O societate marxistă

Cu toate că de 20 de ani nu mai este sub influenţa directă a ateismului,  mentalitatea noastră socială încă se află cub influenţa celor 5 decenii de comunism.

Acest lucru îl putem observa din atitudinea pe care o au majoritatea cetăţenilor faţă de cler. De cele mai multe ori observăm o atitudine antipatică şi batjocoritoare. Acest tip de atitudine needucată este o moştenire a revoluţiei franceze şi a întregului proces de modernizare care a urmat-o. Fabulele, satirele şi alte glume în care se iau peste picior preoţii în special şi Biserica în general, sunt produsul acestui nou tip de mentalitate – modernizat, occidentalizat, cosmopolist, liberal. Este vorba de atitudinea pe care au avut-o toţi revoluţionarii de stînga de la 1789 încoace, fie că e vorba de Voltaire, Montesquieu, Kogălniceanu, Cuza, Lenin sau Kotovski.

Criticarea peste măsură a preoţilor şi batjocorirea lor este o atitudine de neîntîlnit şi de neconceput pentru poporul nostru. Populaţia rurală românească, încă de la formarea poporului român, a recunoscut în personalitatea preotului o autoritate socială şi duhovnicească importantă. La fel a fost şi în cazul domnitorilor români, marea majoritate a cărora au colaborat deschis şi fructuos cu Biserica şi cu preoţii: au ctitorit Biserici şi Mănăstiri, au deschis şcoli pe lîngă locaşurile de cult, au făcut donaţii importante pentru instituţiile ecleziastice din ţară şi  de peste hotare.

Nu trebuie să uităm importanţa colosală pe care au jucat-o unele feţe bisericeşti în afirmarea culturii româneşti în evul mediu: Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei, Mitropoliţii Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei sau Mitropolitul Petru Movilă al Kievului.   Citește în continuare

Reclame

Părintele Ilie Imbrescu (1909-1949)

Părintele Ilie Imbrescu s-a născut pe 26 aprilie 1909 în satul Dalboşet, Caraş-Severin. A fost preot la Balcic şi Bucureşti. Pentru prima dată a fost arestat în Săptămîna Patimilor în anul 1938 şi dus în lagărul de la Miercurea-Ciuc. Ajunge şi în lagărul de la Sadaclia, format special pentru preoţii legionari deţinuţi, închişi de regele Carol al II-lea, în complicitate cu patriarhul Miron Cristea.

În acel lagăr, a îndurat alături de fraţii de suferinţă, cumplite suferinţe: foamete sufletească şi trupească, santinelele urlînd toată noaptea, din cinci în cinci minute, anume ca să nu poată dormi deţinuţii. „Numai în iad ar putea fi ceva mai rău decît acolo”, îşi amintea părintele mai tîrziu.

Este eliberat la 20 decembrie 1938, doar după ce a semnat un act impus de lepădare de legămîntul legionar.

Este din nou arestat în septembrie 1939, ca armare a uciderii lui Armand Călinescu. În anul 1940, publică volumul „Biserica şi Mişcarea Legionară”.

Este rearestat în martie 1948, şi condamnat în luma iulie a aceluiaşi an la 10 ani de temniţă grea şi 15 ani de muncă silnică. Cei care l-au cunoscut spun că a dus o viaţă de sfinţenie şi a murit ca un martir. În anul 1949, pe 19 noiembrie, moare la Aiud.

Mai jos reproducem cîteva fragmente din cartea sa „Biserica şi Mişcarea Legionară”:

„În acest punct, deci, se întîlnesc şi se contopesc, în una şi aceeaşi Chemare sfîntă, rosturile pe care le au de îndeplinit: Preotul, în slujba Bisericii şi pentru binecuvîntarea Neamului – Legionarul, în slujba Neamului şi pentru binecuvîntarea Bisericii. Orice preot adevărat, va fi, prin firea lucrurilor, şi legionar, aşa cum orice legionar, tot prin firea lucrurilor, va fi cel mai bun fiu al Bisericii. Că la noi, azi, mulţi slujitori ai Bisericii sunt cu totul altceva decît ceea ce trebuie să fie, este o dovadă mai mult că Mişcarea Legionară a fost rînduită tocmai la timp ca să fie gata a da din Neamul nostru şi Bisericii caracterele cele mai tari, pe care să fie altoit şi Darul Preoţiei fără batjocură… Citește în continuare