Nu nădăjduiţi în fiii oamenilor.

Vă puneţi deseori întrebarea de ce românii au greşit atît de des în trecutul apropiat?

Într-adevăr, viaţa politică şi socială românească din ultimele veacuri este presărată cu greşeli amare. Au fost adoptate constituţii străine, au fost cedate ruşinos teritorii, s-a lovit în autoritatea Bisercii, au fost prigoniţi creştini.

Explicaţia cea mai credibilă este următoarea: s-a greşit fiindcă elitele de atunci nu au nădăjduit în cine trebuie. Modernizarea României din secolul XIX a avut loc fiindcă paşoptiştii au nădăjduit zadarnic în democraţia apuseană, uitînd de specificul propriului popor, de legea strămoşească. Gravele consecinţe ce au urmat le ştim cu toţii: ruinarea ţărănimii, aservirea economică a ţării, pătrunderea duhului distrugător al politicianismului, etc.

Adoptarea Consituţiei ruşinoase din 1923 a avut loc din cauză că politicienii de atunci au sperat, din naivitate, că legile occidentale vor aduce beneficii societăţii româneşti, uitînd iarăşi, de specificul poporului român. Efectul a fost România de la 1940 – slabă, neînarmată şi dezbinată.

În vara lui 1940, politicienii români au cedat mişeleşte o treime din teritoriul ţării. Atunci ei au nădăjduit în puterile occidentale, pe ajutorul lor, care aşa şi nu a mai venit. Însă, ei au uitat esenţialul – să nădăjduiască întru Dumnezeu şi în poporul pe care-l conduceau.

Întrarea pripită a României în NATO şi UE a avut loc în nădejdea că occidentalii ne vor apăra şi o vom duce mai bine. Rezultatele sunt însă altele: în caz de un război în estul Europei România va deveni un simplu teatru de război; iar starea materială a românilor nu este mai bună decît pînă în 2007.

Şi nu este exclus ca pe viitor, „elitele” noastre să mai facă asemenea erori, consecinţele cărora vor cădea pe umerii urmaşilor. Politicienii români moderni şi-au pus la tot pasul întrebarea: „Ce va spune Europa?”, „Ce va spune lumea civilizată?”, uitînd să se întrebe: „Ce vor spune urmaşii noştri?” Prin aceasta ei au greşit amarnic.

Niciodată nu trebuie să ne temem de ce vor spune străinii, „civilizaţii”. Fiindcă nu în faţa lor vom da socoteală la sfîrşitul zilelor, ci în faţa lui Dumnezeu, în faţa strămoşilor noştri, şi în faţa celor ce ne vor urma.

Nădejdea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu şi la neamul nostru. În rest toţi ne sunt vrăjmaşi.

Tu încă nu eşti „Pro-Europa”?

Recent, în vîlva politică de la Chişinău s-a format încă aşa-zis forum civic pentru prostirea electoratului: Forumul civic „Pro-Europa”. Este format în mare parte de intelectuali falşi, membri de ONG-uri, directori de ziare, directori de posturi de radio, etc. Dar, să vedem care este rostul acestei mase de manevră/manevrator de mase.

Citeşti scopurile forumului dat şi te îngrozeşti. Îţi vine să te bagi în pămînt cînd vezi unde vor să ne ducă intelectualii noştri grupaţi în acest forum cît se poate de anti-românesc. Iată care este aspiraţia grupului respectiv:

• „susţinerea vectorului european de dezvoltare al Republicii Moldova, unica direcţie strategică asumată de întreaga societate care poate să contribue la o reală şi rapidă îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor.

Stai şi te întrebi: de cînd „vectorul european” ar reprezenta „unica soluţie strategică care poate să contribuie la o reală şi rapidă îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor?

Ce ar însemna, de fapt, „vectorul european”? Dacă ar fi să medităm sincer, ajungem necondiţionat la concluzia că prin acest termen se are în vedere intergarea socială, politică, economică, culturală şi spirituală a poporului nostru în sistemul occidental.

Este acesta un lucru bun?

Înrobirea economică prin îndatorare faţă de băncile de tip BM sau FMI (a se vedea art.104 din Tratatul de la Maastricht) poate fi numită ca „îmbunătăţire a vieţii cetăţeanului”?

Poţi numi implimentarea sistemului politic occidental ca fiind ceva folositor?

Avem noi de cîştigat vreo ceva de pe urma europenizării culturii noastre?

Dar de pe urma „ecumenizării” Ortodoxiei?

Poate să ne ajute cu vreo ceva implementarea sistemului social european, cu toate ineficienţele sale evidente (eşecul multiculturalismului, toleranţa absurdă, etc.)?

Actualitatea lui Sun-Tzu

Au trecut vreo 24 de veacuri de cînd strategul militar chinez Sun-Tzu şi-a elaborat tactica războinică de luptă. Aceasta a rămas în istorie ca o adevărată artă a războiului, iar utilizată cu măiestrie, aceasta poate da rezultate neaşteptate în schimbul unor cheltuieli minime.

Conform lui Adam Smith, părintele capitalismului mecanicist, sunt două metode prin care poţi subjuga un popor: distrugerea prin război direct şi subjugarea prin datorii. La aceste două metode, putem adăuga încă una: lupta cu inamicul prin înşelătorie, materializată în tezele războinice ale lui Sun-Tzu.

Vom vedea împreună în ce constă această artă înşelătoare de război, punct cu punct. Totodată, voi încerca să arăt corelarea dintre fiecare punct şi modul în care acesta este pus în aplicare îm zilele de azi.

1.”Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului.” În acest sens, un rol aparte îl joacă mass-media, sau mijloacele de informare în masă. Acestea pot fi folosite cu uşurinţă de către unele grupuri de interese, care doresct destabilizarea unei situaţii într-o anume ţară sau organizaţie. Să nu ne mirăm astfel, de unde apar canale TV sau ziare care se intitulează „libere şi ecihdistante”. Rolul acestora este de a semăna vrajbă, ură şi neînţelegere în interiorul unui grup, organizaţii, stat. Este o metodă perfidă de a influenţa masele, şi de cele mai multe ori este pusă în aplicare de indivizi care au scopuri meschine, şi care promovează o luptă ascunsă. Aşa se întîmpla în primii ani din istoria României interbelice. Ziarele Opinia, Lupta, Dimineaţa, ş.a., controlate din umbră de cei care urmăreau destabilizarea situaţiei complicate din acei ani, făceau exact ceea de se spune în primul punct al lui Sun-Tzu: discreditau tot ceea ce merge bine în România. Acelaşi lucru se petrece şi azi. De exemplu: presa mondială aflată la cheremul grupurilor de interese,  a alansat un atat foarte perfid de criticare a situaţiei din Iran, unde pesemne, este o dictatură ultra-religioasă. Dar, ca atare, aceasta nu este decît o intenţie diabolică de a destabiliza situaţia internă în practic singurul stat independent de pe glob: Iranul.

Consumatorismul – o formă fără fond

Care este omul tipic al zilelor noastre? Desigur că consumatorul docil. Unde nu te întorci vezi numai indivizi care sunt într-o continuă goană după „bine”.  Consumatorul docil este produsul direct al societăţii de consum. Este poate, ultimul stadiu de degradare morală şi identitară la care poate ajunge o fiinţă umană. Liberalismul economic, anume aceasta şi îşi propune să realizeze: o societate de „liberi” consumatori, lipsită de identitate şi într-o continuă căutare de produse numai bune de consumat.

        Tindem spre o societate globală, iar acest lucru se observă cel mai mult în politica socială, promovată de majoritatea statelor. Gradul de exploatare economică din întreaga lume, la momentul actual este de neimaginat. În faţa acestei politici, bine gîndite de nişte oarecare „filantropi”, noi apărem ca nişte prăzi uşoare.

Ne călcăm trecutul în picioare, sau ne întoarcem la el?

       Consider că o temă actuală şi destul de importantă pentru starea naţiunii nostre o constituie perpetuarea acesteia. Din toate timpurile, perpetuarea, sau continutatea, i-a asigurat unui sau altui popor dezvoltarea şi afirmarea la scară mondială. Cred că una din condiţiile necesare ca un popor să ajungă la un anumit grad de dezvoltare, care să-i asigure continuitatea, este şi satisfacerea identităţii etnice, sau asigurarea perpetuării specificului cultural, social, confesional, rasial pe care îl are.

       Ar fi foarte interesant dacă am şti unele detalii privind situaţia entităţii române în special, la momentul dat. Cred că tragerea unor concluzii cu privire la felul cum are loc continuitatea poporului român sunt mai mult decît necesare.