Pînă unde poate să ajungă ura jidovilor faţă de creştini…

sf-valeriu-gafencu-zegheMotto: „Antisemit nu a fost Hristos, ci Iuda, Ana, Caiafa si poporul care a cerut rastignirea. Antisemiti nu sunt crestinii, ci evreii care lupta impotriva evidentei, căci ei stiu bine ca Hristos este Dumnezeu, dar prin Talmud si Cabala au rastalmacit învatatura revelata a Vechiului Testament. Ei se închina fie vitelului de aur impotriva Dumnezeului lui Moise, fie lui satana impotriva adevarului lui Hristos. Poporul evreu L-a dat pe Hristos, dar e incapabil sa-L urmeze, căci el însusi se considera Hristos – iata culmea demonismului la care a ajuns!”

(Cartea „Întoarcearea la Hristos”, Ioan Ianolide)

Institutul „Ellie Wiesel” din România cere primăriei Tîrgu Ocna să retragă titlul de cetăţean de onoare al oraşului adordat post mortem lui Valeriu Gafencu. Asta sub pretextul că sfîntul ar fi fost membru al unei organizaţii antisemite, fapt pentru care a fost condamnat de statul român de două ori.

Titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu Ocna i-a fost acordat lui Valeriu Gafencu la data de 10 februarie 2009, de către Consiliul local al oraşului sus-numit. Faptul a avut loc în ajunul împlinirii a 57 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfîntului Închisorilor, la iniţiativa Federaţiei Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi a asociaţiei „Prezent!”.

Nu vom pierde timpul prin a răspunde cu aceeaşi monedă acţiunii lipsită de simţ omenesc şi demnitate a grupului de evrei (acţiune tipică rasei din care dînşii fac parte). Ne vom opri doar la a aduce în evidenţă unele aspecte legate de acest subiect. Suntem siguri că cititorii sinceri şi neintenţionaţi vor pătrunde în esenţa lucrurilor, şi-şi vor da seama în final de lipsa de adevăr şi bun simţ a cererii înaintate de reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel”. Aşadar:

– organizaţia din care a făcut parte Valeriu Gafencu nu a fost condamnată de tribunalul de la Nurnberg ca fiind fascistă, antisemită, sau că ar fi comis crime de război. Citește în continuare

Anunțuri

Anii ’30 în memoria lui Horia Sima

(adaptat după voxnr.com)

– Ce funcţii aţi îndeplinit în perioada de pînă la numirea dumneavoastră în calitate de urmaş al Căpitanului la conducerea Legiunii?

– În perioada universitară am militat în organizaţiile studenţeşti, devenind în 1932 membru al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români. După obţinerea diplomei am fost numit profesor în provincie. În această calitate, prin toate oraşele prin care am trecut, am fondat grupuri legionare.

Trebuie în acelaşi timp să înţelegem că în Mişcarea Legionară, la nivelul organizării locale, nu se proceda după sistemul partidist. Căpitanul nu numea şefi care să activeze doar la nivel politic în aria primită în stăpînire. El lăsa să lucreze iniţiativa legionarului. Astfel, şeful legionar îşi putea exercita influenţa şi talentul său de organizator. Poziţia în care era numit era recunoscută pe deplin de Căpitan doar după ce raporta Centrului reuşita activităţii sale. Avansarea era următoarea: „şef de cuib” – „şef de plasă” – „şef de regiune” – „comandant legionar”. De ce această procedură? Pentru că înainte de a avea dreptul să exercite anumite funcţii în Legiune, legionarul trebuia să dea dovadă că este apt de a conduce o unitate mai mică.

Astfel, şi eu am trecut prin cîteva examene. Înainte de a fi numit şef al regiunii „Banat” în 1935, am pus în fucţie mai multe grupuri locale legionare.  Întreaga Românie se împărţea în treisprezece regiuni.  Citește în continuare

Intrarea în Legiune şi activitatea legionară postbelică

 (adaptare după voxnr.com)

– Există la moment (anul 1977) relaţii de colaborare între Mişcarea Legionară şi alte mişcări naţionaliste europene?

– O colaborare la nivel de acţiuni nu există. Noi, în calitate de refugiaţi politici, nu avem libertatea de manifestare pe care o au camarazii din alte ţări. Noi nu ne putem amesteca în afacerile interne ale altor state. Statutul nostru de refugiaţi ne împiedică să participăm la viaţa politică a naţiunilor occidentale. Singura colaborare posibilă pentru noi este în domeniul ideologic: schimb de informaţii şi idei, publicarea cărţilor, broşurilor, revistelor, precum şi colaborarea cu publicaţiile naţionaliste străine.

Totuşi, chiar şi în acest domeniu, al ideologiei pure, ne ciocnim cu unele dificultăţi. Mişcările naţionaliste europene au problemele lor specifice, care nu coincid de fiecare dată cu punctul nostru de vedere. Pentru Mişcarea Legionară, cît şi pentru toate mişcările din spatele Cortinei de fier, prioritatea o constituie lupta pentru combaterea comunismului, pentru că ţările noastre se găsesc sub imperiul de la Moscova. Doar distrugînd comunismul mondial vom putea spera la renaşterea neamului nostru şi al celorlalte neamuri captive.

Totodată, anti-comunismul constituie o bază amplă de colaborare, în care ne putem regăsi cu toţii, pentru că acest pericol bate chiar şi la uşa Occidentului. Ceea ce ar fi un front anti-comunist generalizat, ca măsură supremă de renaştere a civilizaţiei occidentale, ar putea aduna diferite sectoare de opinie, diferite partide, care nu au numaidecît o doctrină naţionalistă, dar care sunt conştiente de teribilul pericol al comunismului sovietic, patronat de Moscova.  Citește în continuare

Rostul luptei noastre

3. Modele de rezistenţă. 

III. Legionarismul

Decăderea voievodatelor române a dus la instaurarea suzeranităţii otomane, apoi a regimurilor fanariote, cu grave consecinţe economico- politice pentru popor. Mai mult, unele teritorii au au fost anexate altor imperii (Ardealul, Dobrogea, Bucovina, Basarabia).

Singurele realizări au rămas la nivel spiritual şi cultural (iar aici trebuie să amintim figurile lui Vasile Lupu, Constantin Brîncoveanu, a Mitropolitului Varlaam sau a altui Mitropolit, Petru Movilă).

În continuarea decăderii ţărilor române vine şi expansiunea geopolitică a Occidentului în răsăritul Europei, pe fundalul decăderii Imperiului Otoman şi al afirmării sistemului de război indirect prin revoluţii liberale.

Găsim în anul 1918 o Românie unită, întregită, dar cu picioare de lut. Duşmanii erau atît externi (Occidentul, URSS-ul, Ungaria, Bulgaria), cît şi interni: clasa politică ce slugărea intereselor străine, intelectualitatea ce era  în mare parte străină de popor, veneticii ce îşi făceau în linişte planurile de exploatare economică a poporului român.

În acele condiţii vitrege a apărut şi s-a afirmat puternic o mişcare de renaştere naţională a poporului român. Cunoscută în istorie ca Legiunea „Arhanghelul Mihail”, sau ca Mişcarea Legionară, a fost fondată şi condusă cu mînă de fier de tînărul Corneliu Zelea Codreanu, denumit ulterior de popor – Căpitanul.  Citește în continuare

Părintele Ilie Imbrescu (1909-1949)

Părintele Ilie Imbrescu s-a născut pe 26 aprilie 1909 în satul Dalboşet, Caraş-Severin. A fost preot la Balcic şi Bucureşti. Pentru prima dată a fost arestat în Săptămîna Patimilor în anul 1938 şi dus în lagărul de la Miercurea-Ciuc. Ajunge şi în lagărul de la Sadaclia, format special pentru preoţii legionari deţinuţi, închişi de regele Carol al II-lea, în complicitate cu patriarhul Miron Cristea.

În acel lagăr, a îndurat alături de fraţii de suferinţă, cumplite suferinţe: foamete sufletească şi trupească, santinelele urlînd toată noaptea, din cinci în cinci minute, anume ca să nu poată dormi deţinuţii. „Numai în iad ar putea fi ceva mai rău decît acolo”, îşi amintea părintele mai tîrziu.

Este eliberat la 20 decembrie 1938, doar după ce a semnat un act impus de lepădare de legămîntul legionar.

Este din nou arestat în septembrie 1939, ca armare a uciderii lui Armand Călinescu. În anul 1940, publică volumul „Biserica şi Mişcarea Legionară”.

Este rearestat în martie 1948, şi condamnat în luma iulie a aceluiaşi an la 10 ani de temniţă grea şi 15 ani de muncă silnică. Cei care l-au cunoscut spun că a dus o viaţă de sfinţenie şi a murit ca un martir. În anul 1949, pe 19 noiembrie, moare la Aiud.

Mai jos reproducem cîteva fragmente din cartea sa „Biserica şi Mişcarea Legionară”:

„În acest punct, deci, se întîlnesc şi se contopesc, în una şi aceeaşi Chemare sfîntă, rosturile pe care le au de îndeplinit: Preotul, în slujba Bisericii şi pentru binecuvîntarea Neamului – Legionarul, în slujba Neamului şi pentru binecuvîntarea Bisericii. Orice preot adevărat, va fi, prin firea lucrurilor, şi legionar, aşa cum orice legionar, tot prin firea lucrurilor, va fi cel mai bun fiu al Bisericii. Că la noi, azi, mulţi slujitori ai Bisericii sunt cu totul altceva decît ceea ce trebuie să fie, este o dovadă mai mult că Mişcarea Legionară a fost rînduită tocmai la timp ca să fie gata a da din Neamul nostru şi Bisericii caracterele cele mai tari, pe care să fie altoit şi Darul Preoţiei fără batjocură… Citește în continuare

„Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui”

 Mai jos vă prezint o succintă listă a legionarilor ucişi în perioada interbelică. Sper ca materialul să le fie de folos celor care cunosc doar etapa martiriului legionar de după 1941, dar mai ales celor care pun la îndoială rolul istoric al Mişcării Legionare.

  • 1933, 27 noiembrie – studentul Virgil Teodorescu este ucis de poliţişti la Constanţa, în timp ce lipea afişe propagandistice.
  • 1933, 28 noiembrie – legionarul Constantin Niţă este împuşcat pentru că le-a dat o pîine cîtorva studenţi ieşeni ce protestau contra ilegalităţilor ministrului Duca.
  • 1933, 9 decembrie – pentru că a făcut propagandă legionară, ţăranul Nicolae Bălăianu din Vlaşca a fost ucis în bătăi de jandarmi.
  • 1933, 31 decembrie – este ucis legionarul aromân Sterie Ciumetti, casier al Mişcării Legionare şi sfătuitor al Căpitanului. Trupul său a fost aruncat sub gheaţa unui lac din apropierea Bucureştiului.
  • 1935, toamna – legionarul sibian Vasile Vlad decedează în urma bătăilor jandarmilor şi poliţiştilor.
  • 1936, 10 iulie – comuniştii îl împuşcă la Cernăuţi pe studentul legionar Gheorghe Gligor.
  • 1937, noiembrie-decembrie – în urma dezlănţuirii unei noi prigoane contra legionarilor sunt ucişi de către autorităţi: în Ialomiţa – Ion Tărcolea; la Siret, Bucovina – Mihai Ţurcanu; la Rădăuţi, Bucovina – Nicolae Ţurcanu; la Şuluţa, Hotin – Dumitru Soroceanu; în Dobrogea – Constantin Brumaru.
  • 1938, 6 februarie – studentul legionar Florin Popescu este împuşcat.
  • 1938, iarna – este împuşcat de jandarmi la Măneasa legionarul Dumitru Mijea.
  • 1938, iarna – legionarul Lăzăreanu este împuşcat de jandarmi în localitatea Lăzăreni, Bihor. Citește în continuare

Cît o să ne oprim la „poduri de flori”?

Poporul ista al nostru cam des se îneacă la mal. Şi apare întrebarea: nu cumva ne merităm soarta?

Spre exemplu, în secolele XV-XVI, Ţările Române cunoşteau o frumoasă dezvoltare şi afirmare în relaţiile internaţionale. Cel mai puternic imperiu al vremii se chinuia să ne cucerească şi în zadar. Domnitorii noştri erau apreciaţi ca „mari conducători de oşti”, „vrednici de a li de îndredinţa conducerea luptei contra turcilor”, „atleţi ai lui Hristos”… Mai lipsea un pas de făcut: făurirea unui stat unitar românesc, capabil să stea dîrz în faţa tuturor vitregiilor sorţii şi să asigure rostul neamului românesc: mîntuirea.

Din păcate acest lucru nu a avut loc. Iar ca o pedeapsă au venit secole întregi de suzeranitate turcă iar apoi, fanariotism grecesc. Iar spre secolul XIX, Ţările Române au devenit atît de slăbite şi înapoiate economic, încît au căzut uşor pradă expansionismului occidental.

Ceva mai recent, în secolul XX, poporul român a beneficiat de cea mai strălucită generaţie din istoria sa – generaţia legionară. Citește în continuare