3. Epoca de tranziție spre o Nouă Romă (330-630)

Deși sunt mai multe păreri privitor la data constituirii Imperiului Bizantin, majoritatea istoricilor consideră că data de 11 mai 330, atunci cînd a fost inaugurat oficial Constantinopolul, reprezintă începutul istoriei bizantine.

Perioada anilor 330-630 reprezintă etapa de tranziție spre o Nouă Romă. Ca aspecte principale ale epocii putem enumera: decărea Romei și afirmarea Constantinopolului, trecerea de la păgînism la creștinism, mutarea centrului de greutate al economiei din Peninsula Italică spre estul mediteranei, etc.

Alte date pentru începerea istorirei Bizantine ar fi:

– împărțirea definitivă a Imperiului sub Teodosie I în anul 395.

–  domnia lui Iustinian I (527-565).

– guvernarea lui Heracliu (610-641).

1. Dezvoltarea economică.

Înființarea și dezvoltarea rapidă a orașului de pe malul Bosforului a avut loc datorită următorilor factori:

– așezarea importantă din punct de vedere strategic (care a adus beneficii economice, politice și militare).

– decăderea politică a Romei și instabilitatea din Vestul Europei. Citește în continuare

2. Aşezarea geografică şi cronologia Imperiului Bizantin

  Din punct de vedere geografic, Noua Romă diferă mult de Imperiul Roman. Dacă Roma era amplasată în zona centrală a Mediteranei, avînd o activitate preponderent maritimă, Constantinopolul era aşezat în extremitatea nord-estică a bazinului mediteranean, avînd atît o componentă maritimă, cît şi una continentală. Caracterul continental al Noii Rome se manifestă mai ales după secolul VII, cînd cuceririle arabe lasă imperiul fără cele mai importante posesiuni din Orientul Apropiat şi estul Mediteranei.

Peninsula balcanică este una din regiunile care au făcut parte timp îndelungat din imperiu. Singurele regiuni de cîmpie din peninsulă sunt întîlnite în valea Dunării, Cîmpia română, precum şi în mici regiuni din Tracia, Thessalia sau Albania. În rest, predomină relieful muntos. Citește în continuare

Spațiul balcanic – istorie

Balcanii reprezintă regiunea geografică din sud-estul Europei, delimitată de Peninsula Balcanică, Munții Balcanici și Marea Neagră și bazinul mediteranean.

Din punct vedere geopolitic, regiunea balcanică reprezintă țările din sud-estul Europei: Grecia, Bulgaria, Serbia, Macedonia, România, Moldova, Muntenegru, etc.

Spiritual, balcanii reprezintă acea regiune care a moștenit tradiția spiritual-politică a Imperiului Bizantin, remarcîndu-se astfel, prin identitatea comună creștin ortodoxă și prin tradiții foarte asemănătoare.

Putem identifica mai multe etapte istorice comune prin care au trecut popoarele balcanice:

– civilizația tracilor (mileniul III î.e.n. – secolul II î.e.n.), care a lăsat o puternică amprentă asupra specificului popoarelor care au descins din ea.

ocupația romană (secolul II î.e.n. – secolul IV e.n.), perioadă care a cauzat procesele de romanizare și creștinare a popoarelor balcanice.

administrarea politică și duhovnicească a Imperiului Bizantin (secolul IV e.n. – secolele X-XII e.n.), etaptă în care infuența civilizatoare a Constantinopolului a avut urmări benefice asupra popoarelor din Balcani.

– afirmarea primelor voievodate independente (secolele X- XIV), perioadă în care are loc afirmare politică a mai multor formațiuni statele precum: Ţaratul Serbiei, Imperiul Româno-Bulgar, sau Țările Valahe.

cucerirea otomană (secolele XIV-XIX), care s-a remarcat prin ocuparea militară a regiunii de către Imperiul Otoman și transformarea țărilor fie în pașalîcuri (Serbia, Bulgaria, Macedonia), fie în state care recunoșteau suzeranitatea otomanilor (țările române).

afirmarea primelor state moderne (secolul XIX), etapă în care majoritatea popoarelor balcanice s-au eliberat de jugul otoman, constituindu-și propriile state (nu fără implicare străină). Citește în continuare