Ce-i cu asta?

Şi am promis să nu mai discut despre politicieni, politică, partide, alegeri, etc. Acest circ, este atît de mîrşav şi respinător, încît nu poţi să-l accepţi. Nu o dată m-am convins de acest lucru. Iar, odată convins, nici nu vrei să mai auzi de circul numit politică. Sunt lucruri mult mai importante pe lumea asta, care merită o mai mare atenţie decît politica.

Dar, iată că nu te poţi abţine. Este cam greu să  te abţii cînd vezi că demegogia politică depăşeşte deja orice limită, şi prin urmare, trebuie să urmeze o „descărcare”.

Cred că nu sunt singurul care am rămas „cu gura căscată” văzîndu-l pe Mihai Ghimpu „rupîndu-se” în discoteca de la Ialoveni. Ce impresie poţi să-ţi faci atunci cînd vezi un politician cu aspiraţii de preşedinte „sfărîmîndu-se” alături de tineretul distrus al ţării? Desigur că una amară.

Sincer să fiu, dacă nu ştiam că bătrînul care dansează în această înregistrare este Mihai Ghimpu, avea să întreb „ce-i cu alcoolicul ista”? Nu de alta, însă prin ceea ce a făcut, devine un concurent serios pentru cei mai alcoolici şi decăzuţi oameni din ţara aceasta. Cei care vor citi articolul dat, şi provin din mediul rural, îşi vor aduce aminte imediat că mai în fiecare sat este cîte un alcoolic care se dă la asemenea „show”-uri. La noi în sat, era unul „Sănea” (să-i fie ţărîna uşoară) care, cînd îşi umfla nările, mai intra prin discotecă şi dansa asemenea lui Ghimpu. Şi tot aşa, nu se uita că cîntă Michael Jackson, şi că în jurul lui sunt copii, dar dansa de „rupea” pămîntul. Iar fetele din jurul său nu de dădeau în lături – fix ca în cazul lui Ghimpu.

Nu spun aceste lucruri pentru a lovi în Ghimpu şi a-i crea o imagine proastă. El singur şi-a format o imagine proastă. Bătrînii noştri joacă alături de tineri doar atunci cînd se cîntă o muzică populară. Însă şi atunci, se cam ruşinează. În rest, chiar şi pe la nunţi, se observă în lucru: cînd se pune o muzică mai „la modă”, bătrînii se dau la o parte şi joacă cei mai tineri. Doar cei care nu au ruşine, sau iubesc să fie în centrul atenţiei se bagă să joace alături de copii de 20 de ani pe ritmuri moderne.

Dar nu acest aspect este cel mai respingător. Lasă să joace alături de tineri că nu omoară pe nimeni.

Mai respingător şi mai dureros totodată, este alt aspect. Ghimpu a făcut acest lucru pentru a fi „la modă”, pentru a fi pe gustul tinerilor şi pentru a mai cîştiga nişte voturi. Dacă el crede că prin autoînjosire în faţa unei culturi străine (muzica lui Jackson în cazul nostru) face o faptă bună – se greşeşte amarnic.

Nu, „cadrele” pe care le-a făcut Ghimpu aseară nu au nici o scuză. Dacă tot vroia să atragă tineretul de partea sa, putea să facă altceva – să stîrpească corupţia din universităţi, să mai închidă din discoteci, mai mai „taie” din posturile TV de genul „KISS TV” ” MUZ TV”. Putea să facă tot posibilul ca tinerii să înveţe în şcoli adevărata noastră istorie şi adevăratele noastre tradiţii – în acest caz – da – putem spune că ar fi făcut ceva bun pentru tineret şi prin urmare (dacă tinerii ar fi sinceri) ar fi alături de el.

Însă, atunci cînd te alături degradării tinerilor, nu poţi spune că faci un lucru bun pentru ei. Atunci cînd iai parte la decăderea morală şi la spălarea de creier la care este supus tineretul – devii părtaş la căderea lor. Dar şi mai grav este cînd, un individ care pretinde la preşedinţia unui stat încurajează degradarae morală a tineretului.

Dacă mesajul postmodernist „simte-te liber” este valabil şi în cazul politicii pentru tineret al partidului pe care îl conduce Mihai Ghimpu – este semn că atît respectivul, cît şi marionetele politice din jurul său au rupt-o cu românismul autentic. În acest caz ei într-adevăr sunt liberali – adică iau parte cu voie sau fără voie la distrugerea identităţii acestui popor.

Dacă partidele de azi au ajuns să atragă tinerii prin discoteci, baluri, şi alte modalităţi de destrăbălare, putem spune să ele nu ca scop educarea sănătoasă acestor tineri. Dimpotrivă, ei se folosesc de slăbiciunile trupeşti ale acestora pentru a ajunge la putere. Iar în acest caz, cred că este binevenită o parafrazare la un vechi dicton: „Prosteşte şi conduce!”

Nici nu ştii ce să mai faci, ce să mai crezi. Îi jale în ţara asta, iar dacă nişte indivizi cu apucături ca ale lui Ghimpu vor să nu conducă destinele – starea de jale se amplifică.

Articolul nu a fost scris pentru a defăima de cineva şi pentru a-i promova pe alţii. El nu este decît o tristă constatare ale unor lucruri dureroase pentru acest popor.

5 răspunsuri

  1. […] » Ce-i cu asta? Mai vezi » Anunțuri | JOBuri | Știri | Horoscop | Meteo | Sondaje Articole […]

  2. Mai raminea sa strihe turnati jin si dati galuste , ainţ , vai , drai, hai davai , iuhuhu …
    Comparatia cu alcoolicii din sate ii cat se poate de veridica , in fiecare localitate este asa o „vedeta” si vad ca tara are vedeta principala .
    Nici nu stii sa razi sau sa plangi?

  3. Eu i-l apreciez pe d-nul M.Chimpu pentru trasaturile sale de caracter: linistit, calm, convingator si intr-o mare masura, i-si respecta cuvintul dat. De ce noi, am dori ca d-lui sa procedeze ca un crestin adevarat, cind , pe pamint,e imposibil asa ceva..? A te numi crestin e usor, a fi e cel mai greu! Toti i-s pacatosi din talpa si… judecind pe cineva, sa ne punem noi, insine in locul celuia, ce-l criticam , poate o sa gasim si cuvinte de lauda , in adresa lui, o sa folosom libertatea de a ne exprima, in masura cuvenita! Noi singuri dorim ca cei de sus sa fie mai aproape de popor, apoi, cum s-o faca, dar..? Ce trebuie sa stee ca un „manichen”, atunci la ce sa mai dus sa vada cum tineretul se petrece? Ce trebuie sa se duca numai, inde sunt inundatii..? Inainte de a critica pe cineva, ar trebui, sa cintarim lucrurile „pamintesti” tot odata comparindu-le cu cele „ceresti”! Un presedinte trebuie sa stie, sa simta, sa vada poporul, pentru a putea face ceva pe viitor pentru popor:tineri si in virsta, unele schimbari spre binele lui! D-nul M.Chimpu e un om cinstit, aproape de popor, chiar linga popor, in asect caz si nu-i un dezmati, ci este o rasuflare a suferintelor, pe care poate, nimeni din acesti, cel critica, n-au avut de suferit…Cit timp liberalii se afla la conducere, n-au avut posibilitatea, sa-si desfasoare activitatea de conducere, in pace si liniste! S-au iscat invidiosi, care duc dorul, dupa macaroane – ajutorul umanitar din partea comunistilor, care in liniste si-au facut interesul personal, imbogatindu-si neamurile, copii si nepotii din bunurile poporului, care nu stie, ce inseamna o democratie adevarata. Simpatizati, oare fosta guvernare comunista, acei, care-l criticati, uitind, ca ei au incalcat , in activitatea sa Constitutia RM- legea fundamentala, ca pentru pedepsirea lor, legea nu functioneaza, i-ar cineca zace, in pamint nevinovat, undeva plinge un copil orfan, iar cineva i-si lecuieste ranile, pricinuite, cub diferite acpecte, iar ei, comunistii, ca guzganii, stau si se bucura, de gritica poporului, care doreste dreptate, dar nu stie cum s-o dobindeasca. Mi-i rusine de unii moldoveni civilazati, care critica ,pe M.Ghimpu, pe D.Chirtoaca, pentru unele lucruri si actiuni ale lor, care nu le pot aprecia mai cu tolc, deoarece intunericul din ochi, le impinzeste cujetul, dornic de lumina si adevar! I-mi cer scuza, daca v-am incomodat, ca l-ati criticat! Fiecare se foloseste de dreptul sau si …basta..”valeaite!”, popor de jos…

  4. Iuliane, nu-ti ascunde identitatea. Ori ce, ţi-i ruşine să-şi ştie lumea numele?
    În primul rînd nimeni nu l-a judecat pe Ghimpu – am facăt doar o simplă constatare a unor lucruri evidente.
    Şi mai mult, articolul nu este o încercare de a face propaganda altor partide – citeşte mai bine articolul.

  5. vera, la ce gramatică cred că şi normal să îl crezi pe Ghimpu convingător.

Lasă un răspuns către Ion Tcaci Anulează răspunsul