Colaborarea lui Horia Sima cu Antonescu

(adaptare după interviul dat de Horia Sima în 1977 lui Maurizio Cabona, publicat ulterior pe site-ul antisistem voxnr.com)


– Care a fost programul pe care l-aţi propus în timpul diarhiei cu Ion Antonescu din anii 1940-1941?

– Aveam un program simplu şi progresiv:

a) În politica externă – încadrarea, fără rezerve, a României în lupta anti-comunistă a puterilor Axei.

b) În politica internă – alegeri libere, cu participarea tuturor partidelor, în scopul legalizării revoluţiei legionare. În orice caz, am fi obţinut o majoritate colosală.

La început, generalul Antonescu era de acord cu planul meu. Totuşi, mai tîrziu, sub influenţa anturajului său şi şefilor vechilor partide, a renunţat. Partidele şi-au dat seama că ar putea suferi o grea înfrîngere în numele democraţiei, pe care nu au respectat-o deloc în timp ce au guvernat ţara.

Propria dictatură era mai mai comodă pentru Antonescu, căci el nu avea un partid sau alţi colegi cu care să împartă puterea. Era un om singur! Şi cum el avea deja planul său de a ne alunga de la putere, ideea alegerilor nu-i surîdea. Iată de ce nu a acceptat propunerea noastră.

c) În economie, propuneam imediata limitare a forţei capitalului iudiac, care acaparase 70% din bogăţiile naţionale. Antonescu chiar a luat unele măsuri în acest sens.

Totodată, interesul nostru era dirijat spre ţărănime, care trebuia salvată din mizerie şi dotată cu mijloacele indispensabile pentru a se elibera economic şi pentru a deveni un corp politic puternic, care ar avea de spus un cuvînt greu în politica naţională. Citește în continuare

Anunțuri

Anii ’30 în memoria lui Horia Sima

(adaptat după voxnr.com)

– Ce funcţii aţi îndeplinit în perioada de pînă la numirea dumneavoastră în calitate de urmaş al Căpitanului la conducerea Legiunii?

– În perioada universitară am militat în organizaţiile studenţeşti, devenind în 1932 membru al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români. După obţinerea diplomei am fost numit profesor în provincie. În această calitate, prin toate oraşele prin care am trecut, am fondat grupuri legionare.

Trebuie în acelaşi timp să înţelegem că în Mişcarea Legionară, la nivelul organizării locale, nu se proceda după sistemul partidist. Căpitanul nu numea şefi care să activeze doar la nivel politic în aria primită în stăpînire. El lăsa să lucreze iniţiativa legionarului. Astfel, şeful legionar îşi putea exercita influenţa şi talentul său de organizator. Poziţia în care era numit era recunoscută pe deplin de Căpitan doar după ce raporta Centrului reuşita activităţii sale. Avansarea era următoarea: „şef de cuib” – „şef de plasă” – „şef de regiune” – „comandant legionar”. De ce această procedură? Pentru că înainte de a avea dreptul să exercite anumite funcţii în Legiune, legionarul trebuia să dea dovadă că este apt de a conduce o unitate mai mică.

Astfel, şi eu am trecut prin cîteva examene. Înainte de a fi numit şef al regiunii „Banat” în 1935, am pus în fucţie mai multe grupuri locale legionare.  Întreaga Românie se împărţea în treisprezece regiuni.  Citește în continuare

Intrarea în Legiune şi activitatea legionară postbelică

 (adaptare după voxnr.com)

– Există la moment (anul 1977) relaţii de colaborare între Mişcarea Legionară şi alte mişcări naţionaliste europene?

– O colaborare la nivel de acţiuni nu există. Noi, în calitate de refugiaţi politici, nu avem libertatea de manifestare pe care o au camarazii din alte ţări. Noi nu ne putem amesteca în afacerile interne ale altor state. Statutul nostru de refugiaţi ne împiedică să participăm la viaţa politică a naţiunilor occidentale. Singura colaborare posibilă pentru noi este în domeniul ideologic: schimb de informaţii şi idei, publicarea cărţilor, broşurilor, revistelor, precum şi colaborarea cu publicaţiile naţionaliste străine.

Totuşi, chiar şi în acest domeniu, al ideologiei pure, ne ciocnim cu unele dificultăţi. Mişcările naţionaliste europene au problemele lor specifice, care nu coincid de fiecare dată cu punctul nostru de vedere. Pentru Mişcarea Legionară, cît şi pentru toate mişcările din spatele Cortinei de fier, prioritatea o constituie lupta pentru combaterea comunismului, pentru că ţările noastre se găsesc sub imperiul de la Moscova. Doar distrugînd comunismul mondial vom putea spera la renaşterea neamului nostru şi al celorlalte neamuri captive.

Totodată, anti-comunismul constituie o bază amplă de colaborare, în care ne putem regăsi cu toţii, pentru că acest pericol bate chiar şi la uşa Occidentului. Ceea ce ar fi un front anti-comunist generalizat, ca măsură supremă de renaştere a civilizaţiei occidentale, ar putea aduna diferite sectoare de opinie, diferite partide, care nu au numaidecît o doctrină naţionalistă, dar care sunt conştiente de teribilul pericol al comunismului sovietic, patronat de Moscova.  Citește în continuare

Mişcarea Legionară în istoriografie

Se spune că pentru a putea înţelege bine un eveniment sau proces care a avut loc şi pentru a-l putea interpreta aşa cum se cuvine, este necesară scurgerea unei perioade de timp oarecare. Cel mai des este vehiculată cifra de 70 de ani. Într-o oarecare măsură, sunt de acord cu această afirmaţie, deoarece aprecierea unui eveniment istoric trebuie să fie făcută „la rece”, peste un anumit timp, cînd la iveală ies adevărurile ascunse cîndva, iar miturile îşi mai pierd din credibilitate.

        Din păcate, această teorie nu funcţionează de fiecare dată. M-am convins de acest lucru după ce am văzut modul în care este reprezentată în istoriografie Mişcarea Legionară. S-au scurs mult peste jumătate de veac de la apariţia, afirmarea şi decapitarea acestei organizaţii naţionaliste româneşti, Citește în continuare