Dominique Venner ne-a părăsit. Mesajul său de adio.

dominique-venner-500x261Marele istoric şi eseist Dominique Venner şi-a dat sufletul, marţi, 21 mai, lîngă Catedrala „Notre Dame” din Paris, loc important al istoriei multimilenare al Franţei şi al Europei. Oferim mai jos textul unde el explică „raţiunile” acestei morţi voluntare. Deşi nu face referire directă la cauza sinuciderii, este uşor de observat că gestul său reprezintă un protest contra agendei guvernului socialist francez de distrugere a poporului francez prin promovarea relaţiilor homosexuale.

Declaraţia lui Dominique Venner

„Sunt sănătos trupeşte şi spiritual şi sunt copleşit de iubire pentru soţia mea şi pentru copiii mei. Iubesc viaţa, şi nu aştept nimic de dincolo, înafară de perpetuarea rasei şi a sufletului meu.

Totuşi, în seara acestei vieţi, eu mă simt nevoit să reacţionez cît timp mai am puteri, în faţa pericolelor imense ce stau în faţa patriei mele franceze şi europene. Cred că este necesar să mă sacrific pentru a rupe somnul letargic care ne copleşeşte. În semn de protest, eu îmi ofer ceea ce-mi rămîne din această viaţă. Aleg un loc de o înaltă simbolistică – Catedrala „Notre Dame” din Paris, pe care o respect şi o admir şi care a fost edificată de geniile înaintaşilor mei.

În timp ce atîţia oameni se transformă în sclavi ai propriilor interese, gestul meu vine să aducă un exemplu de voinţă. Îmi dau moartea cu intenţia de a trezi conştiinţele adormite. Eu vin să protestez contra acestui mare pericol. Eu protestez contra acestei otrăvi sufleteşti şi contra patimilor individuale, care vin să distrugă valorile noastre identitare – inclusiv familia, soclu intim al civilizaţiei noastre multimilenare.  În timp ce apăr identitatea tuturor popoarelor la ele acasă, mă răscol de asemenea împotriva crimei care vizează înlocuirea populațiilor noastre. Citește în continuare

Alternativa: Conservatorismul

Conservatorismul este mai mult decît o viziune politică. El este de asemenea un fel de a fi, o ideologie, dar care are fundamente mult mai solide decît stîngismul. Conservatorismul pune accent pe identitatea istorică a poporului, pe realităţile spirituale şi spre deosebire de viziunea de stînga, nu are ca scop negarea ci afirmarea unor valori, conservarea lor.

Spre deosebire de mentalitatea internaţionalistă, conservatorismul se ridică mult peste nivelul material, senzorial. Pe cînd un internaţionalist îşi vede rostul său doar aici, pe pămînt, în păcate şi plăceri, conservatorul autentic aderă la acelaşi rost ca şi toate generaţiile care l-au precedat.

În orice împrejurări, în orice situaţii este nevoie de o mentalitate conservatoare. Nu putem ridica o casă fără să ţinem cont de terenul pe care vrem să o ridicăm, sau de mijloacele financiare de care dispunem. Tot aşa şi în societate: înainte de a ne propune un plan de dezvoltare, trebuie să ţinem cont de trecutul nostru, de moştenirea istorică lăsată de înaintaşi.

Economistul ne învaţă că este important ca mereu să avem rezerve în casă, dacă vrem să nu falimentăm. La fel, conservatorismul ne îndrumă să avem mereu „rezerve proprii” (identitate, viziune asupra vieţii), dacă vrem să nu dispărem ca neam.

Aşa cum un duhovnic bun ne sfătuie să ne păstrăm virtuţile pe care le-am cîştigat cu greu, tot aşa conservatorismul ne cere să păstrăm moştenirea materială şi spirituală căştigată cu atîta sînge de înaintaşi.

Stîngismul înseamnă nihilism, anarhism, relativism şi închinare la idoli. Conservatorismul este stabilitate, continuitate, scop bine definit şi Adevăr Absolut.  Citește în continuare

Eminescu despre reforma agrară (II)

În postarea de faţă, voi continua culegerea din articolul lui Mihai Eminescu publicat la 21 iunie 1879 în ziarul „Timpul”. Ceea ce veţi găsi mai jos este o dovadă a spiritului conservator pe care l-a avut marele înaintaş, fapt pentru care a fost redus la tăcere acum 122 de ani.

„Rezultatele economice a robirii ţăranuluiprin tocmeli agricole le şi simţim. Condiţiile în privinţa ierbăritului fiind atît de oneroase, săteanul e silit a-şi mărgini cultura, şi caută să-şi vînză vitele ce le are. 

Micşorarea numărului vitelor în paguba agriculturii, acesta este un fapt necontestabil, constatat nu numai prin cunoaşterea şi afirmarea oamenilor competenţi, ci şi prin cifrele oficiale. 

La 1860 s-au aflat în România 2.751.168 capete de vite mari şi mici, iar după recensămîntul anului 1873 nu erau decît 1.886.990. Şi desigur că, numărul vitelor s-a mai micşorat considerabil prin efectele epizootei grozave din 1877 şi 1878, şi rechiziţiilor din acei ani care, numai pentru trebuineţele armatei române din acei doi ani au constatat în 264.394 cară de transport cu 528.788 de boi, care au trebuit să parcurgă 26.143.677 kilometri. 

Dacă analizăm diferitele tocmeli agricole ce cunoaştem, găsim că dobînda ce plăteşte săteanul pentru ceea ce primeşte în pămînt, în nutriment, nu e mai mică de 84,90%, dar în cele mai multe cazuri ea e de 164%, de 200%, de 250% sau de 300%. 

Ce să zicem cînd aflăm că arendaşi, persoane onorate în societate şi deputaţi, cer ţăranului pentru 2 lei daţi împrumut cîte 30 bani dobîndă pe lună şi o zi de muncă, ceea ce constituie 250% pe an. 

Ce mizerie şi lipsă de conştiinţă se relevează prin aceasta! Nu w mirare să aflăm, că săteanul munceşte numai pentru plata dobînzii şi capitalul rămîne datorat.”

Obştea sătească la români

Din prelegerile profesoarei Daniela Buga, Chişinău 2009.

„Nu poate fi înţeles sufletul românului şi istoria lui … fără a înţelege dragostea poporului român pentru pămîntul său” (N. Iorga)

Unul dintre factorii care a contribuit enorm la definitivarea etnogezei româneşti şi a asigurat continuitatea specificului poporului român timp de secole este obştea sătească. Aceasta reprezintă principala formă de organizare a muncii din evul mediu timpuriu, şi, în acelaşi timp, a jucat un rol important în lupta de rezistenţă a românilor contra năvălirilor barbare.

Primele forme de obşte sătească le întîlnim în Orientul Antic. Popoarele antice, mai ales cel egiptean sau mesopotamiam, au reuşit să organizeze primele obşti săteşti ca urmare a condiţiilor naturale de care au avut parte. Din cîte ştim, precipitaţiile puţine care cad în Orientul Apropiat impun practicarea irigaţiei în agricultură pe scară largă. Acest lucru a fost posibil prin organizarea comunităţilor orientale în obşti săteşti.

În teritoriul carpato-danubiano-pontic, primele obşti săteşti sunt întîlnite în timpul domniei regelui Burebista. Deşi nu cunoaştem precis forma de organizare şi structura acestor formaţiuni sociale, obştile săteşti de sorginte dacică au supravieţuit în timp, atît în timpul ocupaţiei romane, cît şi după aceasta. Citește în continuare

Continuitate contra relativism

Deşi este mic ca dimensiuni, continentul european a dat istoriei două civilizaţii, care se deosebesc enorm. Acestea sunt civilizaţia ortodoxă şi cea occidentală. Prima s-a constituit ca spaţiu în Estul Europei, şi cuprinde popoarele care şi-au asumat ortodoxia, dintre care enumerăm: românii, grecii, sîrbii, ruşii, georgienii, ect. Cea de-a doua, s-a constituit în Vestul Europei, cuprinzînd  majoritatea popoarelor barbare nomade: francii, germanicii, vandalii, vizigoţii, longobarzii, etc.

Există o mare diferenţă între sistemele de valori ale acestor civilizaţii. Deşi, la început ele nu se deosebeau cu nimic, făcînd parte din aceeaşi civilizaţie ortodoxă, ruptura din anul 1054, rămasă în istorie ca Marea Schismă,  pus bazele constituirii civilizaţiei vestice ca civilizaţie distinctă, care a început să se afirme contradictoriu faţă de cea estică. Posibil ca una din cauzele care a dus la Marea Schismă a fost şi preponderenţa în rîndurile popoarelor vestice a elementului barbar (mai puţin întîlnit în est), element care urmărea încă de pe atunci imperialismul şi dominaţia asupra Europei. Citește în continuare