Conştiinţă sau emancipare?

Există multe categorii de oameni. Sunt care mai de care: buni sau răi, înalţi sau scunzi, obraznici sau smeriţi, voinici sau slabi, etc. Ar fi destul de greu să-i clasificăm după criterii general acceptate, fiindcă mulţi dintre noi privim lucrurile din puncte de vedere diferite.

Şi totuşi, ne trebuie un algoritm oarecare, pentru a percepe mai uşor cine sunt cei din jurul nostru. Din start menţionez că nu mă pronunţ pentru separarea oamenilor conform unor anumite criterii. Dar, apare ca întotdeauna un „dar” – trebuie să ştim cu cine avem de-a face. Astfel, este nevoie de a folosi unele criterii în relaţiile cu oamenii.

Să luăm ca criteriu central felul în care reacţionează individul în anumite situaţii:

Luăm arbitrar două personaje: Emancipatul şi Conştientul.

Situaţia 1: Satisfacerea serviciului militar:

Primul nu doreşte nici în ruptul capului să facă armata. El nu doreşte să-şi piardă un an din viaţă în folosul poporului. Nu vrea să renunţe la plăcerile vieţii şi alte patimi care îi copleşesc sufletul. Nici nu îşi închipuie cum ar putea să jertfeasă o zi din viaţa sa pentru o cauză nobilă, darămite un an.

Conştientul, în schimb, priveşte armata ca pe un lucru necesar şi onorabil. Astfel, va deveni disciplinat, se a căli şi va sta în slujba ţării un an de zile. El doreşte să înveţe regimul de cazarmă, fiind conştient că asta îi va fi util în viaţă. Este conştient că un bun român trebuie să dorească şi să ştie a-şi apăra ţara.