Intrarea în Legiune şi activitatea legionară postbelică

 (adaptare după voxnr.com)

– Există la moment (anul 1977) relaţii de colaborare între Mişcarea Legionară şi alte mişcări naţionaliste europene?

– O colaborare la nivel de acţiuni nu există. Noi, în calitate de refugiaţi politici, nu avem libertatea de manifestare pe care o au camarazii din alte ţări. Noi nu ne putem amesteca în afacerile interne ale altor state. Statutul nostru de refugiaţi ne împiedică să participăm la viaţa politică a naţiunilor occidentale. Singura colaborare posibilă pentru noi este în domeniul ideologic: schimb de informaţii şi idei, publicarea cărţilor, broşurilor, revistelor, precum şi colaborarea cu publicaţiile naţionaliste străine.

Totuşi, chiar şi în acest domeniu, al ideologiei pure, ne ciocnim cu unele dificultăţi. Mişcările naţionaliste europene au problemele lor specifice, care nu coincid de fiecare dată cu punctul nostru de vedere. Pentru Mişcarea Legionară, cît şi pentru toate mişcările din spatele Cortinei de fier, prioritatea o constituie lupta pentru combaterea comunismului, pentru că ţările noastre se găsesc sub imperiul de la Moscova. Doar distrugînd comunismul mondial vom putea spera la renaşterea neamului nostru şi al celorlalte neamuri captive.

Totodată, anti-comunismul constituie o bază amplă de colaborare, în care ne putem regăsi cu toţii, pentru că acest pericol bate chiar şi la uşa Occidentului. Ceea ce ar fi un front anti-comunist generalizat, ca măsură supremă de renaştere a civilizaţiei occidentale, ar putea aduna diferite sectoare de opinie, diferite partide, care nu au numaidecît o doctrină naţionalistă, dar care sunt conştiente de teribilul pericol al comunismului sovietic, patronat de Moscova.  Citește în continuare

Din nou, despre temniţele comuniste

Printre legionarii ce au pătimit în temniţele comuniste au fost diferite figuri. Deşi publicul are cunoştinţe relativ largi despre deţinuţi precum Valeriu Gafencu, Petre Ţuţea sau Gheorghe Calciu, socot de cuviinţă a scoate în evidenţă şi destinul altora, mai puţin cunoscuţi.

Cazul lui Vasile Turtureanu este elocvent. La fel ca alţii, a fost închis pentru activitatea în Frăţiile de Cruce şi a pătimit cu demnitate pînă la amnistia din 1964. A stat tare pe poziţia de legionar şi nu a făcut nici un compromis cu sistemul. A trecut şi el prin majoritatea închisorilor, fiind în contact cu figuri deja cunoscute ale martirajului românesc din acea vreme.

Să facem cunoştinţă cu destinul său.

Era în Frăţiile de Cruce cînd, în 1941 a fost închis de regimul antonescian. Avea să îşi petreacă cei mai frumoşi ani ai vieţii (de la 19 la 42) în închisoare. Din destăinuirile sale aflăm:

„Am făcut închisoare cu drag. La proces, cînd mi-au dat sentinţa de 25 de ani – am zîmbit. Sufletul meu a primit cu bucurie această osîndă.

Am fost arestat în urma unei trădări, pentru activitate în Frăţii. Vreau să subliniez un lucru: niciodată nu am acţionat după raţiune, ci am făcut ce am simţit. Ce am făcut, am făcut că aşa mi-a venit. În timp ce Antonescu dădea ani grei de temniţă pentru un cîntec sau o carte legionară, cînd toţi fugeau sau se ascundeau, eu am luat conducerea Frăţiilor din zona Suceava. De ce? Aşa am simţit […]

Printre lucrurile care m-au făcut să merg pe acest drum al jertfei a fost şi un cuvînt al lui Corneliu Zelea Codreanu: „A înviat Hristos. Aşa va învia şi dreptatea neamului românesc. Dar pentru aceasta se cere ca fiii săi cei mai buni să accepte de bunăvoie cununa de spini, să ia crucea în spate, să urce Golgota în genunchi şi, cu lacrimi în ochi, să se lase răstigniţi. Legionari, fiţi voi copiii aceştia!” Aceste cuvinte, m-au făcut să spun: „Doamne, învredniceşte-mă să fiu şi eu unul din copiii aceştia!”[…] Citește în continuare

Valeriu Gafencu. 90 de ani de la naştere

„Bucură-te, că pămîntul Basarabiei se slăveşte prin tine”

Acatistul Noului Mucenic Valeriu

Pe lîngă unirea principatelor din 1859, formarea societăţii „Carpaţii” şi independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti din 1918, ziua de 24 ianuarie mai aduce un eveniment important pentru istoria neamului nostru.

În urmă cu 90 de ani, se năştea la Sîngerei, Valeriu Gafencu. Împrejurimile şi condiţiile timpului nu spuneau multe despre imensa personalitate a celui ce avea să fie numit ulterior „Sfîntul închisorilor”. Tatăl său, Vasile, a fost deputat în Sfatul Ţării, votînd la 27 martie 1918 actul de unire a Basarabiei cu România. Decepţionat de jocurile politice murdare de la acea vreme, Vasile Gafencu s-a retras în localitatea Sîngerei, unde avea să întemeieze şi să conducă o familie după rînduielile creştineşti.

Primul dintre copii, Valeriu s-a remarcat de mic prin blajinitate, sinceritate şi dreapta judecată. Cele trei surori mai mici ale sale,  îşi aduc aminte că de fiecare dată el le trata cu dragoste părintească, stăruindu-se să le îndrume în viaţă.

Între 1932 şi 1940 îşi face studiile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi. Anume în acest răstimp devine simpatizant al Mişcării Legionare. În această „şcoală populară” nu numai că şi-a păstrat calităţile anterioare, ci şi a reuşit să îşi sporească virtuţile de care dispunea, fiind remarcat de cei din jur.

În vara anului 1940 pleacă la studii la Iaşi. Este profund marcat de gestul tatălui său, care după ce îl vede pe Valeriu trecut pe malul drept al Prutului, se întoarce acasă, în Basarabia, cu toate că ştia de represiunile care îl ameninţau în Basarabia de după 28 iunie 1940.  Citește în continuare