Agresiunea contra Siriei are la bază şi interese economice

Despre aceasta a relatat într-un interviu dl. Ali Al-Ahmad, reprezetant al uniunii comerciale ruso-siriene. Interviul a fost acordat agenţiei de ştiri ANNA-News. Voi reproduce în următoare articole principalele idei şi cifre.

– Deja de doi ani continuă acest război nedeclarat. Ce se întîmplă cu viaţa economică din Siria, la moment?

– Într-adevăr. Această agresiune perfidă continuă deja de doi ani. Sunt forţe atît interne, cît şi externe care se implică indirect în viaţa politică, economică şi socială a Siriei. Este un lucru negativ, care duce la perturbări economice în diferite regiune ale ţării.

La graniţa cu Turcia deja nenumărate obiective industriale au fost fie distruse, fie acaparate de teroriştii finanţaţi din exterior. Au fost jefuite peste 4 mii de uzine mici, medii sau de mare capacitate – total jefuite şi scoase din funcţie. Cele mai multe dintre ele sunt uzine de textile şi de producţie alimentară.

Ca informaţie suplimentară, în Siria sunt peste 130 mii fabrici şi uzine cu diferite destinaţii şi de diferite mărimi.

Dintre acestea, la moment între 45-50% şi-au încetat activitatea. Iar cele rămase în funcţiune nu depăşesc 30% din capacitatea de lucru.

 – Atunci, cine şi cum mai ţine economia funcţionabilă? 

Pînă unde poate să ajungă ura jidovilor faţă de creştini…

Motto: „Antisemit nu a fost Hristos, ci Iuda, Ana, Caiafa si poporul care a cerut rastignirea. Antisemiti nu sunt crestinii, ci evreii care lupta impotriva evidentei, căci ei stiu bine ca Hristos este Dumnezeu, dar prin Talmud si Cabala au rastalmacit învatatura revelata a Vechiului Testament. Ei se închina fie vitelului de aur impotriva Dumnezeului lui Moise, fie lui satana impotriva adevarului lui Hristos. Poporul evreu L-a dat pe Hristos, dar e incapabil sa-L urmeze, căci el însusi se considera Hristos – iata culmea demonismului la care a ajuns!”

(Cartea „Întoarcearea la Hristos”, Ioan Ianolide)

Institutul „Ellie Wiesel” din România cere primăriei Tîrgu Ocna să retragă titlul de cetăţean de onoare al oraşului adordat post mortem lui Valeriu Gafencu. Asta sub pretextul că sfîntul ar fi fost membru al unei organizaţii antisemite, fapt pentru care a fost condamnat de statul român de două ori.

Titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu Ocna i-a fost acordat lui Valeriu Gafencu la data de 10 februarie 2009, de către Consiliul local al oraşului sus-numit. Faptul a avut loc în ajunul împlinirii a 57 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfîntului Închisorilor, la iniţiativa Federaţiei Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi a asociaţiei „Prezent!”.

Nu vom pierde timpul prin a răspunde cu aceeaşi monedă acţiunii lipsită de simţ omenesc şi demnitate a grupului de evrei (acţiune tipică rasei din care dînşii fac parte). Ne vom opri doar la a aduce în evidenţă unele aspecte legate de acest subiect. Suntem siguri că cititorii sinceri şi neintenţionaţi vor pătrunde în esenţa lucrurilor, şi-şi vor da seama în final de lipsa de adevăr şi bun simţ a cererii înaintate de reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel”. Aşadar:

– organizaţia din care a făcut parte Valeriu Gafencu nu a fost condamnată de tribunalul de la Nurnberg ca fiind fascistă, antisemită, sau că ar fi comis crime de război.

Nu nădăjduiţi în fiii oamenilor.

Vă puneţi deseori întrebarea de ce românii au greşit atît de des în trecutul apropiat?

Într-adevăr, viaţa politică şi socială românească din ultimele veacuri este presărată cu greşeli amare. Au fost adoptate constituţii străine, au fost cedate ruşinos teritorii, s-a lovit în autoritatea Bisercii, au fost prigoniţi creştini.

Explicaţia cea mai credibilă este următoarea: s-a greşit fiindcă elitele de atunci nu au nădăjduit în cine trebuie. Modernizarea României din secolul XIX a avut loc fiindcă paşoptiştii au nădăjduit zadarnic în democraţia apuseană, uitînd de specificul propriului popor, de legea strămoşească. Gravele consecinţe ce au urmat le ştim cu toţii: ruinarea ţărănimii, aservirea economică a ţării, pătrunderea duhului distrugător al politicianismului, etc.

Adoptarea Consituţiei ruşinoase din 1923 a avut loc din cauză că politicienii de atunci au sperat, din naivitate, că legile occidentale vor aduce beneficii societăţii româneşti, uitînd iarăşi, de specificul poporului român. Efectul a fost România de la 1940 – slabă, neînarmată şi dezbinată.

În vara lui 1940, politicienii români au cedat mişeleşte o treime din teritoriul ţării. Atunci ei au nădăjduit în puterile occidentale, pe ajutorul lor, care aşa şi nu a mai venit. Însă, ei au uitat esenţialul – să nădăjduiască întru Dumnezeu şi în poporul pe care-l conduceau.

Întrarea pripită a României în NATO şi UE a avut loc în nădejdea că occidentalii ne vor apăra şi o vom duce mai bine. Rezultatele sunt însă altele: în caz de un război în estul Europei România va deveni un simplu teatru de război; iar starea materială a românilor nu este mai bună decît pînă în 2007.

Şi nu este exclus ca pe viitor, „elitele” noastre să mai facă asemenea erori, consecinţele cărora vor cădea pe umerii urmaşilor. Politicienii români moderni şi-au pus la tot pasul întrebarea: „Ce va spune Europa?”, „Ce va spune lumea civilizată?”, uitînd să se întrebe: „Ce vor spune urmaşii noştri?” Prin aceasta ei au greşit amarnic.

Niciodată nu trebuie să ne temem de ce vor spune străinii, „civilizaţii”. Fiindcă nu în faţa lor vom da socoteală la sfîrşitul zilelor, ci în faţa lui Dumnezeu, în faţa strămoşilor noştri, şi în faţa celor ce ne vor urma.

Nădejdea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu şi la neamul nostru. În rest toţi ne sunt vrăjmaşi.

Secte şi trădare

Activitatea distructivă a sectelor în ţara noastră se amplifică pe zi ce trece. Odată cu acordarea dreptului la liberă dezvoltare, ca urmare a Legii Cultelor din mai 2007, sectele sunt tot mai insistente, tot mai agresive.

Aceste organizaţii financiare, sponsorizate din afara ţării reprezintă un atac asupra vieţii economice şi spirituale a poporului nostru. Aproape în fiecare localitate sunt deschise „case de rugăciuni”, fiind vizate îndeosebi localităţile cu locuitori săraci, ajunşi la limita supravieţuirii.

În apropierea blocului de pe strada Albişoara nr. 64 din capitală, de mai mulţi ani se încearcă construirea unui oficiu al sectei totalitare „Martorii lui Iehova”. Deşi locatarii se opun deschis acestei construcţii, şi unii reprezentanţi ai primăriei municipale au încercat să oprească construcţia, instanţele de judecată se pronunţă de fiecare dată în favoarea construirii „locaşului de cult”.

În decizia din 2 decembrie 2010 a Curţii Supreme de Justiţie, putem afla mai multe date importante privitoare la acest caz. Deoarece limbajul birocratizat al acestui document este greu descifrabil cel puţin pentru cei care nu au studii în juridică, voi încerca să prezint istoricul cazului în ordine cronologică.

–  Pe 27 iunie 2000, Consiliul Municipal Chişinău a repartizat un lot de pămînt de 0,25 ari comunităţii religioase a martorilor lui Iehova „Chişinău Albişoara” în vederea construrii unui „locaş de cult”.

– Prin decizia Consiliului Municipal Chişinău din 22 noiembrie 2001, lotul repartizat a fost micşorat la 0,15 ari.

–  Pe 24 august 2004, secta totalitară a primit titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, prin care a primit dreptul de a ridica „locaşul de cult”.

Intrăm în datorii, însă toţi tac.

„Daţi-mi controlul banilor unei naţiuni, şi nu-mi mai pasă cine îi face legile” (evreul Mayer Amschel Roschild (1744-1812)

fondatorul imperiului bancar Roschild)

„Sînt două metode de a cuceri şi de a înrobi o naţiune. Una este prin sasbie, a doua este prin îndatorare…” (Adam Smith)

Se ştie foarte bine că în ziua de azi multe lucruri sunt ferite de ochii lumii. S-ar putea de spus că aşa a fost dintotdeauna, însă astăzi, aceste lucruri au loc la cote maxime. Acesta şi este specificul lumii moderne – adevăratele decizii se iau în umbră, în cercuri închise, pe cînd „prostimea” nu are acces direct la ele.

Argumente pro-europene precum „transparenţa” sau „imparţialitatea” nu sunt decît nişte farduri cu care sistemul care ne susbjugă îşi maschează odioasele fapte pe care le face. Cele mai importante decizii la nivel mondial,  care infuenţează direct viitorul nostru sunt luate pe ascuns, de către cei ce aparţin sistemului. Opinia nostră, a celora ce reprezentăm „prostimea” pentru ei nu, nu este luată în seamă. Pentru ei altceva este important – atingerea cu orice preţ a scopurilor talmudice pe care şi le-au pus în faţă.

La ochii şi urechile noastre nu ajunge decît ceea ce doresc ei ca noi să auzim şi să vedem. Or, în cel mai bun caz – mai ajunge cîte o informaţie scăpată printre degetele acestui sistem duşmănos nouă. Noi, în calitate de mase (goimi, poate) nu avem dreptul să ştim decît ceea ce convine sistemului. Şi, prin conluzie logică – trebuie să gîndim doar ceea ce convine sistemului.

Adevărul în tot ceea ce se întîmplă în ziua de azi ne este ascuns, fiind muşumalizat cu ajutorul mass-mediei sau a „luptelor” politice ce nu se mai termină. Toată societatea este incinsă în această „horă” ameţitoare a lumii contemporane: modă, ştiri mondene, zvonuri de prin show-biz, politicianism, etc.  Domeniul informaţional este încărcat pînă peste posibilităţile noastre de asimilare: unde nu te întorci doar informaţie, ştiri, publicitate, emisiuni, radio, televiziune, sute de ziare.

Tu încă nu eşti „Pro-Europa”?

Recent, în vîlva politică de la Chişinău s-a format încă aşa-zis forum civic pentru prostirea electoratului: Forumul civic „Pro-Europa”. Este format în mare parte de intelectuali falşi, membri de ONG-uri, directori de ziare, directori de posturi de radio, etc. Dar, să vedem care este rostul acestei mase de manevră/manevrator de mase.

Citeşti scopurile forumului dat şi te îngrozeşti. Îţi vine să te bagi în pămînt cînd vezi unde vor să ne ducă intelectualii noştri grupaţi în acest forum cît se poate de anti-românesc. Iată care este aspiraţia grupului respectiv:

• „susţinerea vectorului european de dezvoltare al Republicii Moldova, unica direcţie strategică asumată de întreaga societate care poate să contribue la o reală şi rapidă îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor.

Stai şi te întrebi: de cînd „vectorul european” ar reprezenta „unica soluţie strategică care poate să contribuie la o reală şi rapidă îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor?

Ce ar însemna, de fapt, „vectorul european”? Dacă ar fi să medităm sincer, ajungem necondiţionat la concluzia că prin acest termen se are în vedere intergarea socială, politică, economică, culturală şi spirituală a poporului nostru în sistemul occidental.

Este acesta un lucru bun?

Înrobirea economică prin îndatorare faţă de băncile de tip BM sau FMI (a se vedea art.104 din Tratatul de la Maastricht) poate fi numită ca „îmbunătăţire a vieţii cetăţeanului”?

Poţi numi implimentarea sistemului politic occidental ca fiind ceva folositor?

Avem noi de cîştigat vreo ceva de pe urma europenizării culturii noastre?

Dar de pe urma „ecumenizării” Ortodoxiei?

Poate să ne ajute cu vreo ceva implementarea sistemului social european, cu toate ineficienţele sale evidente (eşecul multiculturalismului, toleranţa absurdă, etc.)?

România – o colonie jidanească

În timpul unei întrevederi avute cu preşedintele Israelului zilele acestea, Traian Băsescu, aşa-zisul preşedinte al românilor, a declarat:

„Cred că nu este momentul să vorbim despre conflict. Sperăm ca sancţiunile impuse de Consiliul de securitate ONU să creeze la Teheran soluţia corectă, nu aceea a săpării de gropi pentru militari americani , ci aceea a deschiderii negocierilor transparente. România va fi un partener loial al aliantei NATO din care face parte şi un partener loial al Israelului. Noi apreciem esenţial ca stadiul actual al situaţiei să evolueze pozitiv, prin negocieri. Diplomaţia e cea care trebuie, în opinia noastră, să soluţioneze diferendul Iranului cu lumea, cu democraţia”.

Cred că ar trebui să facem un mic efort şi să conştientizăm situaţia critică în care ne aflăm ca stat şi ca neam. România este un stat naţional şi are teritoriu inviolabil doar pe hîrtie. România nu mai reprezintă macăr un stat. Ea este o colonie economică, militară şi politică a puterii iudaice internaţionale. Aşa-zisul stat român este condus de slugi de jidani, care îndeplinesc cu resemnare tot ceea ce li se dictează la Bruxelles sau Washington. România reprezintă un stat anti-naţional, care nu se identifică cu realităţile poporului român, ci cu jocurile odioase care sunt puse în practică de politicienii trădători.

Dacă s-a ajuns să se declare oficial că în cadrul unui război cu Iranul, România îşi va pune la dispoziţie teritoriul aerian, înseamnă că Băsescu şi compania bagă de bună voie ţara într-un război nedorit de nimeni dintre români. S-a mai dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că democraţia este o minciună: poporul nu este reprezentat direct de către conducătorii pe care i-a ales, ci aceştia reprezintă direct marile intese jidoveşti care stau în spatele lor şi la comanda cărora joacă ca nişte păpuşi de teatru.

Cine sunt vinovaţii?

De ce suntem atît de indiferenţi? De ce nu mai credem ca mai înainte? Unde a dispărut vitejia din noi? De ce suntem atît de laşi? De ce luăm în batjocură memoria propriilor părinţi? De ce am ajuns să ne ucidem fraţii sau copii nenăscuţi cu atîta sînge rece? De unde atîta carierism şi exclusivism în jurul nostru? Unde au dispărut sentimentul naţional, stima faţă de părinţi, sinceritatea din noi?

Probabil că mulţi dintre noi ne punem întrebări de acest gen. Orice bun român este frămîntat de o asemenea întrebare. Nu şi le pun doar acei care se înscriu în categoriile de mai sus, precum şi acei oameni care profită de pe urma situaţiei de fapt. Îmi voi permite să arăt cu degetul spre cei care, după părerea mea, sunt responsabili de această situaţie.

În primul rînd suntem noi vinovaţii. Suntem vinovaţi pentru că am fost prea buni, prea toleranţi, prea indulgenţi.  Bunătatea şi smerenia noastră, pe care cu greu le poţi găsi la un alt popor din lume, au evoluat în sens negativ şi s-au tranformat în indiferenţă, indulgenţă sau ignoranţă. Dintr-un neam viteaz, gata de jertfa supremă atunci cînd acest lucru se cerea, ne-am tranformat în nişte ignoranţi.  Atunci cînd se cerea ca să luăm aer în piept şi să luptăm cu leneşul din noi, am preferat să dormim. Atunci cînd se cerea să alungăm indiferenţa sau slăbiciunile lumeşti din noi, iarăşi ne-a fost lene. Atunci cînd se cerea să ne organizăm toate forţele contra duşmanului, s-a reuşit numai pe jumate. Pe trădătorii care ne-au vîndut de lungul secolelor, la fel i-am „tolerat.”

Povara leneviei noastre

       Nu de puţine ori ne întrebăm: de ce suntem atît de slabi faţă de alte popoare? De ce ajungem deseori să depindem de deciziile marilor puteri ale lumii? De ce nimeni nu ne ia în serios durerile şi numănui nu-i pasă de noi?

       Într-adevăr, am avut un destin vitreg, şi mai toată istoria nostră este presărată de invazii străine, de lupte sîngeroase contra păgînilor. Prin atîtea cumpene a trecut acest popor, încît de multe ori ne întrebăm cum de încă mai suntem, cum de încă nu am dispărut de pe faţa pămîntului.

       Dar, o altă cauză a stării jalnice în care se află azi acest popor este şi lenevia de care dă dovadă de la un timp încoace. Sute de ani am stat în calea celor mai mari năpaste. Armate, la numele cărora tremura întreaga Europă, se frîngeau nu de puţine ori atunci cînd ne călcau pămîntul. Acest popor, încă de la formarea sa şi pînă acum recent a învăţat să stea dîrz contra vitregiilor sorţii, ceea ce i-a asigurat continuitatea de secole.

Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război.

Acum 18 ani, pe 2 martie 1992, a izbucnit războiul pe de Nistru. Pornit la comanda Moscovei, cred eu, a avut ca scop de bază recuperarea a ceea ce a fost pierdut în 1991. Imperialismul rusesc, identificîndu-se cu expansiunea teritorială, a căutat dintotdeauna ocuparea de noi teritorii. Iar, zona Mării Negre, unde este inclusă şi ţara noastră, este de o mare importanţă geo-strategică. Astfel că, scurta independeţă a R.Moldova trebuia curmată, fie macăr prin crearea unui stat fantomă.

       O nouă năpastă, a cîta oare, s-a năpustit asupra basarabenilor. Încă de la început, era clar că forţele erau ingale. Separatiştii transnistreni, rămaşi loiali vechiului regim, erau sprijiniţi material de Federaţia Rusă. Armata a 14-a era pe Nistru, şi se afla deasemenea în mîinile duşmanilor