5. Legea ajutorului reciproc

„Ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.”

Solidaritatea este unul dintre elementele vitale pentru buna funcţionare a unui grup restrîns sau a unei societăţi întregi. Fără de ea este imposibilă atît buna vieţuire a grupului/societăţii pe timp de pace, cît şi pe timp de război. Şi din punct de vedere ortodox, şi din punct de  vedere moral, şi din punct de vedere civic, este o datorie să îţi ajuţi semenul căzut în necaz. Aşa a fost din timpuri străvechi şi pînă recent, cînd materialismul occidental a început a se manifesta în societatea românească.

Putem spune că, felul în care un creştin îşi ajută semenul căzut în nenorocire este în deplină concordanţă cu starea sa spirituală. Creştinul conştient îşi ajută necondiţionat fratele aflat în nenorocire, şi fără a aştepta o oarecare răsplată. Creştinul nepracticant vede în acest lucru o obligaţie greoaie, pe care o va îndeplini doar în rare cazuri. Şi în fine, omul materialist vede în necazul aproapelui doar „problemele personale” ale respectivului, şi prin urmare nu este obligat să-i sară în ajutor.

Analizînd istoria, obervăm că la general poporul nostru a trecut prin toate aceste trei stări spirituale. Pînă în secolul XIX am fost o societate profund creştină. După atacul civilizaţional din secolul XIX, efectuat prin „intelectualitatea” şcolită în Occident societatea românească a început să se tranforme treptat într-una creştin-nepracticantă.  Apoi, după genocidul comunist şi etnocidul european, am ajuns a fi o masă amorfă de puncte materiale.

Cineva va acuza din nou faptul implicăm aici Occidentul. Dar acest lucru este inevitabil. A vorbi despre declinul spiritual al poporului nostru, fără a aminti de rolul negativ pe care l-a jucat Occidentul, este o pierdere de timp. Este egal cu a vorbi despre fotosinteză, fără a arăta rolul pe are îl joacă lumina în acest proces.  Pe lîngă laşitatea noastră, a românilor, cea mai mare parte din vină o are Occidentul dimpreună cu „valorile” sale nihiliste. Ei sunt cei care ne-au rupt de la realitatea în care trăiam de 17 secole, impunîndu-ne un model de existenţă străin şi duşmănos nouă. 

4. Legea educaţiei

„Trebuie să devii altul. Un erou. În cuib fă-ţi toată şcoala. Cunoaşte bine Legiunea”

„Cei ce seamănă cu lacrămi, cu bucurie vor secera” (Ps. 125.5)

Unul din pilonii de bază, absolut necesari ridicării unui om nou şi edificării unei lumi mai bune este educaţia. Acest element a fost folosit mereu, de orice civilizaţie conştientă de rostul său. Continuitatea unui neam stă înfiptă în educaţia pe care o împărtăşă urmaşilor. În dependenţă de gradul său valoric de dezvoltare, un neam, sau o civilizaţie îşi edifică un sistem de învăţămînt propriu. Roadele acestui sistem de învăţămînt vor fi în directă proporţionalitate cu munca şi dăruirea depusă în acest sens.

Să privim spre societatea comunistă. Aceasta îşi educa viitorul printr-o medotă mecanicistă. Copii petreceau cît mai puţin timp în familie. Influenţa părinţilor sau a valorilor familiale erau strîmtorate în dauna educaţiei publice. Grădiniţele luau copii de la vîrste fragede.  Din şcoli începea îndobitocirea feroce: octombrei, decembrei, piorieri, organizaţie de consomolişti, etc. Reuşita acestui sistem ateu era bazată pe îndepărtarea copiilor de părinţi şi includerea copiilor în sistemul de învăţămînt ideologizat, unde totul trebuia să fie acceptat. Scopul pe care şi l-a pus sistemul comunist prin educaţie a fost crearea omului docil, supus, lispit de valori, o simplă unealtă de producţie. Nivelul de pregătire spirituală al acestor „ucenici” era ignorat total, punîndu-se în schimb, accent pe materialism mecanicist şi ateism ştiinţific. Roadele acestui sistem au fost la fel de amare ca şi sistemul însuşi. Înafară de înalta specializare a unor tehnicieni, marea masă a celor educaţi în sistemul comunist erau copia fidelă a ideologiei, oameni care nu erau în stare să-şi conştientizeze rostul lor, darămite să îşi asume anumite calităţi de erou.

Sistemul democratic, oricît de uimitor nu ar părea pentru unii, nu diferă cu mult de cel comunist. Ca şi ateismul ştiinţific, societăţile cu „democraţii tradiţionale” se axează pe următorii piloni distructibili:

• Restrîngerea influenţei părinţilor asupra copiilor, distrugerea familiei.
• Ştergerea memoriei istorice şi umilirea înaintaşilor în faţa copiilor.
• Anihilarea sistemului de valori predecesor sistemului.
• Încercarea creării unei societăţi egalitariste, multiculturaliste şi cosmopolite.

Sfinţirea Capelei „Sf. Arhanghel Mihail” din Călăraşi

Sîmbătă, pe data de 29 mai va avea loc sfinţirea Capelei „Sf. Arhanghel Mihail” din Călăraşi. Construirea Capelei a început în vara anului2007, la iniţiativa organizaţiei „Noua Dreaptă Basarabia”.  Construncţia se află în apropierea oraşului Călăraşi, pe dealul numit „La eroi”, şi este situată pe locul unde au fost îngropaţi cei peste 200 de ostaşi români căzuţi în 1941 în luptele pentru eliberarea Basarabiei.

 La ceremonie şi-au anunţat prezenţa şi un număr însemant de oficiali şi feţe bisericeşti din România şi Moldova.

Sunt bineveniţi toţi doritori de a asista la sfinţirea Capelei de la Călăraşi. Pentru informaţii, puteţi apela numărul 068147560.