Planurile iudaismului faţă de pămîntul şi neamul românesc

Este unul dintre cele mai cutremurătoare fragmente din cartea „Pentru legionari”, scrisă de Căpitan. Ideile păstrează amprenta vremii, şi prin urmare, unora le-a putea părea învechite.

Dar, haideţi să citim aceste fraze din afara cenzurii corectitudinii politice. În final veţi observa că atît în perioada interbelică, dar mai ales în cea post-comunistă, poporul român a fost supus acestui gen de etnocid.
De altfel, cine au ocupat bogăţiile ţării, şi au creat vrajbă prin presă şi partide, dacă nu jidanii? Cine, dacă nu jidovii ne-au otrăvit prin rachiu, ne-au îndemnat la defrîu şi ni l-au scos pe Dumnezeu din suflete?…

„Deci, încã odatã: nu ne aflãm în fata unor bieti indivizi veniti la întâmplare, de capul lor, dupã adãpost aici la noi. Ne aflãm în fata unui stat iudaic, a unei armate care vine la noi cu planuri de cucerire.  Miscãrile de populatie jidãnesti sunt împinse spre România dupã un plan bine stabilit.

Probabil, marele stat iudaic urmãreste crearea unei noi Palestine, pe o portiune de pãmânt care pleacã de la Marea Balticã, cuprinde o parte din Polonia si din Cehoslovacia, jumãtate din România pânã la Marea Neagrã, de unde uşor ar putea avea legãturã pe apã cu cealaltã Pale stinã.

Cine este naivul care sã creadã cã mişcãrile de populatie ale maselor jidãnesti se fac la voia întâmplãrii? Ei vin cu un plan, dar nu au curajul armelor, al înfruntãrii riscului, al sângelui vãrsat, ca mãcar acestea sã le creeze o bazã de drept pe acest pãmânt.

*

Anii ’30 în memoria lui Horia Sima

(adaptat după voxnr.com)

– Ce funcţii aţi îndeplinit în perioada de pînă la numirea dumneavoastră în calitate de urmaş al Căpitanului la conducerea Legiunii?

– În perioada universitară am militat în organizaţiile studenţeşti, devenind în 1932 membru al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români. După obţinerea diplomei am fost numit profesor în provincie. În această calitate, prin toate oraşele prin care am trecut, am fondat grupuri legionare.

Trebuie în acelaşi timp să înţelegem că în Mişcarea Legionară, la nivelul organizării locale, nu se proceda după sistemul partidist. Căpitanul nu numea şefi care să activeze doar la nivel politic în aria primită în stăpînire. El lăsa să lucreze iniţiativa legionarului. Astfel, şeful legionar îşi putea exercita influenţa şi talentul său de organizator. Poziţia în care era numit era recunoscută pe deplin de Căpitan doar după ce raporta Centrului reuşita activităţii sale. Avansarea era următoarea: „şef de cuib” – „şef de plasă” – „şef de regiune” – „comandant legionar”. De ce această procedură? Pentru că înainte de a avea dreptul să exercite anumite funcţii în Legiune, legionarul trebuia să dea dovadă că este apt de a conduce o unitate mai mică.

Astfel, şi eu am trecut prin cîteva examene. Înainte de a fi numit şef al regiunii „Banat” în 1935, am pus în fucţie mai multe grupuri locale legionare.  Întreaga Românie se împărţea în treisprezece regiuni. 

Intrarea în Legiune şi activitatea legionară postbelică

 (adaptare după voxnr.com)

– Există la moment (anul 1977) relaţii de colaborare între Mişcarea Legionară şi alte mişcări naţionaliste europene?

– O colaborare la nivel de acţiuni nu există. Noi, în calitate de refugiaţi politici, nu avem libertatea de manifestare pe care o au camarazii din alte ţări. Noi nu ne putem amesteca în afacerile interne ale altor state. Statutul nostru de refugiaţi ne împiedică să participăm la viaţa politică a naţiunilor occidentale. Singura colaborare posibilă pentru noi este în domeniul ideologic: schimb de informaţii şi idei, publicarea cărţilor, broşurilor, revistelor, precum şi colaborarea cu publicaţiile naţionaliste străine.

Totuşi, chiar şi în acest domeniu, al ideologiei pure, ne ciocnim cu unele dificultăţi. Mişcările naţionaliste europene au problemele lor specifice, care nu coincid de fiecare dată cu punctul nostru de vedere. Pentru Mişcarea Legionară, cît şi pentru toate mişcările din spatele Cortinei de fier, prioritatea o constituie lupta pentru combaterea comunismului, pentru că ţările noastre se găsesc sub imperiul de la Moscova. Doar distrugînd comunismul mondial vom putea spera la renaşterea neamului nostru şi al celorlalte neamuri captive.

Totodată, anti-comunismul constituie o bază amplă de colaborare, în care ne putem regăsi cu toţii, pentru că acest pericol bate chiar şi la uşa Occidentului. Ceea ce ar fi un front anti-comunist generalizat, ca măsură supremă de renaştere a civilizaţiei occidentale, ar putea aduna diferite sectoare de opinie, diferite partide, care nu au numaidecît o doctrină naţionalistă, dar care sunt conştiente de teribilul pericol al comunismului sovietic, patronat de Moscova. 

Horia Sima despre „omul nou”

Recent, am găsit pe platforma de luptă anti-sistem „voxr.com” un interviu preţioas acordat de Comandantul Horia Sima unui interlocutor spaniol în anul 1977. Interviul aruncă lumină asupra unor tematici precum: „omul nou” legionar în raport cu fascismul, asemănările şi deosebirile dintre legionarism şi fascism, prigoana carlistă din 1939, colaborarea cu Ion Antonescu, poziţia germanilor în regeliunea antonesciană, etc.   Pînă în acest moment nu am găsit şi varianta română a interviului. Iată de ce voi încerca să redau ideile Comandantului în articolul de faţă, precum şi în altele ce vor urma.

 – După Codreanu, legionarul trebuie să devină un „om nou”. Această terminologie a fost proprie şi fascismului, lucru ce l-a făcut pe profesorul De Felice să considere că fascismul ar fi un derivat al revoluţiei franceze. Care sunt caracteristicile omului nou legionar şi prin ce diferă acesta de conceptul fascist?

– Terminologia „omului nou” este foarte răspîndită în istorie, precum şi printre marii reformatori. Expresia dată a fost folosită frecvent încă din timpul creştinismului primar; şi iată că azi a fost adoptată chiar şi de comunişti. Spre exemplu, presa din ţările de după cortina de fier, afirmă că scopul educaţiei trebuie să fie formarea „omului nou” care să corespundă idealului marxist – adică un individ lipsit de virtuţi, personalitate şi gîndire liberă.

Este logic să recurgi la acest termen. Orice transformare politico-socială a unei naţiuni , în orice epocă, presupune şi un efort susţinut în vederea schimbării mentalităţii curente. Deci, „vechiul” şi „noul” se ceartă, intră în conflict. Rezultatul poate fi ori eşecul încercării temerare în faţa tăriei vechii concepţii, ori victoria omului nou.