Mai bine flămînd, dar cu conştiinţă, decît sclav sătul.

Care este diferenţa între un om flămînd şi unul sătul? În linii generale, răspunsul arată cam astfel: cel flămînd, din cauza mai multor factori este mereu la limita supravieţuirii, mănîncă ceea ce apucă, şi are un statut social neprivilegiat; şi din contra, cel sătul îşi are asigurată bunăstarea materială, are un venit stabil, şi consumă atît cît îi pofteşte inima.

Dar, acest răspuns se referă doar la aspectul material, social-economic.

La nivel ideologic, răspunsul se ridică mult peste limita impusă de sistemul modern, care măsoară fericirea într-o scară a  confortului material. Astfel, diferenţa dintre un flămînd şi un sătul nu se opreşte doar la faptul că la primul „intestinele se dau în scrînciob”, în timp cel al doilea consumă pînă la epuizare.

Tiparul de om mereu sătul este produsul societăţii post-industriale. În această societate, cel care s-a inclus în sistem are un trai stabil şi confortabil: frigiderul e mereu plin, haine are cît pentru o familie, şi rareori se deplasează pe jos, pentru că are un automobil. Omul mereu sătul nu are grija zilei de mîine, fiindcă sistemul-păianjen în care este prins, îi asigură cele necesare în schimbul muncii ieftine pe care o prestează.

Dar aspectul cel mai important constă într-aceea că omul mereu sătul devine în mod nemijlocit mai nepăsător faţă de identitatea sa, şi prin urmare, mai uşor de manipulat de sistem. El gîndeşte aşa cum îi dictează sistemul prin uneltele sale: mass-media, învăţămîntul, etc. Însuşi modul în care gîndeşte un om sătul ne arată vădit că nu este al său, ci este asimilat docil. Este îndeajuns să privim spre societatea americană, pentru a ne da seama de felul în care se ruinează identitatea unui om: în decurs de 2-3 generaţii, imigranţi fie ei europeni, asiatici sau latino-americani nu mai pot fi deosebiţi, fiindcă ei au renunţat la identitate în schimbul unui trai confortabil.

Prin urmare, omul mereu sătul este uşor manevrabil, trîndav, indiferent, şi niciodată nu se va răscula contra sistemului capitalist  care îl ţine în robie, fiindcă gîndirea sa limitată nici nu concepe un asemenea lucru.  Citește în continuare

Defectele democraţiei după V. Volkoff (III)

XI. Pentru că este însărcinată cu totalitarismul.

Conform „modei”, democraţia se opune totalitarismului. Dar, să nu uităm că majoritatea regimurilor dictatoriale s-au impus la timpul lor ca fiind cît se poate de democratice: Rusia Sovietică, Germania nazistă, Republica Franceză, statul „român” modern, etc.

Este destul de simplu: atunci cînd nu mai este un mod de desemnare a guvernanţilor, democraţia tinde spre absolut, iar acest lucru a caraterizat democraţia încă de la apariţia ei.

Asta cu atît mai mult în cazul în care drepturile omului devin o adevărată armă de luptă a „marilor democraţii. Edmund Burke, contemporan al revoluţiei franceze din 1789 scria profetic: „Ce instrument eficace al despotismului se va găsi în acest uriaş depozit de arme ofensive: drepturile omului.”

XII. Pentru că se bazează pe vertijul numărului.

În materie de alegători, democraţia nu face diferenţă între noţiunile „cantitate” şi „calitate”. Pentru ea contează doar cantitatea, în timp ce calitatea este neglijată. Este necesar de a cita, în această ordine de idei, din „Criza lumii moderne” de Rene Guenon: „Însuşi fondul ideii democratice este că un individ are exact aceeaşi valoare ca şi altul, deoarece sunt egali numeric, cu toate că ei nu pot fi niciodată egali decît numeric.”

Poţi lua în calcul opinia cantităţii atunci cînd cei care se pronunţă sunt cu toţii specialişti. Dar atunci cînd calitatea diferă, cantitatea este un aspect înşelător. Am putea spune că „eroarea nu devine adevăr înmulţindu-se” (M. Gandhi). Citește în continuare

Defectele democraţiei după V. Volkoff (II)

VI. Pentru o altă problemă de vocabular.

Se spune că democraţia este „guvenarea poporului, prin popor şi pentru popor.” Să admitem şi asta. Însă, ce este totuşi poporul? Mă îndoiesc că noţiunea dată poate fi definită corect de vreun partizan al democraţiei, iar această confuzie este întreţinută conştient.

Să intre oare în „popor” şi acele clase oculte ce conduc democraţia din umbră? Sau aceleaşi popoare parazitare care de sute de ani ne sug vlaga neamului şi pămîntului nostru? Ori, acei care s-au dezis de rostul lor de român, tranfigurîndu-se în „cetăţeni ai lumi”i sau „adepţi ai ecumenismului”? Din punctul nostru de vedere (ortodox) ei nu fac parte din popor. Din paradigma democratică, ei fac parte din naţiune… Şi atunci cum facem, cum rămîne cu consensul democratic?

„Democraţia este numele pe care îl dăm poporului de fiecare dată cînd avem nevoie de el.” (Caillavet)

„De fapt, nu există „opinie publică” în sensul propriu al termenului, sau, mai curînd, n-ar trebui să existe, suma opiniilor individuale nefăcînd o opinie colectivă.” (V. Volkoff)

VII. Deoarece concepţia modernă a democraţiei se bazează pe  o idee primită de-a gata.

Nouă ni se pare că democraţia este cel mai bun sistem fiindcă aşa ni se spune peste tot, fiindcă este o idee preconcepută. Dar, ce ar fi dacă am încerca să gîndim în afara sistemului?

„Democraţia este bună pentru că binele este democraţia; democraţia este justă pentru că dreptul este democaţia; democraţia este în sensul progresului fiindcă progresul constă în dezvoltarea democraţiei.”    (Jean Madiran) Citește în continuare

Defectele democraţiei după V. Volkoff

Vă vine a crede că într-o bruşură de 90 de pagini A5 poate încăpea mai mult adevăr decît în tone de filosofie modernă? Poate că nu, însă dacă veţi avea răbdarea să citiţi „Defectele democraţiei” de V. Volkoff, părerea se va schimba.

Bun cunoscător al tehnicilor de manipulare şi familiarizat cu culisele acestui joc de teatru numit făţarnic „democraţie”, autorul francez ne oferă pe tavă 21 de argumente clare pentru a ne schimba părerea greşită ce-o avem faţă de „muma democraţie”.

Sunt explicaţii aduse de un specialist în domeniu, cu argumente şi citate solide. Sperăm că cititorii, mai mult sau mai puţin împătimiţi de promisiunile deşarte ale democraţiei, vor ajunge la unele concluzii nu atît senzaţionale, cît utile.

De ce nu sunt decît pe jumătate democrat?”

I. Din spirit de contradicţie.

Asta pentru că democraţia ne este impusă aproape forţat ca fiind cea mai perfectă formă de organizare a unui stat. Din 10 posturi de televiziune sau radio, cel puţin 8 îţi impun democraţia ca fiind aproape perfectă.

În mod normal, apare spiritul de contradicţie care refuză acest nou „adevăr absolut”. Mai mult, de la această contradicţie poţi merge mai departe în descoperirea culiselor democraţiei. Iar acolo aflăm lucruri care pe unii îi şochează, pe alţii îi bagă în sperieţi iar pe alţii îi întăreşte în credinţă.

II. Pentru că democraţia, chiar ca mod de desemnare a guvernanţilor, nu reprezintă numai avantaje.

Nu ar fi potrivit să negăm avantajele pe care, aparent, sistemul democratic le-ar avea faţă de alte modalităţi de desemnare a guvernanţilor (naştere, hazard, merit). Citește în continuare

Duminică la săpat cu toţii!

” – Voi duminică ce faceţi? Chiar vreţi să staţi în oraş, pe la cămine? Dar, poate vă duceţi acasă, să vă vedeţi părinţii! Cu atît mai mult că duminică, pe 5 septembrie, va avea loc şi Referendumul!”

Cam aşa şi-a început discursul în faţa unui torent întreg unul din prodecanii unei universităţi din capitală. Iar acest lucru avea loc în timpul unei perechi importante.

” – Cred că nu există nici o îndoială că duminică trebuie să mergem la votare. Toată lumea are datoria de a vota. Nu importă că veţi vota PENTRU sau CONTRA, ci este important ca cu toţii să venim la vot. ” a continuat prodecanul. Deja, prin torent, mulţi exclamau:

” – Noi votăm PENTRU!”, semn că tactica de manipulare a maselor a dat roade. Şi, ca pentru sfîrşit, o urmat încă o frază din partea prodecanului:

” – Deci, e clar – duminică votăm. Iar dacă sunt din cei care nu vor să voteze, le dăm cîte o greblă, sau cîte o sapă, ca avem multe la universitate.”

Cam asta e situaţia pe la universităţile din Chişinău. Altfel nici nu are cum să fie, dat fiind că aproape toţi rectorii universităţilor din capitală au aderat la PLDM. De acum 130 de ani, cînd Eminescu constata cu regret că la universităţile din ţară se face mai multă politică decît carte, situaţia nu s-a schimbat cu mult. Acelaşi virus politicianist ca şi atunci, aceeaşi demagogie.

Cît fespre faza cu grebla şi sapa, cred ca a fost o glumă din partea prodecanului. Şi totuşi, mesajul a fost că doar acei care merg la vot sunt în rînd cu lumea ( şi mai ales dacă vor vota PENTRU pe 5 septembrie). Iar acei care nu vor să voteze – sunt o clasă marginală a societăţii şi, prin urmare, lor trebuie să li se dea sape şi greble, să lucreze.

Bine. În acest caz, cu toată duminică, prefer să pun mîna pe o greblă sau pe o sapă. Şi chiar aşa voi face. Voi mai grebla din frunzele de nuc căzute pe iarba din ogradă. Sau poate voi mai tăia din buruianul din jurul butucilor de Moldova din grădină. În orice caz, îmi găsesc eu ocupaţie.

Aşa că băieţi, duminică făceţi-vă că sunteţi ocupaţi şi nu va duceţi la referendum. Nu de alta, însă acest sistem, numit „democraţie pluripartidistă” trebuie de boicotat. El nu merită nici macăr atenţie din partea noastră.

Să nu ne lăsăm manipulaţi de mass-media

        În societatea actuală s-a format un curent de opinie total greşit cu privire la rolul presei în viaţa cotidiană. Întrebaţi 100 de persoane de cred despre presă şi cel puţin 90% vor afirma: trebuie să priveşti cît mai multe posturi de televiziune şi să citeşti cît mai multe ziare şi vei fi informat. Iar informat, pentru această masă de oameni înseamnă a fi şi puternic. Sunt de acord că părerea că un om informat este şi un om puternic. Însă, cu condiţia: informaţia să fie veridică şi în slujba neamului. Din păcate, la acest capitol, mitul despre importanţa presei pentru societate cade.

       Dacă analizăm frumos ştirile care ni se servesc la TV, radio sau prin ziare ne dăm seama că fiecare sursă mass-media reflectă în mod diferit un eveniment oarecare. Avem o multitudine de surse de informare şi din păcate nici una nu e în slujba naţiunii. Citește în continuare