Pînă unde poate să ajungă ura jidovilor faţă de creştini…

sf-valeriu-gafencu-zegheMotto: „Antisemit nu a fost Hristos, ci Iuda, Ana, Caiafa si poporul care a cerut rastignirea. Antisemiti nu sunt crestinii, ci evreii care lupta impotriva evidentei, căci ei stiu bine ca Hristos este Dumnezeu, dar prin Talmud si Cabala au rastalmacit învatatura revelata a Vechiului Testament. Ei se închina fie vitelului de aur impotriva Dumnezeului lui Moise, fie lui satana impotriva adevarului lui Hristos. Poporul evreu L-a dat pe Hristos, dar e incapabil sa-L urmeze, căci el însusi se considera Hristos – iata culmea demonismului la care a ajuns!”

(Cartea „Întoarcearea la Hristos”, Ioan Ianolide)

Institutul „Ellie Wiesel” din România cere primăriei Tîrgu Ocna să retragă titlul de cetăţean de onoare al oraşului adordat post mortem lui Valeriu Gafencu. Asta sub pretextul că sfîntul ar fi fost membru al unei organizaţii antisemite, fapt pentru care a fost condamnat de statul român de două ori.

Titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu Ocna i-a fost acordat lui Valeriu Gafencu la data de 10 februarie 2009, de către Consiliul local al oraşului sus-numit. Faptul a avut loc în ajunul împlinirii a 57 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfîntului Închisorilor, la iniţiativa Federaţiei Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi a asociaţiei „Prezent!”.

Nu vom pierde timpul prin a răspunde cu aceeaşi monedă acţiunii lipsită de simţ omenesc şi demnitate a grupului de evrei (acţiune tipică rasei din care dînşii fac parte). Ne vom opri doar la a aduce în evidenţă unele aspecte legate de acest subiect. Suntem siguri că cititorii sinceri şi neintenţionaţi vor pătrunde în esenţa lucrurilor, şi-şi vor da seama în final de lipsa de adevăr şi bun simţ a cererii înaintate de reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel”. Aşadar:

– organizaţia din care a făcut parte Valeriu Gafencu nu a fost condamnată de tribunalul de la Nurnberg ca fiind fascistă, antisemită, sau că ar fi comis crime de război. Citește în continuare

Anunțuri

Verticalism


„Cred
(în viitorul acestui neam). Păi de asta am şi suferit.

(Petre Ţuţea)

Observăm că în ultimul timp, poporul nostru are tot mai puţină şi mai puţină verticalitate. Români cu verticalitate, „coloane vertebrale” nu găseşti decît foarte rar. Dar şi aceia, fie că sunt marginalizaţi, fie că sunt întemniţaţi, fie că mor de tineri. Iar toate aceste lucruri se petrec în timpuri în care suntem invadaţi de modernism, şi avem nevoie de o elită a neamului.

Românii cu „coloane” nu trebuiesc căutaţi prin manualele moderne de istorie sau literatură română. În acele manuale destinate producerii electoratului consumist, aproape numai figuri de români lipsiţi de verticalitate: Al. I. Cuza, Titu Maiorescu, Mihail Sadoveanu, Carol II, Nicolae Titulescu, etc.

Adevăraţii români, cei cu verticalitate, vor fi mai uşor de găsit prin manuale şcolare, prin ziare sau televiziuni. Cu unele excepţii, aceştia sunt marginalizaţi pentru că nu corespund orientării statului, sunt ucişi şi îngropaţi sub tone de beton sau sunt aruncaţi în temniţe. Foarte puţini dintre ei au ajuns ştiuţi şi apreciaţi (Ştefan Cel Mare, Constantin Brîncoveanu, Mihai Eminescu). Dar chiar şi aşa, nouă, celor sortiţi occidentalizării ni de prezintă doar aspectul „corect politic” al acestor persoane (că de altfel, de ce ni se predă atîta pozie din Eminescu, iar despre opera sa politică se tace?).

Însă, marea majoritate a românilor adevăraţi, după cum am mai spus, sunt daţi uitării. Unul dintre ei este fără îndoială Petre Ţuţea, cel de la moartea căruia se împlinesc 19 ani. Citește în continuare

Suferinţa ca o bucurie

Cine dintre noi ar putea sa spună azi „trăiesc flămînd, trăiesc o bucurie”? Mă tem ca foarte puţini. Ba mai mult, acest lucru ar părea o nebunie pentru un om „civilizat” din ziua de azi. „Cum adică, să fie foamea o bucurie?” s-ar întreba omul materialist din jurul nostru, întrerupt fiind din traiul tihnit şi fără de griji în care îşi duce zilele.

Omul contemporan ar putea spune „Trăiesc în plăceri, trăiesc o bucurie”, sau „Trăiesc în desfrînare, trăiesc o bucurie”, dar niciodată nu ar ajunge la concluzia că şi suferinţa este o bucurie.  Pentru omul raţionalist, utilitarist şi individualist, bucuria se aseamănă cu banul, averea, plăcerea, comoditatea, faima, influenţa, şi cu alte defecte umane. Şi din păcate majoritatea oamenilor de azi sunt astfel, şi nici macăr nu vor să se gîndească la altceva. Citește în continuare