Veacul trădării

    În prezent trăim într-o lume a trădării. Trădarea este la modă, cel care nu trădează şi nu vinde pe fratele său, pe cel apropiat, riscă să-şi piardă reputaţia şi credibilitatea, averea, puterea şi influenţa.

Este o lume în care se vinde şi se cumpără nu numai materia, se vînd şi se cumpără şi sufletele. Este o lume de negustori, comercianţi şi vîzători de suflete. Aşa categorii cum ar fi onoarea, demnitatea, prietenia, camaraderia, statornicia şi dragostea, în lumea noatră se pot cumpăra la un preţ de nimic. Ba mai mult, trădarea a încetat a mai fi doar un simplu mijloc de a obţine profit material, ea devine şi un mijloc de obţinere a plăcerii interne, diabolice.

Ea se transformă într-un mod de viaţă în care sunt antrenate milioane de fiinţe umane. Asistăm la o propagare masivă a neîncrederii între oameni, se încearcă cultivarea şi impunerea societăţii a unor principii ce depăşesc barierele morale. Trădarea este culmea acestui mod de gîndire şi activitate.

Deşi însăşi trădarea, ca fenomen, a fost privită, pe parcursul istoriei, neunivoc, frecvent fiind considerată ca ceva normal, iar uneori necesară, vital. Este cazul trădării inamicului în perioade de conflict, de război. Însă şi în aceste cazuri, deşi trădarea era acceptată, trădătorul totdeauna rămînea dispreţuit. Individul care trădase şi făcuse servicii mari unei comunităţi, era pedepsit în cel mai drastic mod. Spunea marele Cezar: „Iubesc trădarea însă urăsc pe trădător”.

Trădarea din necesitate, în numele şi pentru comunitate, actualmente atît de intens mediatizată, de regulă are şi un substrat individualist şi evidenţiază o cointeresare a directă a trădătorului. Orgoliul şi ambiţiile omului deseori conduc la orbire spirituală şi provoacă, de cele mai dese ori, actul trădării. Vai de cel ce a trădat o dată, însă şi mai ticălos e trădătorul ascuns, cel care vinde cu regularitate şi îşi transformă defectul moral într-o metodă de existenţă. Viaţa unui asemenea individ este una pur egoistă, societatea existînd pentru el doar în calitate de obiect pentru parazitare, el urmînd, asemenea unui vampir, să se hrănească pe baza încrederii, devotamentului, sinceritatăţii oamenilor adevăraţi.

Trădarea este un act de violenţă asupra normelor morale, ea este cea mai urîtă faptă la care este capabilă fiinţa umană. Deoarece furtul, jaful, omorul, etc., de cele mai dese ori vin din partea răuvoitorilor binecunoscuţi, deşi uneori ele însăşi sunt o urmare a trădării; trădarea însă poate fi efectuată doar de către cei apropiaţi, prieteni şi colegi, de cei pe care îi considerăm de nădejde. Trădarea este un act de asasinat spiritual, deoarece trădătorul nu omoară trupul ci omoară sufletul.

Deci crima este mult mai gravă. Efectele trădării sunt greu, sau imposibil, de înlăturat. Toţi noi suntem expuşi pericolului de a trăda şi de a fi trădaţi. Există oare posibilitate şi metodă conştientă de evitare a unei situaţii de trădare? Cred că nu. Deşi însuşi trădătorii cu experienţă reuşesc uneori, temporar, să se salveze de o potenţială trădare, însă această performanţă o obţin cu preţul neîncrederii totale în apropiaţi, fapt care le determină şi modul de viaţă.

Fiinţăm într-o lume în care permanent suntem puşi la încercare. De datoria noastră este de a trece peste toate piedicile, barierele şi ispitele. În mod normal nu toţi sunt capabili de a excalada cusucces încercările vieţii. Trebuie să conştientizăm faptul că este practic imposibil de a evita trădarea, ea îi afectează în final pe fiecare individ sau comunitate în parte. Să nu ne înspăimînte o eventuală trădare, sau două, trei, deoarece nu suntem primii şi nu suntem ultimii care vor avea de suferit de pe urma acestui fenomen negativ. Important este să păstrăm capacitatea de rezistenţă şi de a înfrunta, la nevoie, şi o furtună de acest gen. E mai bine să fii trădat decît să trădezi, deşi deseori durerea trădării schimonoseşte şi sufletul al celui mai curat om.

Sunt trădaţi oameni în parte, sunt trădate popoare, naţiuni, ţări. De cîte ori destinul neamului nostru, pe parcursul istoriei, a fost determinat de trădători… Vîndut a fost Decebal, vîndut a fost Vlad Ţepeş, vîndut a fost Ioan vodă cel Cumplit, vîndut a fost Mihai Viteazul, vîndut a fost Tudor Vladimirescu, vînduţi am fost în 1812, în 1940, în 1944, în 1992, am fost vînduţi şi în secolul XXI. Trădătorii îşi îndeplinesc sarcina fără să roşească. De secole soarta neamului nostru se află în mila lui Iuda. Poporul român a reuşit să rezume perfect situaţia cînd a spus: „fereşte Doamne de prieteni căci de duşmani ne vom păzi noi”. Este experienţa celui pătimit, care necesită să fie luată în consideraţie. Însă nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi de pesimism. Să demonstrăm că mai există oameni cu credinţă în bine, omenie, adevăr şi prietenie.

Aceasta este şi va fi tendinţa noastră.

Articol preluat din „Spada”, ziarul A.O. „Noua Dreaptă Basarabia”, nr. 4 din februarie 2007. Autor Sergiu Antonescu