la Marea Neagrã, de unde uşor ar putea avea legãturã pe apã cu cealaltã Pale stinã.
Cine este naivul care sã creadã cã mişcãrile de populatie ale maselor jidãnesti se fac la voia întâmplãrii? Ei vin cu un plan, dar nu au curajul armelor, al înfruntãrii riscului, al sângelui vãrsat, ca mãcar acestea sã le creeze o bazã de drept pe acest pãmânt.

Pînă unde poate să ajungă ura jidovilor faţă de creştini…

sf-valeriu-gafencu-zegheMotto: “Antisemit nu a fost Hristos, ci Iuda, Ana, Caiafa si poporul care a cerut rastignirea. Antisemiti nu sunt crestinii, ci evreii care lupta impotriva evidentei, căci ei stiu bine ca Hristos este Dumnezeu, dar prin Talmud si Cabala au rastalmacit învatatura revelata a Vechiului Testament. Ei se închina fie vitelului de aur impotriva Dumnezeului lui Moise, fie lui satana impotriva adevarului lui Hristos. Poporul evreu L-a dat pe Hristos, dar e incapabil sa-L urmeze, căci el însusi se considera Hristos – iata culmea demonismului la care a ajuns!”

(Cartea “Întoarcearea la Hristos”, Ioan Ianolide)

Institutul “Ellie Wiesel” din România cere primăriei Tîrgu Ocna să retragă titlul de cetăţean de onoare al oraşului adordat post mortem lui Valeriu Gafencu. Asta sub pretextul că sfîntul ar fi fost membru al unei organizaţii antisemite, fapt pentru care a fost condamnat de statul român de două ori.

Titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu Ocna i-a fost acordat lui Valeriu Gafencu la data de 10 februarie 2009, de către Consiliul local al oraşului sus-numit. Faptul a avut loc în ajunul împlinirii a 57 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfîntului Închisorilor, la iniţiativa Federaţiei Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi a asociaţiei “Prezent!”.

Nu vom pierde timpul prin a răspunde cu aceeaşi monedă acţiunii lipsită de simţ omenesc şi demnitate a grupului de evrei (acţiune tipică rasei din care dînşii fac parte). Ne vom opri doar la a aduce în evidenţă unele aspecte legate de acest subiect. Suntem siguri că cititorii sinceri şi neintenţionaţi vor pătrunde în esenţa lucrurilor, şi-şi vor da seama în final de lipsa de adevăr şi bun simţ a cererii înaintate de reprezentanţii Institutului “Elie Wiesel”. Aşadar:

- organizaţia din care a făcut parte Valeriu Gafencu nu a fost condamnată de tribunalul de la Nurnberg ca fiind fascistă, antisemită, sau că ar fi comis crime de război. Continue reading

Vieru sau Gyr?

eroi

În această epocă a dezvoltării tehnologice nestăvilite literatura devine ceva străin copiilor. Chiar dacă elevii sunt obligaţi să înveţe poezii pe de rost şi să scrie eseuri postlecturale influenţa acestora asupra caracterului este cu mult mai mică decît era pe vremuri. Astăzi, din păcate, spoturile publicitare şi muzica comercială servită de copii în faţa televizorului încă de la vîrste fragede au o mai mare influenţă asupra copiilor decît poeziile de la şcoală. Şi cu toate acestea, o oarecare urmă este lăsată în gîndirea copiilor de către lirica studiată în licee.
Trebuie, dar, să atragem atenţie ce fel de poezii studiază copiii în şcoli.

O simplă privire aruncată asupra programelor şcolare de litaratură română ne descoperă ceva sumbru: cele mai multe dintre poezii au un caracter matriarhal, care îndeamnă la auto-resemnare, neputinţă, etc. şi nicăieri nu întîlnim vreun îndemn la luptă.
Copii noştri studiază versiunea cea mai paşnică şi mai inofensivă a “Mioriţei”, în care baciul moldovean pare să se resemneze neputincios în faţa sorţii. La fel, ei sunt impuşi să studieze doar poeziile lui Eminescu în care tema centrală este iubirea, contemplarea naturii, etc.  Se mai studiază poezii de Grigore Vieru cu subiect matriarhal sau ecologist (ex: “Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”).  Nu sunt contra acestor poeme, dar ele au un minus: nu impun un model demn de urmat pentru tinerii de mîine. Astfel, la capătul celor 12 clase copiii ajung să aibă un anume bagaj de cunoştinţe, dar sunt lipsiţi de un model pe care ar fi decişi să-l urmeze. În cea mai mare parte din cazuri, ei ajung să vadă modele demne de urmat în vedetele de la televizor, fără să ştie macăr că avem un cer de sfinţi şi eroi ai neamului. Continue reading

“Gînduri după eliberare” de Ioan Ianolide

ioan-ianolide“Nu jelim trecutul de dragul trecutului, ci din cauza golului şi nimicului care ne înghite.”

“Nimeni” – astfel se simţea fostul deţinut Ioan Ianolide după eliberarea din temniţă, în 1964. Un regim de detenţie a fost schimbat cu un altul – mai uman, dar totuşi sever şi sfîşietor prin absurditatea  “noii ordini” din România postbelică.

Undeva, pe la pagina 330 a cărţii “Întoarcerea la Hristos”, autorul ne oferă o reflecţie clară asupra stării spirituale şi sociale din acei ani. Este o viziune creştină, obiectivă, echilibrată. Spre final, sunt descrişi supravieţuitorii din închisorile comuniste din România şi felul în care erau trataţi de societate – prigoniţi de unii şi uitaţi de alţii. Vă invit să o citiţi.

“Trăim astăzi într-o lume plămădită rău şi dospită acru. Teama pluteşte peste suflete, în aer, în natură, pînă în soare. Nu mai există dragoste şi respect între oameni. Nu mai sunt sentimente, nu mai este nobleţe, a dispărut generozitatea. Oameniii suferă fără Dumnezeu şi-L caută, dar sunt luate măsuri severe ca să nu-L afle, căci comuniştii (democraţii de azi – n.a.) nu sunt dispuşi să împartă puterea cu el. 

Un popor civilizat, bogat, conştient de drepturile sale este un pericol. Un om cu credinţă, cu idei, cu idealuri este duşman din principiu. Idealul lor este un popor amorf, încovoiat, care să nu gîndească şi – Doamne fereşte! – să nu ajungă să acţioneze. Legea societăţii este dependenţa, căci poporul care aşteaptă cu mîna întînsă mila stăpînului poate fi strunit fără dificultăţi.  Continue reading

Despre rolul educaţiei creştine

copii creştiniSunt oameni care încă-şi pun întrebări cu privire la necesitatea educaţiei religioase pentru copii. Pornind de la unele convingeri filosofice agnostice, aceştia dintîi încearcă să ne convingă că copiilor nu trebuie să li se impună vreo religie, că copiii singuri trebuie să-şi aleagă credinţa pe care o vor urma.

Aceste idei sunt valabile pentru comunităţile, popoarele sinucigaşe. Noi însă, ca parte a unui popor născut creştin, avem dreptul şi datoria să nu fim de acord cu agnosticii. Noi, ca români cărora ne pasă de viitorul neamului acestuia trebuie să conştientizăm rolul imens pe care îl joacă educaţia creştină pentru un copil.

Copiii de azi sunt ostaşii, preoţii sau muncitorii de mîine. În dependenţă de educaţia pe care o vor primi, ei fie vor fi români demni, fie vor fi trădători. Educînd copiii în spiritul creştin, peste o generaţie vom avea conducători iubitori de ţară, muncitori cinstiţi, preoţi vrednici şi cu frică de Dumnezeu şi ostaşi mereu gata de luptă pentru apărarea neamului.
În schimb, educarea generaţiei de azi în spiritul libertinajului de sorginte postmodenistă, ne va aduce un viitor sumbru. Conducătorii de mîine vor fi laşi, trădători de ţară, corupţi. Preoţii de mîine vor conduce cu indiferenţă turma lui Hristos, iar ţara na va mai fi apărată de nimeni.

Să lăsăm însă faptele să vorbească. Mai jos este prefaţa lui Ioan Ianolide din cartea sa Continue reading

Colaborarea lui Horia Sima cu Antonescu

(adaptare după interviul dat de Horia Sima în 1977 lui Maurizio Cabona, publicat ulterior pe site-ul antisistem voxnr.com)


– Care a fost programul pe care l-aţi propus în timpul diarhiei cu Ion Antonescu din anii 1940-1941?

- Aveam un program simplu şi progresiv:

a) În politica externă – încadrarea, fără rezerve, a României în lupta anti-comunistă a puterilor Axei.

b) În politica internă – alegeri libere, cu participarea tuturor partidelor, în scopul legalizării revoluţiei legionare. În orice caz, am fi obţinut o majoritate colosală.

La început, generalul Antonescu era de acord cu planul meu. Totuşi, mai tîrziu, sub influenţa anturajului său şi şefilor vechilor partide, a renunţat. Partidele şi-au dat seama că ar putea suferi o grea înfrîngere în numele democraţiei, pe care nu au respectat-o deloc în timp ce au guvernat ţara.

Propria dictatură era mai mai comodă pentru Antonescu, căci el nu avea un partid sau alţi colegi cu care să împartă puterea. Era un om singur! Şi cum el avea deja planul său de a ne alunga de la putere, ideea alegerilor nu-i surîdea. Iată de ce nu a acceptat propunerea noastră.

c) În economie, propuneam imediata limitare a forţei capitalului iudiac, care acaparase 70% din bogăţiile naţionale. Antonescu chiar a luat unele măsuri în acest sens.

Totodată, interesul nostru era dirijat spre ţărănime, care trebuia salvată din mizerie şi dotată cu mijloacele indispensabile pentru a se elibera economic şi pentru a deveni un corp politic puternic, care ar avea de spus un cuvînt greu în politica naţională. Continue reading

Anii ’30 în memoria lui Horia Sima

(adaptat după voxnr.com)

- Ce funcţii aţi îndeplinit în perioada de pînă la numirea dumneavoastră în calitate de urmaş al Căpitanului la conducerea Legiunii?

- În perioada universitară am militat în organizaţiile studenţeşti, devenind în 1932 membru al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români. După obţinerea diplomei am fost numit profesor în provincie. În această calitate, prin toate oraşele prin care am trecut, am fondat grupuri legionare.

Trebuie în acelaşi timp să înţelegem că în Mişcarea Legionară, la nivelul organizării locale, nu se proceda după sistemul partidist. Căpitanul nu numea şefi care să activeze doar la nivel politic în aria primită în stăpînire. El lăsa să lucreze iniţiativa legionarului. Astfel, şeful legionar îşi putea exercita influenţa şi talentul său de organizator. Poziţia în care era numit era recunoscută pe deplin de Căpitan doar după ce raporta Centrului reuşita activităţii sale. Avansarea era următoarea: “şef de cuib” – “şef de plasă” – “şef de regiune” – “comandant legionar”. De ce această procedură? Pentru că înainte de a avea dreptul să exercite anumite funcţii în Legiune, legionarul trebuia să dea dovadă că este apt de a conduce o unitate mai mică.

Astfel, şi eu am trecut prin cîteva examene. Înainte de a fi numit şef al regiunii “Banat” în 1935, am pus în fucţie mai multe grupuri locale legionare.  Întreaga Românie se împărţea în treisprezece regiuni.  Continue reading

Intrarea în Legiune şi activitatea legionară postbelică

 (adaptare după voxnr.com)

Există la moment (anul 1977) relaţii de colaborare între Mişcarea Legionară şi alte mişcări naţionaliste europene?

- O colaborare la nivel de acţiuni nu există. Noi, în calitate de refugiaţi politici, nu avem libertatea de manifestare pe care o au camarazii din alte ţări. Noi nu ne putem amesteca în afacerile interne ale altor state. Statutul nostru de refugiaţi ne împiedică să participăm la viaţa politică a naţiunilor occidentale. Singura colaborare posibilă pentru noi este în domeniul ideologic: schimb de informaţii şi idei, publicarea cărţilor, broşurilor, revistelor, precum şi colaborarea cu publicaţiile naţionaliste străine.

Totuşi, chiar şi în acest domeniu, al ideologiei pure, ne ciocnim cu unele dificultăţi. Mişcările naţionaliste europene au problemele lor specifice, care nu coincid de fiecare dată cu punctul nostru de vedere. Pentru Mişcarea Legionară, cît şi pentru toate mişcările din spatele Cortinei de fier, prioritatea o constituie lupta pentru combaterea comunismului, pentru că ţările noastre se găsesc sub imperiul de la Moscova. Doar distrugînd comunismul mondial vom putea spera la renaşterea neamului nostru şi al celorlalte neamuri captive.

Totodată, anti-comunismul constituie o bază amplă de colaborare, în care ne putem regăsi cu toţii, pentru că acest pericol bate chiar şi la uşa Occidentului. Ceea ce ar fi un front anti-comunist generalizat, ca măsură supremă de renaştere a civilizaţiei occidentale, ar putea aduna diferite sectoare de opinie, diferite partide, care nu au numaidecît o doctrină naţionalistă, dar care sunt conştiente de teribilul pericol al comunismului sovietic, patronat de Moscova.  Continue reading

Horia Sima despre “omul nou”

Recent, am găsit pe platforma de luptă anti-sistem “voxr.com” un interviu preţioas acordat de Comandantul Horia Sima unui interlocutor spaniol în anul 1977. Interviul aruncă lumină asupra unor tematici precum: “omul nou” legionar în raport cu fascismul, asemănările şi deosebirile dintre legionarism şi fascism, prigoana carlistă din 1939, colaborarea cu Ion Antonescu, poziţia germanilor în regeliunea antonesciană, etc.   Pînă în acest moment nu am găsit şi varianta română a interviului. Iată de ce voi încerca să redau ideile Comandantului în articolul de faţă, precum şi în altele ce vor urma.

 – După Codreanu, legionarul trebuie să devină un “om nou”. Această terminologie a fost proprie şi fascismului, lucru ce l-a făcut pe profesorul De Felice să considere că fascismul ar fi un derivat al revoluţiei franceze. Care sunt caracteristicile omului nou legionar şi prin ce diferă acesta de conceptul fascist?

- Terminologia “omului nou” este foarte răspîndită în istorie, precum şi printre marii reformatori. Expresia dată a fost folosită frecvent încă din timpul creştinismului primar; şi iată că azi a fost adoptată chiar şi de comunişti. Spre exemplu, presa din ţările de după cortina de fier, afirmă că scopul educaţiei trebuie să fie formarea “omului nou” care să corespundă idealului marxist – adică un individ lipsit de virtuţi, personalitate şi gîndire liberă.

Este logic să recurgi la acest termen. Orice transformare politico-socială a unei naţiuni , în orice epocă, presupune şi un efort susţinut în vederea schimbării mentalităţii curente. Deci, “vechiul” şi “noul” se ceartă, intră în conflict. Rezultatul poate fi ori eşecul încercării temerare în faţa tăriei vechii concepţii, ori victoria omului nou. Continue reading

”Mărturisiri din mlaștina disperării” (III)

31. O nouă anchetă. După toate aparenţele, aceasta a fost o anchetă din partea Ministerului, şi avea loc în blocul administrativ. Anchetatorul, dădea semne că nu cunoaşte nimic din cele ce se întîmplă înlăuntrul închisorii, arătîndu-se îngrozit de felul în care arătau deţinuţii. Bordeianu însăşi, a avut ocazia să se privească în oglindă în timpul anchetei, şi nu s-a recunoscut în ceea ce a văzut. A fost pus în situaţia de a divulga ceea ce se petrece în celule, însă a tăcut, ştiind că asta îi va aduce mari suferinţe. După ce l-a înfruntat pe Ţurcanu, spunîndu-i că anchetatorul nu a aflat nimic, a fost lăsat în pace, şi nu a mai fost impus să-i bată pe camarazii săi.

32. Nebunia disperării. După data de 15 ianuarie 1951 a început stadiul cel mai feroce al torturilor. În acea situaţie erau 2 căi: fie cădeai (devenind torţionar), fie te ridicai (trăind în rugăciune tainică). Erau constrînşi să denunţe absolut tot ceea ce ştiau despre ei sau despre camarazii lor. Era o situaţie tensionată, fiindcă nu te aşteptai la ce va spune camaradul tău despre tine şi prin urmare, nu ştiai ce să spui anchetatorului. De notat că anchetele aveau loc în camere, de faţă cu colegii de celulă, lucru care distrugea orice încredere între camarazi. A fost momentul cel mai greu al temniţei, moment cînd pe majoritatea dintre dînşii a pus stăpînire deznădejdea şi frica. În acele zile chinuitoare, a avut loc un caz ieşit din comun prin încărcătura sa duhovnicească: Gelu Gheorghiu i-a strîs mîna pe neaşteptate şi i-a spus: „Fii tare, frate!”. Chiar dacă au fost apoi bătuţi crunt de torţionari, acest gest i-a întîrit pe ambii, nelăsîndu-i să cadă în dezădejde totală.

 33. Declaraţiile publice în cameră. În această situaţie de maximă constrîngere şi suferinţă, deţinuţii erau gata să declare orice, numai să scape pentru cîteva momente de poziţia fixă. Fiecare spunea o cantitate enormă de informaţie, atît veridică cît şi falsă. Acest lucru din nou distrugea încrederea între camarazi. În timpul acestor anchete, Ţurcanu l-a ucis personal pe Niţă Cornel, în tînăr legionar care a declarat la anchetă cu demnitate că este creştin şi legionar. Erau foarte dese torturile reciproce, fiecare fiind impus să-şi bată fără milă camarazii. Bordeianu mărturiseşte că chiar dacă legionarii se torturau reciproc, o făceau cu strîngere de inimă, cu lacrimi în ochi, cu o durere mai mare decît suferinţa pe care o provocau camarazilor. În acest moment, autorul ne îndeamnă să ne punem în situaţia acelor bieţi osîndiţi înainte de a-i judeca pentru faptele lor. Continue reading

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers