Nu nădăjduiţi în fiii oamenilor.

Vă puneţi deseori întrebarea de ce românii au greşit atît de des în trecutul apropiat?

Într-adevăr, viaţa politică şi socială românească din ultimele veacuri este presărată cu greşeli amare. Au fost adoptate constituţii străine, au fost cedate ruşinos teritorii, s-a lovit în autoritatea Bisercii, au fost prigoniţi creştini.

Explicaţia cea mai credibilă este următoarea: s-a greşit fiindcă elitele de atunci nu au nădăjduit în cine trebuie. Modernizarea României din secolul XIX a avut loc fiindcă paşoptiştii au nădăjduit zadarnic în democraţia apuseană, uitînd de specificul propriului popor, de legea strămoşească. Gravele consecinţe ce au urmat le ştim cu toţii: ruinarea ţărănimii, aservirea economică a ţării, pătrunderea duhului distrugător al politicianismului, etc.

Adoptarea Consituţiei ruşinoase din 1923 a avut loc din cauză că politicienii de atunci au sperat, din naivitate, că legile occidentale vor aduce beneficii societăţii româneşti, uitînd iarăşi, de specificul poporului român. Efectul a fost România de la 1940 – slabă, neînarmată şi dezbinată.

În vara lui 1940, politicienii români au cedat mişeleşte o treime din teritoriul ţării. Atunci ei au nădăjduit în puterile occidentale, pe ajutorul lor, care aşa şi nu a mai venit. Însă, ei au uitat esenţialul – să nădăjduiască întru Dumnezeu şi în poporul pe care-l conduceau.

Întrarea pripită a României în NATO şi UE a avut loc în nădejdea că occidentalii ne vor apăra şi o vom duce mai bine. Rezultatele sunt însă altele: în caz de un război în estul Europei România va deveni un simplu teatru de război; iar starea materială a românilor nu este mai bună decît pînă în 2007.

Şi nu este exclus ca pe viitor, „elitele” noastre să mai facă asemenea erori, consecinţele cărora vor cădea pe umerii urmaşilor. Politicienii români moderni şi-au pus la tot pasul întrebarea: „Ce va spune Europa?”, „Ce va spune lumea civilizată?”, uitînd să se întrebe: „Ce vor spune urmaşii noştri?” Prin aceasta ei au greşit amarnic.

Niciodată nu trebuie să ne temem de ce vor spune străinii, „civilizaţii”. Fiindcă nu în faţa lor vom da socoteală la sfîrşitul zilelor, ci în faţa lui Dumnezeu, în faţa strămoşilor noştri, şi în faţa celor ce ne vor urma.

Nădejdea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu şi la neamul nostru. În rest toţi ne sunt vrăjmaşi.

Anunțuri

Manipularea ideologică ca formă de subjugare

Cei mai mulţi dintre intelectualii patrioţi din Basarabia consideră că cauza degradării noastre identitare este influenţa ideologică a forţei din răsărit.

Într-o oarecare măsură, ei sunt îndreptăţiţi, fiindcă în cei peste 70 de ani de influenţă directă, puterea din răsărit a contribuit enorm la degradarea identităţii românilor basarabeni.

Nu trebuie să uităm, însă, de o altă forţă ideologică care se manifestă la fel de nociv în raport cu poporul nostru. Aceasta este ideologia euro-americană. În doar 20 de ani de infuenţă nefastă, aceasta a cauzat cel puţin tot atîtea pierderi identităţii noastre ca şi comunismul sovietic.

Modul în care aceasta acţionează este practic nesesizabil, mai ales pentru ochii amorţiţi ai oamenilor de rînd.

Cunoaştem că cele două civilizaţii europene antagonice, cea Ortodoxă şi cea occidentală, se deosebesc în primul rînd prin scopul existenţial pe care-l propun.  Citește în continuare

Statul și rostul său

Statul este o formă gigantică de orînduire a unei comunități de oameni. El diferă ca structură de la un popor la altul, de la o civilizație la alta.

Primele forme de stat apar în antichitate, din două cauze majore: fie din dorința unor grupuri de a acapara cît mai multă putere și bogăție, fie din necesitatea altora de a se apăra în fața atacurilor dușmane.

În conceptul ortodox, statul este o structură care asigură îndeplinirea rostului comunității care o formează. Conform concepției occidentale privind statul, acesta nu este decît o unealtă de manevrare și conducere a maselor. Noi, în calitate de creștini cu viziuni conservatoare, putem accepta doar o singură viziune asupra statului: cea ortodoxă.

Deși teoretic, omul nu are nevoie de stat sau oricare alte forme de organizare materială pentru a se mîntui, în condițiile actuale este absolut necesară existența unui stat care să-și îndeplinească condițiile. Să nu uităm că trăim vremuri de cruntă prigoană, și iată de ce, fiecare popor ortodox ar trebui să dispună de propriul stat, orînduit după necesitățile poporului respectiv.

Cu regret, constatăm că nici unul dintre popoarele ortodoxe nu dispune de propriul stat. Toate sunt sub regimuri de ocupație și prigoană. Cauza este simplă: actualele state cunoscute sub numele de România, Serbia, Grecia, Rusia, etc., reprezintă structuri create pe principii străine civilizației răsăritene, chiar contradictorii. Mai mult, statele moderne de care dispun popoarele ortodoxe sunt de inspirație occidentală, adică, prin definiție, aceste state sunt anti-ortodoxe. Citește în continuare

5. Legea ajutorului reciproc

„Ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.”

Solidaritatea este unul dintre elementele vitale pentru buna funcţionare a unui grup restrîns sau a unei societăţi întregi. Fără de ea este imposibilă atît buna vieţuire a grupului/societăţii pe timp de pace, cît şi pe timp de război. Şi din punct de vedere ortodox, şi din punct de  vedere moral, şi din punct de vedere civic, este o datorie să îţi ajuţi semenul căzut în necaz. Aşa a fost din timpuri străvechi şi pînă recent, cînd materialismul occidental a început a se manifesta în societatea românească.

Putem spune că, felul în care un creştin îşi ajută semenul căzut în nenorocire este în deplină concordanţă cu starea sa spirituală. Creştinul conştient îşi ajută necondiţionat fratele aflat în nenorocire, şi fără a aştepta o oarecare răsplată. Creştinul nepracticant vede în acest lucru o obligaţie greoaie, pe care o va îndeplini doar în rare cazuri. Şi în fine, omul materialist vede în necazul aproapelui doar „problemele personale” ale respectivului, şi prin urmare nu este obligat să-i sară în ajutor.

Analizînd istoria, obervăm că la general poporul nostru a trecut prin toate aceste trei stări spirituale. Pînă în secolul XIX am fost o societate profund creştină. După atacul civilizaţional din secolul XIX, efectuat prin „intelectualitatea” şcolită în Occident societatea românească a început să se tranforme treptat într-una creştin-nepracticantă.  Apoi, după genocidul comunist şi etnocidul european, am ajuns a fi o masă amorfă de puncte materiale.

Cineva va acuza din nou faptul implicăm aici Occidentul. Dar acest lucru este inevitabil. A vorbi despre declinul spiritual al poporului nostru, fără a aminti de rolul negativ pe care l-a jucat Occidentul, este o pierdere de timp. Este egal cu a vorbi despre fotosinteză, fără a arăta rolul pe are îl joacă lumina în acest proces.  Pe lîngă laşitatea noastră, a românilor, cea mai mare parte din vină o are Occidentul dimpreună cu „valorile” sale nihiliste. Ei sunt cei care ne-au rupt de la realitatea în care trăiam de 17 secole, impunîndu-ne un model de existenţă străin şi duşmănos nouă.  Citește în continuare

Iranul – viitoarea victimă a luptei în numele „libertăţii şi democraţiei”?

Prin mass-media, tot mai des se face aluzie la pericolul pe care îl prezintă Iranul. Se face mare vîlvă despre programul său nuclear, băgundu-se lumea în speriaţi precum că acest stat fundamentalist are ca scop producerea energiei atomice în scopuri războinice. De ceva timp, dar mai ales în timpul lui George W. Bush, Iranul „face” parte din aşa-zisa Axă a Răului, alături de Coreea de Nord şi Cuba. Iar mai nou, ziarele occidentale, precum şi opinia publică a „vestului sălbatic” făcea valuri de isterie democratică privitor la legislaţia din statul respectiv şi la felul în care sunt respectate drepturile femeilor.

În opinia publică, atît internaţională, cît şi locală s-a format un curent de opinie care, fără a cunoaşte cauzele, condamnă Iranul, considerîndu-l un duşman al „lumii libere”. Fiind manipulaţi prin mijloace moderne de zombare, foarte mulţi dintre noi chiar cred în ceea ce ni se spune la televizor sau prin ziare. Pentru această categorie mare de oameni, Iranul este o ameninţare la adresa „păcii” internaţionale, la adresa „valorilor” democratice şi ameninţă restul lumii prin „fundamentalismul” său. Şi cu atît mai mult, toţi aşteaptă să se înceapă mai repede războiul dintre SUA şi Iran.

Într-adevăr, dacă societatea este supusă unui proces continuu de informare „imparţială”, ea ajunge o masă de zombaţi. Exemplul cu Iranul este destul de concludent.

Dacă privim starea de lucruri dintr-un punct de vedere puţin mai diferit, putem ajunge la altă concluzie. Şi această altă concluzie, nu poate fi alta decît că Iranul este victima unui atac informaţional din parte lumii „civilizate”. Citește în continuare