Evoluţia studiilor de istorie bizantină

Imperiul Roman de Răsărit reprezintă o etapă importantă a istoriei civilizaţiei noastre. Cunoscut în istorie şi ca Romania, Noua Romă sau Imperiul Bizantin, această formaţiune statală impresionează prin longevitate, prin cultură, prin forma de orînduire şi nu în ultimul rînd prin caracterul profund creştin pe care l-a purtat de-a lungul veacurilor.

Istoria, cultura şi spiritualitatea bizantină a influenţat specificul politic şi spiritual al poporului nostru. Mulţi dintre cercetătorii obiectivi consideră pe bună dreptate că statele române medievale şi modul de gîndire al neamului nostru  sunt de inspiraţie bizantină. Reiese că cunoaşterea corectă a istoriei noastre include şi cunoaşterea istoriei Imperiului Roman de Răsărit.

Din păcate, sistemul actual de învăţămînt este foarte zgîrcit la acest capitol, cei peste o mie de ani de existenţă ai Imperiului, fiind „ticsiţi” în 1-2 teme scurte, care uneori sunt marginalizate.

O etapă preliminară a istoriei bizantine o reprezintă  evoluţia studiilor în bizantinologie. Aceasta se împarte în 4 etape distincte, care vor fi caracterizate în cele ce urmează.

1. Etapa umanistă. Se întinde pe durata a trei veacuri (secolele XV-XVIII).

Factori care au dus la studierea istoriei bizantine în epoca dată:

– interesul manifestat de intelectualii umanişti pentru cultura greacă antică.

Cît o să ne oprim la „poduri de flori”?

Poporul ista al nostru cam des se îneacă la mal. Şi apare întrebarea: nu cumva ne merităm soarta?

Spre exemplu, în secolele XV-XVI, Ţările Române cunoşteau o frumoasă dezvoltare şi afirmare în relaţiile internaţionale. Cel mai puternic imperiu al vremii se chinuia să ne cucerească şi în zadar. Domnitorii noştri erau apreciaţi ca „mari conducători de oşti”, „vrednici de a li de îndredinţa conducerea luptei contra turcilor”, „atleţi ai lui Hristos”… Mai lipsea un pas de făcut: făurirea unui stat unitar românesc, capabil să stea dîrz în faţa tuturor vitregiilor sorţii şi să asigure rostul neamului românesc: mîntuirea.

Din păcate acest lucru nu a avut loc. Iar ca o pedeapsă au venit secole întregi de suzeranitate turcă iar apoi, fanariotism grecesc. Iar spre secolul XIX, Ţările Române au devenit atît de slăbite şi înapoiate economic, încît au căzut uşor pradă expansionismului occidental.

Ceva mai recent, în secolul XX, poporul român a beneficiat de cea mai strălucită generaţie din istoria sa – generaţia legionară.

Să ne cunoaştem istoria. Tracii.

Din prelegerile profesoarei Daniela Buga, Chişinău 2009.

Tracii

1. Aspectul istoriografic al genezei tracilor.

2. Tracii în viziunea autorilor antici.

3. Spaţiul geografic al răspîndirii neamului tracic.

4. Periodizarea istoriei Thraciei antice.

5. Culturi materiale tracice. Cultura Cucuteni-Tripolie.

6. Evoluţia activităţilor economice la traci.

7. Structurile sociale ale tracilor.

8. Organizarea politică a neamului tracic.

9.  Moştenirea istorică a tracilor.

10. Concluzii şi încheiere.

1) În mileniul II a. Chr. comunităţile eneolitice europene au cunoscut un proces transformator care a modificat temelia etnică a bătrînului continent. Se nasc astfel noi ansambluri de culturi materiale, ce poartă fie nume geografice, fie titluri atribuite de către vecini – este cazul tracilor (thrax) etichetaţi astfel de către ahei.