Planurile iudaismului faţă de pămîntul şi neamul românesc

romania_colonie_ue3Este unul dintre cele mai cutremurătoare fragmente din cartea „Pentru legionari”, scrisă de Căpitan. Ideile păstrează amprenta vremii, şi prin urmare, unora le-a putea părea învechite.
Dar, haideţi să citim aceste fraze din afara cenzurii corectitudinii politice. În final veţi observa că atît în perioada interbelică, dar mai ales în cea post-comunistă, poporul român a fost supus acestui gen de etnocid.
De altfel, cine au ocupat bogăţiile ţării, şi au creat vrajbă prin presă şi partide, dacă nu jidanii? Cine, dacă nu jidovii ne-au otrăvit prin rachiu, ne-au îndemnat la defrîu şi ni l-au scos pe Dumnezeu din suflete?…
„Deci, încã odatã: nu ne aflãm în fata unor bieti indivizi veniti la întâmplare, de capul lor, dupã adãpost aici la noi. Ne aflãm în fata unui stat iudaic, a unei armate care vine la noi cu planuri de cucerire.  Miscãrile de populatie jidãnesti sunt împinse spre România dupã un plan bine stabilit.
Probabil, marele stat iudaic urmãreste crearea unei noi Palestine, pe o portiune de pãmânt care pleacã de la Marea Balticã, cuprinde o parte din Polonia si din Cehoslovacia, jumãtate din România pânã la Marea Neagrã, de unde uşor ar putea avea legãturã pe apã cu cealaltã Pale stinã.
Cine este naivul care sã creadã cã mişcãrile de populatie ale maselor jidãnesti se fac la voia întâmplãrii? Ei vin cu un plan, dar nu au curajul armelor, al înfruntãrii riscului, al sângelui vãrsat, ca mãcar acestea sã le creeze o bazã de drept pe acest pãmânt.

Iranul îşi reiterează susţinerea pentru Siria

20130203-134522_h465230Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad a declarat că atacul israelian asupra unui centru de cercetări ştiinţifice din oraşul Jarmaya denotă rolul jucat de Israel în colaborarea cu forţele externe ostile în destabilizarea, slăbirea şi forţarea Siriei de a prelua principiile pan-arabe.

În cadrul întîlnirii avute cu secretarul Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale iraniene, Saeed Jalili, al-Asssad a subliniat că Siria este pregătită să facă faţă schimbărilor actuale şi să respingă orice agresiune asupra poporului, istoriei şi culturii siriene. Acest lucru este posibil graţie conştiinţei sirienilor de rînd, datorită forţei Armatei siriene şi a adeziunii la tabăra rezistenţei naţionale.

Jalili a fost de acord cu afirmaţiile liderului sirian, referitor la agresiunea israeliană, subliniiind totodată, suportul nelimitat pe care Iranul este capabil să-l acorde poporului sirian, agresat de forţele sioniste, precum şi dorinţa de colaborare cu Siria întru confruntarea conspiraţiilor externe care doresc destabilizarea situaţiei în regiune.

În acelaşi timp, Jalili a menţionat că Iranul apreciază soluţia propusă de al-Assad pentru rezolvarea problemei interne şi paşii întreprinşi de guvenul sirian pentru implementarea acesteia. Saeed Jalili a reiterat disponibilitatea Teheranului de a acorda orice ajutor pentru a dezvolta dialogul intern în Siria, conştient că aceasta este unica cale de depăşire a crizei.  Citește în continuare

Din nou, despre temniţele comuniste

Printre legionarii ce au pătimit în temniţele comuniste au fost diferite figuri. Deşi publicul are cunoştinţe relativ largi despre deţinuţi precum Valeriu Gafencu, Petre Ţuţea sau Gheorghe Calciu, socot de cuviinţă a scoate în evidenţă şi destinul altora, mai puţin cunoscuţi.

Cazul lui Vasile Turtureanu este elocvent. La fel ca alţii, a fost închis pentru activitatea în Frăţiile de Cruce şi a pătimit cu demnitate pînă la amnistia din 1964. A stat tare pe poziţia de legionar şi nu a făcut nici un compromis cu sistemul. A trecut şi el prin majoritatea închisorilor, fiind în contact cu figuri deja cunoscute ale martirajului românesc din acea vreme.

Să facem cunoştinţă cu destinul său.

Era în Frăţiile de Cruce cînd, în 1941 a fost închis de regimul antonescian. Avea să îşi petreacă cei mai frumoşi ani ai vieţii (de la 19 la 42) în închisoare. Din destăinuirile sale aflăm:

„Am făcut închisoare cu drag. La proces, cînd mi-au dat sentinţa de 25 de ani – am zîmbit. Sufletul meu a primit cu bucurie această osîndă.

Am fost arestat în urma unei trădări, pentru activitate în Frăţii. Vreau să subliniez un lucru: niciodată nu am acţionat după raţiune, ci am făcut ce am simţit. Ce am făcut, am făcut că aşa mi-a venit. În timp ce Antonescu dădea ani grei de temniţă pentru un cîntec sau o carte legionară, cînd toţi fugeau sau se ascundeau, eu am luat conducerea Frăţiilor din zona Suceava. De ce? Aşa am simţit […]

Printre lucrurile care m-au făcut să merg pe acest drum al jertfei a fost şi un cuvînt al lui Corneliu Zelea Codreanu: „A înviat Hristos. Aşa va învia şi dreptatea neamului românesc. Dar pentru aceasta se cere ca fiii săi cei mai buni să accepte de bunăvoie cununa de spini, să ia crucea în spate, să urce Golgota în genunchi şi, cu lacrimi în ochi, să se lase răstigniţi. Legionari, fiţi voi copiii aceştia!” Aceste cuvinte, m-au făcut să spun: „Doamne, învredniceşte-mă să fiu şi eu unul din copiii aceştia!”[…] Citește în continuare

Rostul luptei noastre

3. Modele de rezistenţă. 

III. Legionarismul

Decăderea voievodatelor române a dus la instaurarea suzeranităţii otomane, apoi a regimurilor fanariote, cu grave consecinţe economico- politice pentru popor. Mai mult, unele teritorii au au fost anexate altor imperii (Ardealul, Dobrogea, Bucovina, Basarabia).

Singurele realizări au rămas la nivel spiritual şi cultural (iar aici trebuie să amintim figurile lui Vasile Lupu, Constantin Brîncoveanu, a Mitropolitului Varlaam sau a altui Mitropolit, Petru Movilă).

În continuarea decăderii ţărilor române vine şi expansiunea geopolitică a Occidentului în răsăritul Europei, pe fundalul decăderii Imperiului Otoman şi al afirmării sistemului de război indirect prin revoluţii liberale.

Găsim în anul 1918 o Românie unită, întregită, dar cu picioare de lut. Duşmanii erau atît externi (Occidentul, URSS-ul, Ungaria, Bulgaria), cît şi interni: clasa politică ce slugărea intereselor străine, intelectualitatea ce era  în mare parte străină de popor, veneticii ce îşi făceau în linişte planurile de exploatare economică a poporului român.

În acele condiţii vitrege a apărut şi s-a afirmat puternic o mişcare de renaştere naţională a poporului român. Cunoscută în istorie ca Legiunea „Arhanghelul Mihail”, sau ca Mişcarea Legionară, a fost fondată şi condusă cu mînă de fier de tînărul Corneliu Zelea Codreanu, denumit ulterior de popor – Căpitanul.  Citește în continuare

Rostul luptei noastre

3. Modele de rezistenţă.

În istoria neamului nostru putem identifica mai multe modele de rezistenţă în faţa duşmanilor din afară. Fie că au fost paşnice, războinice sau ideologice, aceste modele de rezistenţă au marcat evoluţia neamului şi merită să fie cunoscute. Trebuie să le cunoaştem atît din simplul motiv că fac parte din trecutul nostru, cît şi din motivul că ne pot servi la elaborarea unui nou model de rezistenţă, adaptat zilelor noastre.

I. La început a fost obştea sătească. După cum am mai scris într-unul din materiale, obştea sătească este forma de existenţă şi activitate a locuitorilor spaţiului carpato-danubiano-pontic în perioada dintre retragerea aureliană din Dacia romană (anii 271-274 e.n.) şi pînă la formarea definitivă a primelor voievodate româneşti (secolul X – în Transilvania, secolul XIII – Ţara Românească şi secolul XIV – Ţara Moldovei).

Rezistenţa poporului român aflat în stadiu de formare s-a manifestat printr-un caracter paşnic. Obştile săteşti erau aşezate în regiuni protejate din punct de vedere natural: în apropierea masivelor forestiere, în zone muntoase, în apropierea unei surse de apă. Un timp îndelungat de după retragerea aureliană, populaţia romanizată a fost păzită de armatele avarilor, ca urmare a unor tratate dintre Imperiul Roman şi avari.

În cazul invaziilor pustiitoare ale altor triburi migratoare, în faţa cărora nu putea depune rezistenţă fizică, populaţia obştii se refugia în codri. Migratorii nu cutezau să intre în regiunile împădurite, astfel că pierderile erau de cele mai multe ori, de ordin material. În alte situaţii, barbarii care ocupau acest teritoriu cădeau de acord cu băştinaşii, ca în schimbul unor produse alimentare şi meşteşugăreşti să le ofere protecţie militară. Abia la începutul mileniului II, din cauza creşterii pericolului extern, au început a se forma primele formaţiuni statale româneşti.

Este un fapt istoric mai rar întîlnit, că poporul nostru a reuşit să reziste fără stat şi armată aproape de un mileniu, mai ales în condiţiile aspre ale epocii marii migraţii. Dar, mult mai uimitor este faptul că anume în aceste condiţii aspre a avut loc etnogeneza poporului nostru, fundamentul de fier pe care s-a ridicat ulterior neamul românesc. Citește în continuare

Mai bine flămînd, dar cu conştiinţă, decît sclav sătul.

Care este diferenţa între un om flămînd şi unul sătul? În linii generale, răspunsul arată cam astfel: cel flămînd, din cauza mai multor factori este mereu la limita supravieţuirii, mănîncă ceea ce apucă, şi are un statut social neprivilegiat; şi din contra, cel sătul îşi are asigurată bunăstarea materială, are un venit stabil, şi consumă atît cît îi pofteşte inima.

Dar, acest răspuns se referă doar la aspectul material, social-economic.

La nivel ideologic, răspunsul se ridică mult peste limita impusă de sistemul modern, care măsoară fericirea într-o scară a  confortului material. Astfel, diferenţa dintre un flămînd şi un sătul nu se opreşte doar la faptul că la primul „intestinele se dau în scrînciob”, în timp cel al doilea consumă pînă la epuizare.

Tiparul de om mereu sătul este produsul societăţii post-industriale. În această societate, cel care s-a inclus în sistem are un trai stabil şi confortabil: frigiderul e mereu plin, haine are cît pentru o familie, şi rareori se deplasează pe jos, pentru că are un automobil. Omul mereu sătul nu are grija zilei de mîine, fiindcă sistemul-păianjen în care este prins, îi asigură cele necesare în schimbul muncii ieftine pe care o prestează.

Dar aspectul cel mai important constă într-aceea că omul mereu sătul devine în mod nemijlocit mai nepăsător faţă de identitatea sa, şi prin urmare, mai uşor de manipulat de sistem. El gîndeşte aşa cum îi dictează sistemul prin uneltele sale: mass-media, învăţămîntul, etc. Însuşi modul în care gîndeşte un om sătul ne arată vădit că nu este al său, ci este asimilat docil. Este îndeajuns să privim spre societatea americană, pentru a ne da seama de felul în care se ruinează identitatea unui om: în decurs de 2-3 generaţii, imigranţi fie ei europeni, asiatici sau latino-americani nu mai pot fi deosebiţi, fiindcă ei au renunţat la identitate în schimbul unui trai confortabil.

Prin urmare, omul mereu sătul este uşor manevrabil, trîndav, indiferent, şi niciodată nu se va răscula contra sistemului capitalist  care îl ţine în robie, fiindcă gîndirea sa limitată nici nu concepe un asemenea lucru.  Citește în continuare