Alternativa: Conservatorismul

Conservatorismul este mai mult decît o viziune politică. El este de asemenea un fel de a fi, o ideologie, dar care are fundamente mult mai solide decît stîngismul. Conservatorismul pune accent pe identitatea istorică a poporului, pe realităţile spirituale şi spre deosebire de viziunea de stînga, nu are ca scop negarea ci afirmarea unor valori, conservarea lor.

Spre deosebire de mentalitatea internaţionalistă, conservatorismul se ridică mult peste nivelul material, senzorial. Pe cînd un internaţionalist îşi vede rostul său doar aici, pe pămînt, în păcate şi plăceri, conservatorul autentic aderă la acelaşi rost ca şi toate generaţiile care l-au precedat.

În orice împrejurări, în orice situaţii este nevoie de o mentalitate conservatoare. Nu putem ridica o casă fără să ţinem cont de terenul pe care vrem să o ridicăm, sau de mijloacele financiare de care dispunem. Tot aşa şi în societate: înainte de a ne propune un plan de dezvoltare, trebuie să ţinem cont de trecutul nostru, de moştenirea istorică lăsată de înaintaşi.

Economistul ne învaţă că este important ca mereu să avem rezerve în casă, dacă vrem să nu falimentăm. La fel, conservatorismul ne îndrumă să avem mereu „rezerve proprii” (identitate, viziune asupra vieţii), dacă vrem să nu dispărem ca neam.

Aşa cum un duhovnic bun ne sfătuie să ne păstrăm virtuţile pe care le-am cîştigat cu greu, tot aşa conservatorismul ne cere să păstrăm moştenirea materială şi spirituală căştigată cu atîta sînge de înaintaşi.

Stîngismul înseamnă nihilism, anarhism, relativism şi închinare la idoli. Conservatorismul este stabilitate, continuitate, scop bine definit şi Adevăr Absolut.  Citește în continuare

Anunțuri

Eminescu despre reforma agrară

Odată cu formarea statului român de sorginte modernă în 1859, are loc implementarea unor reforme cu caracter politic, economic, social şi administrativ, în stare să pregătească terenul pentru dezastrul general care avea să lovească poporul român în următorii ani.

Mihai Eminescu, pentru unii cunoscut ca un poet romantic, iar pentru alţii ca puternic gazetar conservator şi apărător al interesului naţional a fost printre puţinii care a avut curajul să arate defectele şi urmările negative ale implementării unor reforme de tip occidental într-un spaţiu valoric diferit, cum este cel est-răsăritean.

În cele ce urmează, voi publica fragmente dintr-un articol scris la 21 iunie 1879 în ziarul „Timpul”, în care Mihai Eminescu critică cu argumente solide reforma agrară şi codul civil.

„(…) Între variile schimbări care s-au săvîrşit în România de la 1859 în ordinea publică şi privată e şi libertatea absolută consacrată pentru creditor prin noul cod civil de a-şi stipula pentru lucrurile date foloase de orice fel şi nelimitate. 

Esperienţele s-au făcut, efectele s-au produs, – şi ne putem întreba care a fost influenţa acelei libertăţi pentru locuitorul de la ţară, pentru meseriaş, pentru comerciant şi ce eserciţiu a făcut speculantul de acea libertate.  Şi mai întîi să vedem efectele produse asupra locuitorilor de la ţară (…).

Prin legea de la 1864 sătenii au fost emancipaţi de clacă şi de dijmă. Pe lîngă libertate li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei mici părţi de pămînt pentru arătură şi fînaţ, pentru care însă ei sunt obligaţi a plăti o anuitate de despăgubire.  Citește în continuare

Fiind băiet păduri cutreieram

Prin ce este Mihai Eminescu poetul nostru naţional? Simplu: în majoritatea poeziilor sale simţi vocea unui popor întreg. Spre deosebire de alţi poeţi mai mult sau mai puţin cosmopolitizaţi, el lasă împresia că uită ce e asta individualism. Este un poet mare, fiindcă doar marii poeţii  se pot transpune în situaţia celor care au fost şi care vor fi. Cu unele excepţii el a fost vocea poporului român în materie de poezie. Ceea ce nu au lăsat pe hîrtie înaintaşii ce au trecut prin greutăţi a fost aşezat de dînsul cu o deosebită măiestrie.

Dacă privim poeziile sale care au ca motiv natura, viaţa de la sat, iubirea, trecerea timpului; nu putem să nu observăm similitudinea ce este între creaţia sa şi specificul poporului român.  Eminescu, ca nimeni altul a cîntat bucuria şi necazurile, belşugul şi sărăcia, izbînda şi durerile acestui neam.

În faţa unui asemenea poet (dar şi gînditor politic cu o soartă tragică) nu putem dăcît să ne închinăm, mulţumind Domnului că ne-a dat şi asemenea genii.

Propun mai jos două strofe dintr-o poezie de suflet scrisă de Eminescu. Nu ştiu ce vor spune alţii, însă pentru cei care au copilărit asemeni lui, păduri cutreierînd, impresia nu poate fi decît una:  reîntoarcerea în acele dulci clipe ale copilăriei, într-o lume liniştită şi legendară, lipsită de nervozitatea, tumultul şi urîciunea ăstor zile. Bun venit acasă: Citește în continuare