Epoca de tranziție spre o Nouă Romă (II)

3. Armata

Realitatea secolelor IV-VII pune Imperiul Bizantin față în față cu marile amenințări militare externe. Valurile migratoare din secolele precedente nu au contenit, mai mult, devenind și mai pustiitoate (exemplul hunilor). Totodată, Imperiul era poziționat atît în calea barbarilor, cît și în vecinătatea perșilor, din care cauză unele teritorii ca Balcanii, Nordul Africii sau Orientul Apropiat deveneau mai greu de apărat.

Pericole militare externe:

– adversari numeroși (vizigoții, hunii, ostrogoții în nord, perșii și apoi arabii în est).

– buna pregătire militară și fizică a invadatorilor.

Armata imperială era constituită din:

– Armata de frontieră (care era dislocată în cetățile de frontieră, fiind formată din țărani din regiunile apropiate).

Armata centrală (care era mobilă și mult mai bine pregătită, aflîndu-se sub comanda magiștrilor militari și fiind organizată strict ierarhic).

Efectivele armatei Imperiului au atins cifra de 500. 000 de soldați în timpul guvernării împăratului Iustinian I. Cu toate acestea, cel mai mare număr de soldați angajat în luptă nu a depășit cifra de 20. 000 de oșteni (în timpul campaniilor de recucerire din Italia). Citește în continuare

Anunțuri

Spaţiul balcanic – perspective

După căderea blocului socialist, regiunea balcanică a intrat într-o nouă etapă istorică. Unii numesc acestă etapă ca „tranziţia de la economia planificată la cea de piaţă” sau „tranziţia de la comunism spre capitalism”.

Slăbite din punct de vedere identitar, ţările ortodoxe din Balcani s-au pomenit neputincioase în faţa atacului informaţional şi ideologic care vine din Occident. În aceşti 20 de ani, în loc să se fortifice, identitatea popoarelor a degradat şi mai mult, continuîndu-se procesul început în comunism.

Economic, ţările balcanice au fost puse faţă în faţă cu maşinăria tehnoglobalistă europeană. Gradul ridicat de corupţie ce s-a instalat după anii 90, la care s-a adăudat şi inegalitatea în concurenţa „liberă” cu marile companii transnaţionale au cauzat crize economice grave. Privatizările, atragerea investitorilor străini şi oligarhismul accentuat au pus la pămînt economia est-europeană.

Politic, nu a avut loc ceea ce trebuia să aibă loc. Noua formă de orînduire politică, care să înlocuiască comunismul, trebuia să fie căutată în trecutul glorios al spaţiului balcanic şi adaptată la noile realităţi. Din păcate, criza identitară a favorizat adoptarea docilă a sistemului democratic. Astfel, sistemul de ocupaţie sovietic a fost înlocuit cu un altul, puţin mai diplomatic, mai generos, însă la fel de distrugător.

Trei din ţările balcanice (Grecia, România şi Bulgaria) au devenit membre ale Uniunii Europene. Altele îşi manifestă tot mai sporit interesul de a se alătura (Serbia, Macedonia, Muntenegru şi mai nou, Moldova). Era şi de aşteptat să se întîmple astfel, luînd în consideraţie monopolul ideologic instituit de marea forţă occidentală în răsăritul Europei după 1990 (favorizarea şi susţinerea politicienilor fideli, înlăturarea violentă a conducătorilor rebeli, finanaţarea mass-mediei servile, etc.)

Mai toţi intelectualii şi politicienii din regiunea sus-numită văd perspectiva europeană ca pe o salvare din trecutul comunist. Însă aceştia nu sunt adevăraţii intelectuali, ci simple marionete în „mîna invizibilă” a politicii mondiale. Altminteri, de ce oare intelectualii care s-au opus şi se opun europenizării sunt reduşi la tăcere?

Privind la rece situaţia, nu încape loc de îndoială că integrarea europeană a spaţiului balcanic nu a fost cea mai bună soluţie de rezolvare a problemei.

După cum am enunţat mai sus, din toate puntele de vedere popoarele balcanice au avut de suferit: identitar – s-a accentuat procesul de degradare, ecomonic – am devenit colonii occidentale, iar politic – democraţia occidentală nu se deosebeşte esenţial de comunism (care este tot de origine occidentală).

Ba mai mult, atunci cînd atitudinea reacţionară a  lui Slobodan Milosevici nu a convenit mai marilor lumii acesteia, armatele NATO au au adus democraţia pe aripile avioanelor de luptă care au bombardat Serbia. Şi nu în ultimul rînd, să nu uităm că Occidentul ne priveşte aşa cum ne-a privit din totdeauna: ca pe o pradă ieftină, pe care se pot experimenta ideologii distructive precum comunismul. Citește în continuare

Să ne cunoaştem istoria. Statul lui Burebista.

Din prelegerile profesoarei Daniela Buga, Chişinău 2009.

1. Condiţiile apariţiei statelor la daci.

2. Premisele unificării geto-dacilor.

3. Personalitatea istorică a lui Burebista.

4. Limitele cronologice ale guvernării lui Burebista.

5. Hotarele geografice ale Daciei în timpul lui Burebista.

6. Politica internă a regelui Burebista.

7. Personalitatea istorică a lui Deceneu.

8. Politica externă a lui Burebista.

9. Soarta statului dac după moartea lui Burebista.

10. Concluzii şi încheiere. Citește în continuare