Iranul – viitoarea victimă a luptei în numele „libertăţii şi democraţiei”?

Prin mass-media, tot mai des se face aluzie la pericolul pe care îl prezintă Iranul. Se face mare vîlvă despre programul său nuclear, băgundu-se lumea în speriaţi precum că acest stat fundamentalist are ca scop producerea energiei atomice în scopuri războinice. De ceva timp, dar mai ales în timpul lui George W. Bush, Iranul „face” parte din aşa-zisa Axă a Răului, alături de Coreea de Nord şi Cuba. Iar mai nou, ziarele occidentale, precum şi opinia publică a „vestului sălbatic” făcea valuri de isterie democratică privitor la legislaţia din statul respectiv şi la felul în care sunt respectate drepturile femeilor.

În opinia publică, atît internaţională, cît şi locală s-a format un curent de opinie care, fără a cunoaşte cauzele, condamnă Iranul, considerîndu-l un duşman al „lumii libere”. Fiind manipulaţi prin mijloace moderne de zombare, foarte mulţi dintre noi chiar cred în ceea ce ni se spune la televizor sau prin ziare. Pentru această categorie mare de oameni, Iranul este o ameninţare la adresa „păcii” internaţionale, la adresa „valorilor” democratice şi ameninţă restul lumii prin „fundamentalismul” său. Şi cu atît mai mult, toţi aşteaptă să se înceapă mai repede războiul dintre SUA şi Iran.

Într-adevăr, dacă societatea este supusă unui proces continuu de informare „imparţială”, ea ajunge o masă de zombaţi. Exemplul cu Iranul este destul de concludent.

Dacă privim starea de lucruri dintr-un punct de vedere puţin mai diferit, putem ajunge la altă concluzie. Şi această altă concluzie, nu poate fi alta decît că Iranul este victima unui atac informaţional din parte lumii „civilizate”.

Haideţi să analizăm Iranul din punct de vedere geopolitic.

Este un stat, situat în Orientul Mijlociu.  Are o suprafaţă de 1, 65 milioane de km. pătraţi şi o populaţie de 74  milioane de oameni, ceea de înseamnă o densitate medie a populaţiei de 42 loc/km. pătrat.

Este învecinat terestru cu Irak, Turcia, Armenia, Azerbaijan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan. Are vecini maritimi Bahreinul, Omanul, Emiratele Arabe Unite, Kuweitul, Qatarul şi Arabia Saudită. Are ieşire directă la Marea Caspică, Golful Piersic şi Marea Arabiei.

Este cunoscut în istorie ca fiind leagănul civilizaţiei persane, al cărei descendent este considerat. Predomină relieful muntos: la Nord sunt prezenţi Munţii Elbruz, iar la graniţa cu Turcia – Munţii Zagros. Podişul Iranului ocupă o mare parte a ţării, iar deşerturile  – 1/3 din teritoriu.

Chiar şi aşa, agricultura este dezvoltată, angajînd în muncă 40% din populaţie şi 20% din PIB.

Însă, punctul forte al Iranului (şi, poate, cauza pentru care este inclus pe lista neagră a SUA) este reprezentat de prezenţa imensă a resurselor energetice pe teritoriul ţării: petrol şi gaze naturale.

Iranul a livrat în 2009 10 mln. m3 de gaze naturale, fiind al doilea mare producător de gaze naturale, după Rusia. Conform unor estimări, în subsolurile Iranului se găsesc 15% din resursele mondiale de gaze naturale, sau 260 mlrd. de m3.

Cît despre petrol, aici situaţia este şi mai satisfăcătoare. În prezent, este al patrulea mare producător de petrol din lume, producînd zilnic peste 4,21 milioane de barili de petrol ( 1 baril = aproximativ 160 litri).

În anul 2007, exportul de petrol a adus acestui stat venituri de peste 70 de miliarde de dolari. Se estimează că pe teritoriul său se află 11,4 % din resursele mondiale de petrol, în jurul a 137 miliarde de barili.

Exportul de petrol, reprezintă circa 85-90% din export, aducînd 40-50% din buget, sau 20-30% din PIB. Aceste cifre, au permis Iranului să-şi formeze un buget pentru petrol de circa 8 miliarde de dolari. Din producţia totală de petrol, Iranul foloseşte pentru propriile necesităţi circa 31%, restul fiind exportat (cifre din anii 2003 – 2004). Majoritatea exporturilor sale pleacă spre Japonia, China, Coreea de Sud sau India.

Dacă privim atent aceste date ne formăm o concluzie clară pentru oricine: Iranul deţine o mare parte din resursele mondiale de petrol şi gaze naturale. Iar aceste resurse, ca prin minune, încă nu aparţin americanilor. Şi plus la asta, Iranul se vrea un stat independent de SUA, respingînd influenţa occidentalismului şi punînd accent pe fundamentalismul islamic. În plus, Iranul şi-a început propriul proiect nuclear, ceea ce nelinişteşte foarte mult Occidetul.

Desigur că aceste aspecte deranjează mai marii lumii acesteia. Arabia Saudită, care deţine 25% din resursele de petrol deja este în alinaţă SUA. Irakul deja de 3 ani este sub ocupaţia celor ce luptă contra unui terorism practic inexistent prin metode mai mult decît inumane.

Este clar pentru oricine, că Iranul este următoarea ţintă a expansiunii americane (sau mai bine zis – sioniste). Harta de mai jos vine să confirme acest lucru. Din cîte vedem, Iranul este deja înconjurat de baze militare americane, care sunt practic în fiecare stat  vecin: Turcia, Irak, Kuweit, Arabia Saudită, Bahrein, Qatar, EAU, Oman, Pakistan, Afganistan, Azerbaijan.

Şi situaţia este cu mult mai tensionată, cu cît cele mai mai mari bazine de resurse petrolifere şi de gaze naturale sunt situate în apropiere de Irak (aflat sub ocupaţie americană): regiunile Lorestan şi Khouzestan (90% din resuresele de petrol) resprectiv regiunea South Pars – 63 % din resurele de gaze naturale.

Iar o altă cauză pentru care Iranul este posibila viitoare ţintă a celora ce luptă pentru pace prin metode criminale, este faptul că Japonia (concurent economic pentru SUA) îşi asigură în mare parte necesităţile energetică din importul de petrol şi gaze naturale din Iran.

Avem de-a face, deci, cu o situaţie destul de încordată. La nivel declarativ, cauzele pentru care ar fi posibilă o ciocnire armată între SUA şi Iran sunt:

1. Programul nuclear al Iranului.

2. Nerespectarea drepturilor omului şi a normelor democratice în Iran (iar aici, occidentalii ar trebui să îşi dea seama că sistemul valoric al Europei Apusene este o „haină” care nu „îî stă” chiar oricărui stat, pentru a fi îmbrăcată.)

În realitate, din cele ce vedem în datele statistice de mai sus, Iranul este posibila următoare victimă a democraţiei vestice din următoarele considerente:

1. Deţine mari resurse energetice. Iar acestea, potrivit concepţiei înguste de care se conduce guvernul sionist de la Washington, nu trebuie să aparţină decît SUA.

2. Este unul din puţinele state independente spiritual, cultural, social, economic, politic, financiar şi, în fine, civilizaţional de SUA şi aliaţii săi. Ceea cea, este considerat o „neobrăznicie” de cei care îşi propun edificarea Guvernului Mondial, conducîndu-se de sloganul ascuns „cine nu e sluga noastră, trebui să devină!”.

3. Exporturile de petrol şi gaze spre Japonia ajută la creşterea economică a ultimeia.

4. Iranul este practic unicul stat din apropierea Israelului, care ar putea să se opună politicii criminale pe care o înfăptuieşte statul creat din senin în 1948 faţă de musumlani.

După părerea mea, cam asta este situaţia. Iranul, un stat care din 1979, în urma revoluţiei conservatoare care a avut loc, a întors spatele Occidentului. Este condus după principiile islamice, iar personalitatea lui Mahmoud Ahmadinejad se bucură de respect în rîndurile populaţiei.

Poveştile de genul „Axa Răului”, „nerespectarea drepturilor omului” sunt cusute cu aţă albă, servind doar ca un pretext pentru un nou război pe care Occidentul aşteaptă să îl înceapă pentru a reduce la tăcere  încă un posibil advresar.