Iranul îşi reiterează susţinerea pentru Siria

20130203-134522_h465230Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad a declarat că atacul israelian asupra unui centru de cercetări ştiinţifice din oraşul Jarmaya denotă rolul jucat de Israel în colaborarea cu forţele externe ostile în destabilizarea, slăbirea şi forţarea Siriei de a prelua principiile pan-arabe.

În cadrul întîlnirii avute cu secretarul Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale iraniene, Saeed Jalili, al-Asssad a subliniat că Siria este pregătită să facă faţă schimbărilor actuale şi să respingă orice agresiune asupra poporului, istoriei şi culturii siriene. Acest lucru este posibil graţie conştiinţei sirienilor de rînd, datorită forţei Armatei siriene şi a adeziunii la tabăra rezistenţei naţionale.

Jalili a fost de acord cu afirmaţiile liderului sirian, referitor la agresiunea israeliană, subliniiind totodată, suportul nelimitat pe care Iranul este capabil să-l acorde poporului sirian, agresat de forţele sioniste, precum şi dorinţa de colaborare cu Siria întru confruntarea conspiraţiilor externe care doresc destabilizarea situaţiei în regiune.

În acelaşi timp, Jalili a menţionat că Iranul apreciază soluţia propusă de al-Assad pentru rezolvarea problemei interne şi paşii întreprinşi de guvenul sirian pentru implementarea acesteia. Saeed Jalili a reiterat disponibilitatea Teheranului de a acorda orice ajutor pentru a dezvolta dialogul intern în Siria, conştient că aceasta este unica cale de depăşire a crizei.  Citește în continuare

Anunțuri

Spaţiul balcanic – perspective

După căderea blocului socialist, regiunea balcanică a intrat într-o nouă etapă istorică. Unii numesc acestă etapă ca „tranziţia de la economia planificată la cea de piaţă” sau „tranziţia de la comunism spre capitalism”.

Slăbite din punct de vedere identitar, ţările ortodoxe din Balcani s-au pomenit neputincioase în faţa atacului informaţional şi ideologic care vine din Occident. În aceşti 20 de ani, în loc să se fortifice, identitatea popoarelor a degradat şi mai mult, continuîndu-se procesul început în comunism.

Economic, ţările balcanice au fost puse faţă în faţă cu maşinăria tehnoglobalistă europeană. Gradul ridicat de corupţie ce s-a instalat după anii 90, la care s-a adăudat şi inegalitatea în concurenţa „liberă” cu marile companii transnaţionale au cauzat crize economice grave. Privatizările, atragerea investitorilor străini şi oligarhismul accentuat au pus la pămînt economia est-europeană.

Politic, nu a avut loc ceea ce trebuia să aibă loc. Noua formă de orînduire politică, care să înlocuiască comunismul, trebuia să fie căutată în trecutul glorios al spaţiului balcanic şi adaptată la noile realităţi. Din păcate, criza identitară a favorizat adoptarea docilă a sistemului democratic. Astfel, sistemul de ocupaţie sovietic a fost înlocuit cu un altul, puţin mai diplomatic, mai generos, însă la fel de distrugător.

Trei din ţările balcanice (Grecia, România şi Bulgaria) au devenit membre ale Uniunii Europene. Altele îşi manifestă tot mai sporit interesul de a se alătura (Serbia, Macedonia, Muntenegru şi mai nou, Moldova). Era şi de aşteptat să se întîmple astfel, luînd în consideraţie monopolul ideologic instituit de marea forţă occidentală în răsăritul Europei după 1990 (favorizarea şi susţinerea politicienilor fideli, înlăturarea violentă a conducătorilor rebeli, finanaţarea mass-mediei servile, etc.)

Mai toţi intelectualii şi politicienii din regiunea sus-numită văd perspectiva europeană ca pe o salvare din trecutul comunist. Însă aceştia nu sunt adevăraţii intelectuali, ci simple marionete în „mîna invizibilă” a politicii mondiale. Altminteri, de ce oare intelectualii care s-au opus şi se opun europenizării sunt reduşi la tăcere?

Privind la rece situaţia, nu încape loc de îndoială că integrarea europeană a spaţiului balcanic nu a fost cea mai bună soluţie de rezolvare a problemei.

După cum am enunţat mai sus, din toate puntele de vedere popoarele balcanice au avut de suferit: identitar – s-a accentuat procesul de degradare, ecomonic – am devenit colonii occidentale, iar politic – democraţia occidentală nu se deosebeşte esenţial de comunism (care este tot de origine occidentală).

Ba mai mult, atunci cînd atitudinea reacţionară a  lui Slobodan Milosevici nu a convenit mai marilor lumii acesteia, armatele NATO au au adus democraţia pe aripile avioanelor de luptă care au bombardat Serbia. Şi nu în ultimul rînd, să nu uităm că Occidentul ne priveşte aşa cum ne-a privit din totdeauna: ca pe o pradă ieftină, pe care se pot experimenta ideologii distructive precum comunismul. Citește în continuare

Iranul – viitoarea victimă a luptei în numele „libertăţii şi democraţiei”?

Prin mass-media, tot mai des se face aluzie la pericolul pe care îl prezintă Iranul. Se face mare vîlvă despre programul său nuclear, băgundu-se lumea în speriaţi precum că acest stat fundamentalist are ca scop producerea energiei atomice în scopuri războinice. De ceva timp, dar mai ales în timpul lui George W. Bush, Iranul „face” parte din aşa-zisa Axă a Răului, alături de Coreea de Nord şi Cuba. Iar mai nou, ziarele occidentale, precum şi opinia publică a „vestului sălbatic” făcea valuri de isterie democratică privitor la legislaţia din statul respectiv şi la felul în care sunt respectate drepturile femeilor.

În opinia publică, atît internaţională, cît şi locală s-a format un curent de opinie care, fără a cunoaşte cauzele, condamnă Iranul, considerîndu-l un duşman al „lumii libere”. Fiind manipulaţi prin mijloace moderne de zombare, foarte mulţi dintre noi chiar cred în ceea ce ni se spune la televizor sau prin ziare. Pentru această categorie mare de oameni, Iranul este o ameninţare la adresa „păcii” internaţionale, la adresa „valorilor” democratice şi ameninţă restul lumii prin „fundamentalismul” său. Şi cu atît mai mult, toţi aşteaptă să se înceapă mai repede războiul dintre SUA şi Iran.

Într-adevăr, dacă societatea este supusă unui proces continuu de informare „imparţială”, ea ajunge o masă de zombaţi. Exemplul cu Iranul este destul de concludent.

Dacă privim starea de lucruri dintr-un punct de vedere puţin mai diferit, putem ajunge la altă concluzie. Şi această altă concluzie, nu poate fi alta decît că Iranul este victima unui atac informaţional din parte lumii „civilizate”. Citește în continuare

România – o colonie jidanească

În timpul unei întrevederi avute cu preşedintele Israelului zilele acestea, Traian Băsescu, aşa-zisul preşedinte al românilor, a declarat:

„Cred că nu este momentul să vorbim despre conflict. Sperăm ca sancţiunile impuse de Consiliul de securitate ONU să creeze la Teheran soluţia corectă, nu aceea a săpării de gropi pentru militari americani , ci aceea a deschiderii negocierilor transparente. România va fi un partener loial al aliantei NATO din care face parte şi un partener loial al Israelului. Noi apreciem esenţial ca stadiul actual al situaţiei să evolueze pozitiv, prin negocieri. Diplomaţia e cea care trebuie, în opinia noastră, să soluţioneze diferendul Iranului cu lumea, cu democraţia”.

Cred că ar trebui să facem un mic efort şi să conştientizăm situaţia critică în care ne aflăm ca stat şi ca neam. România este un stat naţional şi are teritoriu inviolabil doar pe hîrtie. România nu mai reprezintă macăr un stat. Ea este o colonie economică, militară şi politică a puterii iudaice internaţionale. Aşa-zisul stat român este condus de slugi de jidani, care îndeplinesc cu resemnare tot ceea ce li se dictează la Bruxelles sau Washington. România reprezintă un stat anti-naţional, care nu se identifică cu realităţile poporului român, ci cu jocurile odioase care sunt puse în practică de politicienii trădători.

Dacă s-a ajuns să se declare oficial că în cadrul unui război cu Iranul, România îşi va pune la dispoziţie teritoriul aerian, înseamnă că Băsescu şi compania bagă de bună voie ţara într-un război nedorit de nimeni dintre români. S-a mai dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că democraţia este o minciună: poporul nu este reprezentat direct de către conducătorii pe care i-a ales, ci aceştia reprezintă direct marile intese jidoveşti care stau în spatele lor şi la comanda cărora joacă ca nişte păpuşi de teatru. Citește în continuare