Povara leneviei noastre

       Nu de puţine ori ne întrebăm: de ce suntem atît de slabi faţă de alte popoare? De ce ajungem deseori să depindem de deciziile marilor puteri ale lumii? De ce nimeni nu ne ia în serios durerile şi numănui nu-i pasă de noi?

       Într-adevăr, am avut un destin vitreg, şi mai toată istoria nostră este presărată de invazii străine, de lupte sîngeroase contra păgînilor. Prin atîtea cumpene a trecut acest popor, încît de multe ori ne întrebăm cum de încă mai suntem, cum de încă nu am dispărut de pe faţa pămîntului.

       Dar, o altă cauză a stării jalnice în care se află azi acest popor este şi lenevia de care dă dovadă de la un timp încoace. Sute de ani am stat în calea celor mai mari năpaste. Armate, la numele cărora tremura întreaga Europă, se frîngeau nu de puţine ori atunci cînd ne călcau pămîntul. Acest popor, încă de la formarea sa şi pînă acum recent a învăţat să stea dîrz contra vitregiilor sorţii, ceea ce i-a asigurat continuitatea de secole. Citește în continuare