Fiind băiet păduri cutreieram

Prin ce este Mihai Eminescu poetul nostru naţional? Simplu: în majoritatea poeziilor sale simţi vocea unui popor întreg. Spre deosebire de alţi poeţi mai mult sau mai puţin cosmopolitizaţi, el lasă împresia că uită ce e asta individualism. Este un poet mare, fiindcă doar marii poeţii  se pot transpune în situaţia celor care au fost şi care vor fi. Cu unele excepţii el a fost vocea poporului român în materie de poezie. Ceea ce nu au lăsat pe hîrtie înaintaşii ce au trecut prin greutăţi a fost aşezat de dînsul cu o deosebită măiestrie.

Dacă privim poeziile sale care au ca motiv natura, viaţa de la sat, iubirea, trecerea timpului; nu putem să nu observăm similitudinea ce este între creaţia sa şi specificul poporului român.  Eminescu, ca nimeni altul a cîntat bucuria şi necazurile, belşugul şi sărăcia, izbînda şi durerile acestui neam.

În faţa unui asemenea poet (dar şi gînditor politic cu o soartă tragică) nu putem dăcît să ne închinăm, mulţumind Domnului că ne-a dat şi asemenea genii.

Propun mai jos două strofe dintr-o poezie de suflet scrisă de Eminescu. Nu ştiu ce vor spune alţii, însă pentru cei care au copilărit asemeni lui, păduri cutreierînd, impresia nu poate fi decît una:  reîntoarcerea în acele dulci clipe ale copilăriei, într-o lume liniştită şi legendară, lipsită de nervozitatea, tumultul şi urîciunea ăstor zile. Bun venit acasă:

Mic dicţionar român – „român”

Am găsit de cuviinţă să adun la un loc mai multe expresii de acest gen, care sunt foarte des întîlnite în ziua de azi. Este vorba de două limbaje diferite, cu toate că ambele aparţin limbii române. Primul este limbajul autentic român, al doilea este cel român modern. Unul aparţine fiinţei noastre, iar altul ne este impus de modernizare. Au venit timpurile cînd nu limba este cea care face diferenţa, ci „limbajul” în care este utilizată ea.

Fenomenul dat este observat din ce în ce mai des în ultimul timp, amplificîndu-se şi mai mult.  Este uşor de observat puternica influenţă occidentală în cazul limbajului românesc modernizat.

Credinţă, Ortodoxie – manipulare, spălare pe creier, opium al popoarelor.

Atitudine ortodoxă – fundamentalism, extremism, intoleranţă.

Trădare – valorificarea oportuniţăilor, dreptul la alegere liberă.

Obştea sătească la români

Din prelegerile profesoarei Daniela Buga, Chişinău 2009.

„Nu poate fi înţeles sufletul românului şi istoria lui … fără a înţelege dragostea poporului român pentru pămîntul său” (N. Iorga)

Unul dintre factorii care a contribuit enorm la definitivarea etnogezei româneşti şi a asigurat continuitatea specificului poporului român timp de secole este obştea sătească. Aceasta reprezintă principala formă de organizare a muncii din evul mediu timpuriu, şi, în acelaşi timp, a jucat un rol important în lupta de rezistenţă a românilor contra năvălirilor barbare.

Primele forme de obşte sătească le întîlnim în Orientul Antic. Popoarele antice, mai ales cel egiptean sau mesopotamiam, au reuşit să organizeze primele obşti săteşti ca urmare a condiţiilor naturale de care au avut parte. Din cîte ştim, precipitaţiile puţine care cad în Orientul Apropiat impun practicarea irigaţiei în agricultură pe scară largă. Acest lucru a fost posibil prin organizarea comunităţilor orientale în obşti săteşti.

În teritoriul carpato-danubiano-pontic, primele obşti săteşti sunt întîlnite în timpul domniei regelui Burebista. Deşi nu cunoaştem precis forma de organizare şi structura acestor formaţiuni sociale, obştile săteşti de sorginte dacică au supravieţuit în timp, atît în timpul ocupaţiei romane, cît şi după aceasta.

– Singură? – Cu Dumnezeu!

Nu de puţine ori auzim păreri pesimiste care ne sugerează că suntem rămaşi în urmă faţă de „cultura” europeană şi că ar trebui să ne racordăm cît mai rapid la sistemul de valori occidental. Adică, se merge deschis pe calea modernizării prin negarea şi uitarea valorilor naţionale. O mulţime de intelectuali şi oameni de cultură români au căzut în această gîndire eronată şi prin urmare fac tot posibilul pentru a „franţuzi” sau „englezi” cultura şi identitatea noastră. În subconştientul multora dintre noi domină ruşinea faţă de identitatea proprie, cultura occidentală apărînd ca o alternativă bună.

        Consider că nu voi greşi dacă îmi voi exprima dezacorul cu aceste tendinţe. Avem o cultură

Natura reînvie. Noi ce mai aşteptăm?

Peste meleagurile Basarabiei este din nou primăvară. Natura îşi urmează liniştit tradiţia şi, ca în fiecare an se trezeşte la viaţă. Înverzesc cîmpiile şi colinele Moldovei lui Ştefan cel Mare. Grădinile şi livezile de caise sau cireşi sunt albe, răspîndind în cele patru zări prospeţime şi puritate. După o iarnă lungă, din nou avem plăcerea de a respira aer proaspăt cu miros de natură trezită la viaţă.

       În acelaşi timp, noi ne continuăm somnul cel de veci. Din păcate, neamul nostru, care s-a născut într-o strînsă relaţie cu natura nu a învăţat de la aceasta obiceiul de a renaşte. Mai mult, sunt într-un plin proces de dezintegrare a identitiăţii naţionale sub presiunea modernismului. De parcă, în cazul nostru ar fi vorba de un lung sfîrşit de toamnă: depresie, dezorientare, mocirlă, singurătate, neputinţă şi durere. Totuşi, să nu ne pierdem speranţa. În viaţa asta toate se întîmplă conform unei relaţii ciclice. În cazul nostru, ar fi timpul ca schimbarea să aibă loc, căci timpul zboară repede.

        Natura reînvie. Noi ce mai aşteptăm?   

Ne călcăm trecutul în picioare, sau ne întoarcem la el?

       Consider că o temă actuală şi destul de importantă pentru starea naţiunii nostre o constituie perpetuarea acesteia. Din toate timpurile, perpetuarea, sau continutatea, i-a asigurat unui sau altui popor dezvoltarea şi afirmarea la scară mondială. Cred că una din condiţiile necesare ca un popor să ajungă la un anumit grad de dezvoltare, care să-i asigure continuitatea, este şi satisfacerea identităţii etnice, sau asigurarea perpetuării specificului cultural, social, confesional, rasial pe care îl are.

       Ar fi foarte interesant dacă am şti unele detalii privind situaţia entităţii române în special, la momentul dat. Cred că tragerea unor concluzii cu privire la felul cum are loc continuitatea poporului român sunt mai mult decît necesare.

Invitaţie la Conferinţă cu Danion Vasile.

    Joi, 11 martie 2010, în Aula Mare a  ASEM, scriitorul creştin Danion Vasile va ţine o a doua Conferinţă din această săptămînă în Chişinău. Începutul – orele 17.00.

                                        Tema: „Sfinţii ortodocşi din zilele din urmă”

Sunt aşteptaţi toţi care nu sunt indiferenţi faţă de mîntuirea neamului românesc.

Mihai Eminescu – Testamentul politic (I)

     “Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decît toţi conlocuitorii lor. Rasa istorică formatoare a acestei ţări este „acel neam de oameni , acel tip etnic care, revărsîndu-se de o parte din Maramuseş, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române

Stat şi naţiune

De pe Romania vorbeste

Dacă naţiunea este familia, statul este casa care adăposteşte şi ocroteşte naţiunea.

Cum a adăpostit şi a ocrotit statul nostru familia românească? A ocrotit-o în aşa fel încât naţiunea română nu mai este stăpână în casa ei. Că puşi să gospodărească casa naţiunii şi să aibă grijă de neamul românesc, au deschis toate porţile

Combatanţii, în pelerinaj la Ştefan…

Suntem un neam cu o istorie şi credinţă milenare. Te convingi de aceasta de îndată ce vizitezi cetăţile şi mănăstirile Moldovei şi Bucovinei. O astfel de ocazie a avut recent şi un grup de 50 de participanţi ai Războiului de independenţă de la Nistru din 1992.