Planurile iudaismului faţă de pămîntul şi neamul românesc

romania_colonie_ue3Este unul dintre cele mai cutremurătoare fragmente din cartea „Pentru legionari”, scrisă de Căpitan. Ideile păstrează amprenta vremii, şi prin urmare, unora le-a putea părea învechite.
Dar, haideţi să citim aceste fraze din afara cenzurii corectitudinii politice. În final veţi observa că atît în perioada interbelică, dar mai ales în cea post-comunistă, poporul român a fost supus acestui gen de etnocid.
De altfel, cine au ocupat bogăţiile ţării, şi au creat vrajbă prin presă şi partide, dacă nu jidanii? Cine, dacă nu jidovii ne-au otrăvit prin rachiu, ne-au îndemnat la defrîu şi ni l-au scos pe Dumnezeu din suflete?…
„Deci, încã odatã: nu ne aflãm în fata unor bieti indivizi veniti la întâmplare, de capul lor, dupã adãpost aici la noi. Ne aflãm în fata unui stat iudaic, a unei armate care vine la noi cu planuri de cucerire.  Miscãrile de populatie jidãnesti sunt împinse spre România dupã un plan bine stabilit.
Probabil, marele stat iudaic urmãreste crearea unei noi Palestine, pe o portiune de pãmânt care pleacã de la Marea Balticã, cuprinde o parte din Polonia si din Cehoslovacia, jumãtate din România pânã la Marea Neagrã, de unde uşor ar putea avea legãturã pe apã cu cealaltã Pale stinã.
Cine este naivul care sã creadã cã mişcãrile de populatie ale maselor jidãnesti se fac la voia întâmplãrii? Ei vin cu un plan, dar nu au curajul armelor, al înfruntãrii riscului, al sângelui vãrsat, ca mãcar acestea sã le creeze o bazã de drept pe acest pãmânt.
Anunțuri

Rostul luptei noastre

1. Cine suntem noi?

Noi, oamenii am fost creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, pentru a ne bucura împreună cu el de frumuseţea Creaţiei. Însă, odată cu căderea în păcat, protopărinţii noştri au fost izgoniţi din grădina Domnului, pentru a trăi mai departe de acest pămînt, neprietenos.

De peste şapte milenii neamul omenesc trăieşte cu un singur rost: îndumnezeirea. Acest lucru, presupune lepădarea hainei păcatului strămoşesc şi căpătarea vieţii veşnice, prin desăvîrşire. Altfel spus, de la Adam încoace, rostul existenţei omului pe pămînt a fost întoarcerea sa în grădina Domnului, locul firesc al existenţei sale.

Condiţiile istorice şi naturale în care a avut şi are loc această grea epopee a omului pe pămînt a condus la răspîndirea sa pe întreg pămîntul. Totodată, a avut loc şi împărţirea omenirii în macro-comunităţi. Acestea, la rîndul lor, se deosebesc prin aşezarea geografică, prin ansamblul de tradiţii pe care le urmează sau prin modul de a reacţiona în diferite situaţii.

Dar, cel mai important criteriu de diviziune a civilizaţiilor este trăirea spirituală pe care o cultivă fiecare dintre ele. Credinţa este factorul principal de separare al civilizaţiilor. Altfel spus, ele diferă în dependenţă de răspunsul pe care îl dau întrebării: „Care este rostul omului pe pămînt?”.

Unele macro-comunităţi de oameni cred că rostul omului pe pămînt este despătimirea, chiar pînă la excluderea sentimentelor umane (budismul). Altele văd o legătură strînsă în oamenii vii şi cei morţi, ale căror duhuri sunt prezente în diferite obiecte sau fiinţe (africanii). Civilizaţia islamică vede rostul omului în repectarea legilor Coranului şi fie convertirea la islam a cît mai multor oameni, fie subjugarea lor, fie trecerea sabiei prin dînşii. Iar dacă au moarte de martir, îi aşteaptă o bucurie şi mai mare: 72 de femei pe lumea cealaltă… Citește în continuare