Ororile statului „român” modern

Din cîte ştim, la mijlocul veacului XIX, are loc formarea statului „român” modern. Procesul a fost cauzat de slăbirea vizibilă a Imperiului Otoman, precum şi de creşterea influenţei occidentale în regiunea Europei de Sud-Est, ca urmare a războiului din Crimeea (1853-1856).  Anii cei mai reprezentativi pentru procesul de formare a unui prim stat unitar român au fost:

1848 – revoluţia paşoptistă, înfăptuită de tineri intelectuali formaţi în scolile occidentale (aceasta reprezintă implicarea occidentalilor în traburile unui stat străin).

1857 – formarea comisiilor Ad-Hoc la Iaşi şi Bucureşti.

1859 – unirea Pricipatelor Române.

1862 – recunoaşterea oficială a unirii şi preluarea numelui de România.

1878 – cucerirea indepenţei de stat. Citește în continuare

Cum rămîne cu libera exprimare?

Din cîte ştim, pilonul de bază al mitului democraţiei  sunt promisiunile. Majoritatea celor care cred orbeşte în acest sistem străin, au fost „cuceriţi” prin promisiuni uşoare: libera exprimare, dreptul la libera alegere, libertăţi şi drepturi care de care mai trăsnite, etc. Aceşti oameni au fost ademeniţi nu prin fapte măreţe, nu prin exemple de jertfă şi nici prin sacrificii. Dar totuşi, o mare parte din oameni au fost „vrăjiţi” de-a dreptul de democraţie, iar acest lucru se datorează cel mai mult promisiunilor „umflate” cu care ne întîmpină acest sistem.

Dar, haideţi să vedem pe cît de mult sunt puse în practică aceste aşa-zise drepturi. Să luăm unul la alegere: dreptul la libera exprimare.

Aparent, în democraţie se asigură dreptul la libera exprimare. În comparaţie cu vremurile inchiziţiei, nimeni nu te umple cu apă dacă ai spus ceva îndrăzneţ şi nimeni nu îţi strînge vreo ceva în uşă. Toţi pot să se exprime prin ziare, la radio, în mijlocul străzii, urlînd, ţipînd, la televeizor  sau acasă. Da, aparent, totul este „în ordine”, iar cei care au fost ademeniţi cu promisiuni televizate, cred că mai bine nici nu poate să fie şi sunt foarte mulţumiţi. Citește în continuare

Bancuri naţionaliste

– Vă rog numele de familie, domnule acuzat de înaltă trădare.
– Zaharescu Semeon.
– Mai precis?!
– Zaharovici Simion.
– Mai precis!!
– Zukermann Şolomon…