Dominique Venner ne-a părăsit. Mesajul său de adio.

Marele istoric şi eseist Dominique Venner şi-a dat sufletul, marţi, 21 mai, lîngă Catedrala „Notre Dame” din Paris, loc important al istoriei multimilenare al Franţei şi al Europei. Oferim mai jos textul unde el explică „raţiunile” acestei morţi voluntare. Deşi nu face referire directă la cauza sinuciderii, este uşor de observat că gestul său reprezintă un protest contra agendei guvernului socialist francez de distrugere a poporului francez prin promovarea relaţiilor homosexuale.

Declaraţia lui Dominique Venner

„Sunt sănătos trupeşte şi spiritual şi sunt copleşit de iubire pentru soţia mea şi pentru copiii mei. Iubesc viaţa, şi nu aştept nimic de dincolo, înafară de perpetuarea rasei şi a sufletului meu.

Totuşi, în seara acestei vieţi, eu mă simt nevoit să reacţionez cît timp mai am puteri, în faţa pericolelor imense ce stau în faţa patriei mele franceze şi europene. Cred că este necesar să mă sacrific pentru a rupe somnul letargic care ne copleşeşte. În semn de protest, eu îmi ofer ceea ce-mi rămîne din această viaţă. Aleg un loc de o înaltă simbolistică – Catedrala „Notre Dame” din Paris, pe care o respect şi o admir şi care a fost edificată de geniile înaintaşilor mei.

În timp ce atîţia oameni se transformă în sclavi ai propriilor interese, gestul meu vine să aducă un exemplu de voinţă. Îmi dau moartea cu intenţia de a trezi conştiinţele adormite. Eu vin să protestez contra acestui mare pericol. Eu protestez contra acestei otrăvi sufleteşti şi contra patimilor individuale, care vin să distrugă valorile noastre identitare – inclusiv familia, soclu intim al civilizaţiei noastre multimilenare.  În timp ce apăr identitatea tuturor popoarelor la ele acasă, mă răscol de asemenea împotriva crimei care vizează înlocuirea populațiilor noastre.

Manipularea ideologică ca formă de subjugare

Cei mai mulţi dintre intelectualii patrioţi din Basarabia consideră că cauza degradării noastre identitare este influenţa ideologică a forţei din răsărit.

Într-o oarecare măsură, ei sunt îndreptăţiţi, fiindcă în cei peste 70 de ani de influenţă directă, puterea din răsărit a contribuit enorm la degradarea identităţii românilor basarabeni.

Nu trebuie să uităm, însă, de o altă forţă ideologică care se manifestă la fel de nociv în raport cu poporul nostru. Aceasta este ideologia euro-americană. În doar 20 de ani de infuenţă nefastă, aceasta a cauzat cel puţin tot atîtea pierderi identităţii noastre ca şi comunismul sovietic.

Modul în care aceasta acţionează este practic nesesizabil, mai ales pentru ochii amorţiţi ai oamenilor de rînd.

Cunoaştem că cele două civilizaţii europene antagonice, cea Ortodoxă şi cea occidentală, se deosebesc în primul rînd prin scopul existenţial pe care-l propun. 

Mai bine flămînd, dar cu conştiinţă, decît sclav sătul.

Care este diferenţa între un om flămînd şi unul sătul? În linii generale, răspunsul arată cam astfel: cel flămînd, din cauza mai multor factori este mereu la limita supravieţuirii, mănîncă ceea ce apucă, şi are un statut social neprivilegiat; şi din contra, cel sătul îşi are asigurată bunăstarea materială, are un venit stabil, şi consumă atît cît îi pofteşte inima.

Dar, acest răspuns se referă doar la aspectul material, social-economic.

La nivel ideologic, răspunsul se ridică mult peste limita impusă de sistemul modern, care măsoară fericirea într-o scară a  confortului material. Astfel, diferenţa dintre un flămînd şi un sătul nu se opreşte doar la faptul că la primul „intestinele se dau în scrînciob”, în timp cel al doilea consumă pînă la epuizare.

Tiparul de om mereu sătul este produsul societăţii post-industriale. În această societate, cel care s-a inclus în sistem are un trai stabil şi confortabil: frigiderul e mereu plin, haine are cît pentru o familie, şi rareori se deplasează pe jos, pentru că are un automobil. Omul mereu sătul nu are grija zilei de mîine, fiindcă sistemul-păianjen în care este prins, îi asigură cele necesare în schimbul muncii ieftine pe care o prestează.

Dar aspectul cel mai important constă într-aceea că omul mereu sătul devine în mod nemijlocit mai nepăsător faţă de identitatea sa, şi prin urmare, mai uşor de manipulat de sistem. El gîndeşte aşa cum îi dictează sistemul prin uneltele sale: mass-media, învăţămîntul, etc. Însuşi modul în care gîndeşte un om sătul ne arată vădit că nu este al său, ci este asimilat docil. Este îndeajuns să privim spre societatea americană, pentru a ne da seama de felul în care se ruinează identitatea unui om: în decurs de 2-3 generaţii, imigranţi fie ei europeni, asiatici sau latino-americani nu mai pot fi deosebiţi, fiindcă ei au renunţat la identitate în schimbul unui trai confortabil.

Prin urmare, omul mereu sătul este uşor manevrabil, trîndav, indiferent, şi niciodată nu se va răscula contra sistemului capitalist  care îl ţine în robie, fiindcă gîndirea sa limitată nici nu concepe un asemenea lucru. 

Alternativa: Conservatorismul

Conservatorismul este mai mult decît o viziune politică. El este de asemenea un fel de a fi, o ideologie, dar care are fundamente mult mai solide decît stîngismul. Conservatorismul pune accent pe identitatea istorică a poporului, pe realităţile spirituale şi spre deosebire de viziunea de stînga, nu are ca scop negarea ci afirmarea unor valori, conservarea lor.

Spre deosebire de mentalitatea internaţionalistă, conservatorismul se ridică mult peste nivelul material, senzorial. Pe cînd un internaţionalist îşi vede rostul său doar aici, pe pămînt, în păcate şi plăceri, conservatorul autentic aderă la acelaşi rost ca şi toate generaţiile care l-au precedat.

În orice împrejurări, în orice situaţii este nevoie de o mentalitate conservatoare. Nu putem ridica o casă fără să ţinem cont de terenul pe care vrem să o ridicăm, sau de mijloacele financiare de care dispunem. Tot aşa şi în societate: înainte de a ne propune un plan de dezvoltare, trebuie să ţinem cont de trecutul nostru, de moştenirea istorică lăsată de înaintaşi.

Economistul ne învaţă că este important ca mereu să avem rezerve în casă, dacă vrem să nu falimentăm. La fel, conservatorismul ne îndrumă să avem mereu „rezerve proprii” (identitate, viziune asupra vieţii), dacă vrem să nu dispărem ca neam.

Aşa cum un duhovnic bun ne sfătuie să ne păstrăm virtuţile pe care le-am cîştigat cu greu, tot aşa conservatorismul ne cere să păstrăm moştenirea materială şi spirituală căştigată cu atîta sînge de înaintaşi.

Stîngismul înseamnă nihilism, anarhism, relativism şi închinare la idoli. Conservatorismul este stabilitate, continuitate, scop bine definit şi Adevăr Absolut.