5. Legea ajutorului reciproc

„Ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.”

Solidaritatea este unul dintre elementele vitale pentru buna funcţionare a unui grup restrîns sau a unei societăţi întregi. Fără de ea este imposibilă atît buna vieţuire a grupului/societăţii pe timp de pace, cît şi pe timp de război. Şi din punct de vedere ortodox, şi din punct de  vedere moral, şi din punct de vedere civic, este o datorie să îţi ajuţi semenul căzut în necaz. Aşa a fost din timpuri străvechi şi pînă recent, cînd materialismul occidental a început a se manifesta în societatea românească.

Putem spune că, felul în care un creştin îşi ajută semenul căzut în nenorocire este în deplină concordanţă cu starea sa spirituală. Creştinul conştient îşi ajută necondiţionat fratele aflat în nenorocire, şi fără a aştepta o oarecare răsplată. Creştinul nepracticant vede în acest lucru o obligaţie greoaie, pe care o va îndeplini doar în rare cazuri. Şi în fine, omul materialist vede în necazul aproapelui doar „problemele personale” ale respectivului, şi prin urmare nu este obligat să-i sară în ajutor.

Analizînd istoria, obervăm că la general poporul nostru a trecut prin toate aceste trei stări spirituale. Pînă în secolul XIX am fost o societate profund creştină. După atacul civilizaţional din secolul XIX, efectuat prin „intelectualitatea” şcolită în Occident societatea românească a început să se tranforme treptat într-una creştin-nepracticantă.  Apoi, după genocidul comunist şi etnocidul european, am ajuns a fi o masă amorfă de puncte materiale.

Cineva va acuza din nou faptul implicăm aici Occidentul. Dar acest lucru este inevitabil. A vorbi despre declinul spiritual al poporului nostru, fără a aminti de rolul negativ pe care l-a jucat Occidentul, este o pierdere de timp. Este egal cu a vorbi despre fotosinteză, fără a arăta rolul pe are îl joacă lumina în acest proces.  Pe lîngă laşitatea noastră, a românilor, cea mai mare parte din vină o are Occidentul dimpreună cu „valorile” sale nihiliste. Ei sunt cei care ne-au rupt de la realitatea în care trăiam de 17 secole, impunîndu-ne un model de existenţă străin şi duşmănos nouă.  Citește în continuare

Anunțuri

Avem un singur calendar.

Se apropie sărbătorile de iarnă. Ca de obicei, în prim-planul atenţiei publice, va reveni problematica legată de  calendarul nou. Iar polemicile, la fel ca şi în anii trecuţi, se vor axa în jurul a două poziţii: pentru sau contra calendarului nou.

Acesta va fin încă un motiv în plus de dezbinare a societăţii. Se pare că cei ce şi-au aţintit poftele de dominaţie şi prosperitate spre acest popor, folosesc din plin tactica „dezbină şi conduce.” Spun asta deoarece, o societate dispersată şi înduşmănită (economic, politic, social, cultural, dar mai ales spiritual) reprezintă o pradă sigură în mîinile unui prădător înfometat. Iar noi, la moment, suntem tocmai prada de care au nevoi duşmanii noştri.

Dar, cred că discuţiile pe această temă sunt inutile. Cei care îşi pun cel mai des întrebarea privitoare la calendarul nou sunt anume cei care doresc alinierea noastră la standartele ecumenice occidentale (de parcă Ortodoxia, prin imensitatea sa, ar putea fi aliniată la un şir de raţionamente omeneşti, imperfecte şi ne-aducătoare de mîntuire.

Această întrebare şi-o pune frecvent şi un creştin aflat în neştiinţă, care fie că încearcă să afle Adevărul, fie că vrea să se „informeze”.

Un ortodox conştient însă, nu îşi pune această întrebare decît foarte rar. El este conştient de faptul că adevărul este unulşi nu poate fi aflat şi cucerit decît prin urmarea pas cu pas a învăţăturii şi dogmei ortodoxe, a adevăratei orînduiri ortodoxe.

Un ortodox conştient ştie că unicul calendar potrivit Ortodoxiei este cel iulian, care a fost sfinţit secole de-a rîndul, încă din vremea Sfinţilor Părinţi. După acest calendar se măsoară timpul liturgic, acesta fiind calendarul folosit de Ortodoxie pentru a măsura ceea ce, în altă viaţă se va opri în loc.

Calendarul gregorian, impus abuziv după Congresul „pan-ortodox” din 1923 (format din 11 masoni) este mai mult decît nepotrivit pentru Biserica Ortodoxă. Nu mai face să pierdem timpul cu enumerarea largilor implicaţii politice şi ideologice care au avut loc în umbra acestor evenimente. Precum, nu face să pierdem timpul cu înşirarea nenumăratelor defecte ale calendarului nou.

Răspunsul nu poate fi decît unul: ne vom urma doar calendarul lăsat de Sfinţii Părinţi şi nicidecum un „standart” occidental, impus cu largi implicaţii politice şi mai ales, cu scopuri oculte.

Dar, mai bine ar fi să lăsăm faptele să vorbească. Mai jos sunt fotografiile unora dintre rapoartele poliţiei române cu privire la condamnarea unor preoţi basarabeni, care au avut „neîncumetarea” să se opună schismei calendaristice.

De observat condamnările la care erau supuşi preoţii „îndărătnici”, precum şi simplitatea cu care erau date sentinţele.

De notat că acestea sunt doar cîteva exemple. Voi reveni în viitor şi cu alte fotografii.

Ororile statului „român” modern

Din cîte ştim, la mijlocul veacului XIX, are loc formarea statului „român” modern. Procesul a fost cauzat de slăbirea vizibilă a Imperiului Otoman, precum şi de creşterea influenţei occidentale în regiunea Europei de Sud-Est, ca urmare a războiului din Crimeea (1853-1856).  Anii cei mai reprezentativi pentru procesul de formare a unui prim stat unitar român au fost:

1848 – revoluţia paşoptistă, înfăptuită de tineri intelectuali formaţi în scolile occidentale (aceasta reprezintă implicarea occidentalilor în traburile unui stat străin).

1857 – formarea comisiilor Ad-Hoc la Iaşi şi Bucureşti.

1859 – unirea Pricipatelor Române.

1862 – recunoaşterea oficială a unirii şi preluarea numelui de România.

1878 – cucerirea indepenţei de stat. Citește în continuare

Ecumenismul – o schizofrenie sufletescă

Pe zi ce trece, ecumenismul ne sufocă din ce în ce mai mult.Această „pan-erezie”, cum o numeşte părintele Iustin Popovici, reprezintă un instrument de luptă contra Ortodoxiei, şi este folosit cu prisosinţă de către duşmanii dreptei credinţe. Ecumenismul este o schizofrenie teologică, o rabie a sufletului. Mesajul şi menirea ecumenismului are ca scop clar distrugerea Ortodoxiei. Contra acestui fenomen noi trebuie să luptăm cu bărbăţie şi îndîrjire, şi nicidecum să promovăm „iubirea aproapelui”. În acest caz, cînd cineva îşi bate joc de noi în cel mai josnic mod, murdărindu-ne credinţa şi amestecînd-o cu fel de fel de erezii, răspunsul nostru trebuie să fie ferm şi neclintit: ecumenismul este erezia-ereziilor, şi noi îl respingem cu toate puterile.

În această situaţie, cred că spusele lui părintelui Iustin Popovici trebuie să exprime poziţia noastră comună contra ecumenismului: „Ecumenismul este numele comun al falşilor creştini şi al falselor biserici din Europa Occidentală – aceasta fiind erezia ereziilor.” Citește în continuare