Alternativa: Conservatorismul

Conservatorismul este mai mult decît o viziune politică. El este de asemenea un fel de a fi, o ideologie, dar care are fundamente mult mai solide decît stîngismul. Conservatorismul pune accent pe identitatea istorică a poporului, pe realităţile spirituale şi spre deosebire de viziunea de stînga, nu are ca scop negarea ci afirmarea unor valori, conservarea lor.

Spre deosebire de mentalitatea internaţionalistă, conservatorismul se ridică mult peste nivelul material, senzorial. Pe cînd un internaţionalist îşi vede rostul său doar aici, pe pămînt, în păcate şi plăceri, conservatorul autentic aderă la acelaşi rost ca şi toate generaţiile care l-au precedat.

În orice împrejurări, în orice situaţii este nevoie de o mentalitate conservatoare. Nu putem ridica o casă fără să ţinem cont de terenul pe care vrem să o ridicăm, sau de mijloacele financiare de care dispunem. Tot aşa şi în societate: înainte de a ne propune un plan de dezvoltare, trebuie să ţinem cont de trecutul nostru, de moştenirea istorică lăsată de înaintaşi.

Economistul ne învaţă că este important ca mereu să avem rezerve în casă, dacă vrem să nu falimentăm. La fel, conservatorismul ne îndrumă să avem mereu „rezerve proprii” (identitate, viziune asupra vieţii), dacă vrem să nu dispărem ca neam.

Aşa cum un duhovnic bun ne sfătuie să ne păstrăm virtuţile pe care le-am cîştigat cu greu, tot aşa conservatorismul ne cere să păstrăm moştenirea materială şi spirituală căştigată cu atîta sînge de înaintaşi.

Stîngismul înseamnă nihilism, anarhism, relativism şi închinare la idoli. Conservatorismul este stabilitate, continuitate, scop bine definit şi Adevăr Absolut.  Citește în continuare

Reclame

70 de ani de la asasinarea lui Nae Ionescu

Pe 15 martie se împlinesc 70 de ani de cînd filozoful, logicianul, şi jurnalistul român Nae Ionescu a fost ucis prin otrăvire.

       Nae Ionescu provenea dintr-o familie cu puternice rădăcini ţărăneşti, născut în 1890, la Brăila. Şi-a făcut studiile la Facultatea de Litere şi de Filozofie din Bucureşti, încheindu-le în 1912. În 1919 îşi susţine Doctoratul în filozofie la Munchen. În acelaşi an revine în ţară şi de dedică jurnalismului şi carierei didactice pînă la moartea sa.

       În calitate de profesor universitar, i-a avut ca elevi pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, şi alţii. Se spunea, pe bună dreptate că printre cei mai buni profesori universitari de la acea vreme din Bucureşti. Talentul său în pedagogie s-a oglindit în urmaşii pe care i-a avut, majoritatea oameni cu o înaltă formare întelectuală. Şi-a impus gîndirea filozifică numită „trăirism„, filozofie care avrea ca repere incontestabile ortodoxia, naţionalismul creştin şi tradiţionalismul. Acest curent de gîndire pe care l-a impus în cercul universitar în care acţiona, avea caracter de dreapta, ceea ce la şi făcut să se apropie de Mişcarea Legionară, de care s-a legat pînă la moarte. De altfel, o mare parte din elevii săi i-au urmat calea intergrîndu-se şi ei în Legiune. Citește în continuare