Nu nădăjduiţi în fiii oamenilor.

Vă puneţi deseori întrebarea de ce românii au greşit atît de des în trecutul apropiat?

Într-adevăr, viaţa politică şi socială românească din ultimele veacuri este presărată cu greşeli amare. Au fost adoptate constituţii străine, au fost cedate ruşinos teritorii, s-a lovit în autoritatea Bisercii, au fost prigoniţi creştini.

Explicaţia cea mai credibilă este următoarea: s-a greşit fiindcă elitele de atunci nu au nădăjduit în cine trebuie. Modernizarea României din secolul XIX a avut loc fiindcă paşoptiştii au nădăjduit zadarnic în democraţia apuseană, uitînd de specificul propriului popor, de legea strămoşească. Gravele consecinţe ce au urmat le ştim cu toţii: ruinarea ţărănimii, aservirea economică a ţării, pătrunderea duhului distrugător al politicianismului, etc.

Adoptarea Consituţiei ruşinoase din 1923 a avut loc din cauză că politicienii de atunci au sperat, din naivitate, că legile occidentale vor aduce beneficii societăţii româneşti, uitînd iarăşi, de specificul poporului român. Efectul a fost România de la 1940 – slabă, neînarmată şi dezbinată.

În vara lui 1940, politicienii români au cedat mişeleşte o treime din teritoriul ţării. Atunci ei au nădăjduit în puterile occidentale, pe ajutorul lor, care aşa şi nu a mai venit. Însă, ei au uitat esenţialul – să nădăjduiască întru Dumnezeu şi în poporul pe care-l conduceau.

Întrarea pripită a României în NATO şi UE a avut loc în nădejdea că occidentalii ne vor apăra şi o vom duce mai bine. Rezultatele sunt însă altele: în caz de un război în estul Europei România va deveni un simplu teatru de război; iar starea materială a românilor nu este mai bună decît pînă în 2007.

Şi nu este exclus ca pe viitor, „elitele” noastre să mai facă asemenea erori, consecinţele cărora vor cădea pe umerii urmaşilor. Politicienii români moderni şi-au pus la tot pasul întrebarea: „Ce va spune Europa?”, „Ce va spune lumea civilizată?”, uitînd să se întrebe: „Ce vor spune urmaşii noştri?” Prin aceasta ei au greşit amarnic.

Niciodată nu trebuie să ne temem de ce vor spune străinii, „civilizaţii”. Fiindcă nu în faţa lor vom da socoteală la sfîrşitul zilelor, ci în faţa lui Dumnezeu, în faţa strămoşilor noştri, şi în faţa celor ce ne vor urma.

Nădejdea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu şi la neamul nostru. În rest toţi ne sunt vrăjmaşi.

Anunțuri

Politicianul şi berbecul

În procesul de ucidere a animalelor la abator, fermierii folosesc o tactică specială:

Oile (de exemplu) sunt aduse în imediata apropierea a camerei unde urmează a fi sacrificate. Pentru moment, ele încep să se neliniştească şi nu-şi găsesc locul, dat fiind că animalele are un simţ puternic de presimţire. Cu toate că ele nu sunt încă ameninţate, şi nici nu sunt urme de sînge primprejur, ele devin agitate, iar în cazul în care vor fi tăiate imediat, există riscul sîngele să persiste în carne, iar carnea să nu fie tocmai gustoasă.

În scopul relaxării animalelor, înainte de a fi trecute prin cuţit se aduce un berbec special. El este „de-al casei„. Oile îl vor vedea liniştit şi sigur, şi vor deveni, la rîndu-le liniştite. Acest berbec se îndreaptă direct spre trecătoarea de unde începe camera de ucidere a animalelor, ştiindu-şi deja prea bine treaba pe care o are de îndeplinit. În acest timp, oile îl urmează, fiindcă el a devenit o „elită” pentru ele.

În ultimul moment, berbecul este „apucat de coarne” şi înlăturat. Iar oile, care pînă atunci se relaxaseră şi nu se mai simţeau ameninţate, sunt „trecute” rapid prin cuţit. Prin urmare, carnea lor este mai gustoasă, fiindcă tensiunea sanguină le-a scăzut în timpul „relaxării” lor.

Acest exemplu nu este altceva decît diminutivul nimicirii (fizice sau trupeşti) a unui popor. Exact aceeaşi tactică este folosită şi în cazul în care se doreşte ca deznaţionalizarea unui neam să aibă loc „fără zgomote”. Citește în continuare

Ce-i cu asta?

Şi am promis să nu mai discut despre politicieni, politică, partide, alegeri, etc. Acest circ, este atît de mîrşav şi respinător, încît nu poţi să-l accepţi. Nu o dată m-am convins de acest lucru. Iar, odată convins, nici nu vrei să mai auzi de circul numit politică. Sunt lucruri mult mai importante pe lumea asta, care merită o mai mare atenţie decît politica.

Dar, iată că nu te poţi abţine. Este cam greu să  te abţii cînd vezi că demegogia politică depăşeşte deja orice limită, şi prin urmare, trebuie să urmeze o „descărcare”.

Cred că nu sunt singurul care am rămas „cu gura căscată” văzîndu-l pe Mihai Ghimpu „rupîndu-se” în discoteca de la Ialoveni. Ce impresie poţi să-ţi faci atunci cînd vezi un politician cu aspiraţii de preşedinte „sfărîmîndu-se” alături de tineretul distrus al ţării? Desigur că una amară.

Sincer să fiu, dacă nu ştiam că bătrînul care dansează în această înregistrare este Mihai Ghimpu, avea să întreb „ce-i cu alcoolicul ista”? Nu de alta, însă prin ceea ce a făcut, devine un concurent serios pentru cei mai alcoolici şi decăzuţi oameni din ţara aceasta. Cei care vor citi articolul dat, şi provin din mediul rural, îşi vor aduce aminte imediat că mai în fiecare sat este cîte un alcoolic care se dă la asemenea „show”-uri. La noi în sat, era unul „Sănea” (să-i fie ţărîna uşoară) care, cînd îşi umfla nările, mai intra prin discotecă şi dansa asemenea lui Ghimpu. Şi tot aşa, nu se uita că cîntă Michael Jackson, şi că în jurul lui sunt copii, dar dansa de „rupea” pămîntul. Iar fetele din jurul său nu de dădeau în lături – fix ca în cazul lui Ghimpu. Citește în continuare